Follow by Email

joi, 8 martie 2012

Filmul Reconstituirea, propus pentru lista de achiziţii a MoMA



Laurence Kardish, curatorul şef al departamentului de film de la Museum of Modern Art din New York, şi-a anunţat intenţia de a propune achiziţionarea filmului Reconstituirea pentru colecţia permanentă a muzeului, în urma succesului de public şi de presă al primelor zile din retrospectiva integrală Lucian Pintilie de la MoMA, co-organizată de ICRNY.

După o cronică entuziastă a filmului Niki Ardelean, colonel în rezervă, apărută în The New York Times, în seara de 1 martie a avut loc deschiderea retrospectivei Lucian Pintilie la MoMA. O sală arhiplină l-a aplaudat în picioare pe regizorul român după ce acesta a făcut introducerea filmului care l-a consacrat, Reconstituirea, împărtăşind, cu umor şi emoţie, povestea întâlnirii sale cu Charlie Chaplin, la începutul anilor 70, pe un platou de filmare din Londra. Morala introducerii: un artist este urmărit de trac oricât de spectaculoasă ar fi cariera sa. Prezentat într-o nouă copie, filmul Reconstituirea a impresionat un public american care nu avusese încă ocazia să îl vadă.

După ce în următoarele două zile, Niki şi Flo, Duminică la ora 6, Balanţa şi De ce trag clopotele, Mitică? au continuat să umple sălile de la MoMA, Laurence Kardish, senior curator al departamentului de film, şi-a anunţat intenţia de a propune achiziţionarea filmului Reconstituirea pentru colecţia muzeului. Achiziţia, odată aprobată de comisia MoMA, ar face ca filmul să fie disponibil pentru membrii muzeului şi pentru studenţi. Se vor putea organiza, de asemenea, proiecţii private la cerere şi pelicula va fi prezentată în alte programe şi retrospective ale muzeului, din New York şi din America, în anii următori.

În seara de 2 martie, regizorul român a participat la evenimentul de la ICR New York care i-a avut ca protagonişti pe invitaţii speciali ai retrospectivei, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc, într-o discuţie moderată de Mihai Chirilov, directorul artistic al Festivalului Filmului Românesc de la New York. Timp de o oră şi jumătate, cei doi artişti au împărtăşit cu generozitate românilor din diasporă, care au umplut sala ICRNY, experienţa lucrului cu Lucian Pintilie, în film şi în teatru. "Pentru mine, să joc la Pintilie a fost o a doua facultate", a spus Victor Rebengiuc, în timp ce Mariana Mihuţ consideră că spectacolul Revizorul de la Bulandra i-a marcat definitiv cariera. “Pintilie este regizorul care ştie perfect cum să lucreze cu actorii, nu te lasă până nu obţine exact ce vrea. Înainte de filmări repetam ca la teatru. Filmam de obicei între 20 şi 30 de duble pentru fiecare scenă”. În ziua următoare, Mariana Mihuţ şi Victor Rebengiuc au introdus o altă capodoperă de-a lui Lucian Pintilie, filmul De ce trag clopotele, Mitică?, interzis timp de zece ani de cenzura comunistă. “Acest film a fost arestat şi trimis la Jilava, acolo se închideau şi filmele, nu numai oamenii”, a declarat Victor Rebengiuc.

Retrospectiva Lucian Pintilie continuă până în data de 12 martie. Retrospectiva a fost realizată de ICR New York în colaborare cu Laurence Kardish (Senior curator în cadrul MoMA) şi Mihai Chirilov. Broşura dedicată evenimentului, publicată de ICRNY, care conţine şi programul complet al retrospectivei, este accesibilă online la issuu.com/rciny/docs/lucian_pintilie_2012. Mai multe detalii şi noutăţi despre retrospectiva Lucian Pintilie şi activitatea ICRNY sunt disponibile pe Facebook şi pe siteul www.icrny.org.

De la stânga la dreapta (sus): Oana Radu (Director adjunct ICRNY), Mihai Chirilov, Andrei Şerban, Mircea Cantor, Victor Rebengiuc, Mariana Mihuţ; De la stânga la dreapta (jos): Laurence Kardish (Senior Curator MoMA) , Corina Şuteu (Director ICRNY), Lucian Pintilie, Marie France Ionesco Credit foto: Mircea Cantor

sursa

Niciun comentariu: