Episodul 2: Ruleta încrederii în casinoul artei contemporane
Foto: Alexandra Croitoru
Încrederea este prima monedă de schimb în lumea artei. Abia după schimbul de încredere urmează cel de bani. Încrederea ţine rolul jetoanelor sau al fiselor care pot fi convertite în bani, doar când ieşi din casinoul artei. Şi poate deveni o sursă de bani mai ales pentru cei care nu se grăbesc.
E bine să ştii de la început că pentru a-ţi expune şi mai apoi vinde ideile creative ai nevoie să le torni pentru început într-un proiect. Iar pentru a fi artist nu-ţi ascundem că vei deveni cel puţin măcar un manager mediocru de proiecte.
Apoi vine partea mai complicată, să câştigi încrederea altora în proiectul tău, unde aproape ca la bancă ori casino, ai nevoie de o garanţie, sau de un garant sau chiar de mai mulţi. Primeşti încrederea, uneori condiţionat, din partea unui curator, al unei galerii, ori a unui sponsor, sau dacă eşti norocos din partea tuturor. Şi uite aşa proiectul tău depinde într-un fel sau altul şi de dorinţele, gusturile sau chiar banii altora. Câştigi ocazia de a realiza proiectul artistic, dar te şi trezeşti cu un credit sau cu o rată de încredere pe care va trebui să o achiţi la nu foarte mult timp după închiderea proiectului. Cei cărora le-ai rămas sau nu dator, îţi vor închide sau deschide noi linii de credit de încredere, după cum ai ştiut să te revanşezi sau nu faţă de ei.
Acum urmează partea cu orgoliile şi cu banii. În lumea artei intrii pentru început ca într-un casino. Păşeşti sigur, pentru că nu-i aşa, nu vrei să pari că eziţi, ca alţii să-ţi descopere slăbiciunile. Mai mult, te şi vezi câştigătorul norocos, care va pleca acasă cu glorie, faimă şi bani. Aşa că tei vei poziţiona instinctiv astfel, fără ezitare, ca şi cum eşti tu acela. Însă şansele reale de artist sunt să apelezi la creditorii de încredere pentru a-ţi susţine poziţia de câştigător, chiar dacă, sau mai ales atunci când realitatea ta este de pierzător. Şi de aceea e bine să-ţi alegi cu grijă creditorii pentru că ei îţi vor cunoaşte situaţia reală, mofturile şi orgoliile mai ceva ca propriul psihoterapeut. Şi odată relaţia stricată acestea vor ieşi la suprafaţă şi vor dăuna, din păcate, capitalului încrederii şi apoi mai ales să-i spunem cotei, adică jetoanelor pe care le transformi în bani.
Galeriile private, menţionate în episodul trecut, au fost construite pe astfel de relaţii de încredere. Trei dintre ele au pornit oarecum invers de la încrederea acordată de (unul şi acelaşi) artist (Gorzo). Altele au început cu încrederea mai multor artişti; altele au cumpărat această încredere din piaţă odată cu lucrările pentru alcătuirea “colecţiei galeriei”. Apoi a apărut nevoia contractelor tip gentelmen agreement ca acoperire preventivă a eventualelor oscilaţii de încredere, mai ales pentru a te proteja în faţa noilor jucători interesaţi de pe piaţa artei.
Ce e bine însă de ştiut e că odată ce un artist îşi retrage lucrările din galerie este poate mai grav decât viceversa, adică o galerie care nu mai doreşte colaborarea cu un artist. Pentru că din nou, ca la bancă ori casino, când cineva se retrage provocă un val de neîncredere ce poate fi stopat doar cu banii reali scoşi pe masă la vedere. Şi cine nu-i are în acel moment se clatină, dacă nu chiar se scufundă.
Însă despre cele câteva momente în care banii au fost scoşi la suprafaţă pe piaţa artei, în episodul următor.
By Cosmin Nasui
Modernism.ro
http://www.roliteratura.ro/text/Primului-serial-original-despre-galeriile-de-arta-contemporana-romaneasca-text-131816.html
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu