Atelier de animatie

------------------------------------------------------------------------

 
În intervalul 12 septembrie 2013 – 31 mai 2014, la Biblioteca Naţională a României (spaţiul expoziţional Palimpsest – Mezanin) are loc expoziţia Arta Benzii Desenate, în cadrul proiectului de autor Muzeul Benzii Desenate.

"Expozitia isi doreste sa etaleze intreaga pleiada de atribute ale benzii desenate. Printre ele bineinteles o parte importanta sunt exponatele de banda desenata pentru copii; totusi expozitia este axata pe tehnica acestei arte si nu am inclus nimic ofensator."

sursa:http://www.facebook.com/pages/Muzeul-Benzii-Desenate/210552462317581 

------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------

Vernisajul va avea loc în data de 12 septembrie 2013, de la ora 18.00. Intrarea este liberă.

 

Arttaste impotriva poluarii de la Rosia Montana

 Vernisaj:  Fara cuvinte - benzi desenate de  Ileana Surducan

librăria Cărturești, Iulius Mall, Cluj
25 iulie 2013 / ora 19.00 
Un text lung ar fi nepotrivit pentru a prezenta această expoziție. O să spunem deci, scurt și simplu, că e o mare bucurie să găzduim, timp de șase săptămâni, lucrările Ilenei Surducan. Pe care o considerăm unul dintre cei mai valoroși desenatori și autori de benzi desenate de pe la noi (și nu numai). Și care e unul dintre cei mai speciali oameni pe care-i cunoaștem - un fel de Mic Prinț în variantă feminină. Vă invităm să veniți să o întâlniți sau să o descoperiți la vernisaj. Cât despre lucrări - sunt lumi "tăcute" în care vă poftim să plonjați cu proprii voștri ochi înainte. Și să decoperiți singuri cât de potrivită e uneori absența cuvintelor... într-o librărie.

"A citi - nu literele, ci imaginile. A călători stând pe loc. A porni într-o aventură de unul singur, înarmat doar cu imaginaţie. Asta este definiţia, darul şi provocarea benzii desenate fără cuvinte. Fiindcă firul narativ se ţese atât din succesiunea de imagini oferită de artist, cât şi de golurile dintre cadre, momentele lipsă pe care fiecare le umple, spunându-şi singur povestea. Dacă totul merge bine, privitorul-cititor va înţelege mesajul povestitorului-desenator. Dar, mai ales, se va amuza, se va bucura, va petrece un moment plăcut şi poate chiar se va regăsi pe sine într-o lume inedită, care nu explică, ci evocă.

În tăcerea benzilor desenate fără cuvinte, culorile şi liniile devin sunete, mirosuri, senzaţii, sentimente. Expoziţia Fără cuvinte… prezintă o serie de benzi desenate fără text, realizate în 2013 pentru revista Big Issue Taiwan, dorind să ilustreze diversitatea universului BD, al cărui spectru se întinde de la comercial la artistic, de la acţiune la poezie. Este prima dată când lucrările sunt înfăţişate în mod direct publicului clujean." (Ileana Surducan)

Ileana Surducan s-a născut în 1987 la Cluj, unde a terminat în 2011 Universitatea de Artă şi Design (M.A., Ceramică). A publicat până acum două albume de bandă desenată (Eduardo le renardeau şi Le Cirque – Journal d'un dompteur de chaises, Editura Makaka), a colaborat la antologii de bandă desenată românească şi este redactor al Glorioasei Fanzine.

sursa: http://www.facebook.com/events/1398954026984423/ 

-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------- 

 Atelier de animatie

Miercuri, 3 iulie, la Galeria Saint Ink, a fost primul Atelier de Animatie coordonat de Sorin. 
Curios, l-am intrebat de ce face acest atelier, si ce spera sa realizeze cu el.
" In Romania animatia nu are un loc clar, nu se cunosc animatorii/ilustratorii/desenatorii. Avem profesionisti foarte buni, dar sunt necunoscuti si nu sunt apreciati. Vreau ca tinerii sa inteleaga ca animatia este o arta si trebuie tratata ca atare. Implicarea unui desenator in caracterul creat de el este foarte mare, uneori nu dormi nopti pentru o simpla expresie, alteori iti iese din prima (dar asta rar..:))). Nimic nu este intamplator, desenez caractere de la 15 ani, a fost pasinunea mea! Este ca un maraton, nu ma pot opri, iubesc ceea ce fac si imi doresc sa transmit si celor care vin la ateliere (pentru ca vor mai urma) aceasta dragoste si energie pentru animatie. Ce sper sa realizez?...daca un singur participant la atelier o sa devina un animator bun mi-am atins scopul...:)"
 

Cu un concept/poveste foarte frumos, Sheriff Animator, in care regasim si Junior Animator, Deputy Animator si Guestar Animator, atelierul a atras iubitori ai acestui gen de arta.


 

Ce s-a intamplat la primul Atelier de animatie? 
"Am discutat despre cele mai importante principii din animatie in general, nu am insistat pe un anumit program de 2D traditional, 2D flash sau 3D. Mai jos avem cateva exemple din ce am discutat si cei prezenti au fost foarte atenti".... ne explica Sorin
 



Animation Workshop Chapter 1 from pintilii sorin on Vimeo.

Filmul românesc de animație

Ca peste tot în lume, filmul românesc de animație s-a născut prin dezvoltarea graficii jurnalistice, din tendința firească a acesteia de a-și depăși limitele prin animarea imaginilor. Toți marii creatorii de filme de animație din România provin din rândul caricaturiștilor, grafica jurnalistică reprezentând prima școală la care s-au format animatorii români.
Cei mai mulți au fost influențați de idealul estetic al studiourilor americane și franceze, "furând meserie" de multe ori în urma vizionărilor producțiilor acestora la cinematograf.

 Perioada de pionierat (1920 - 1948)
Activitatea de început a animației românești s-a dezvoltat în condiții materiale cu totul improprii, pur artizanale, spre deosebire de situația occidentală, unde exista o adevărată industrie a producției de pelicule de desene animate. Acest fapt precum și lipsa distribuției, concurența la preț neloial a animațiilor străine, lipsa de personal, apariția sonorului, au dus la o relativă marginalizare și apoi dispariție a peliculelor de desene animate autohtone în anii '30.
Cel mai prolific desenator a fost Aurel Petrescu, având la activ 11 desene animate confirmate de presa vremii și peste 70 de alte animații, majoritatea reclame. A avut curajul să continue producția și în epoca sonorului, probabil copiind pistele filmelor străine.

Primul film românesc de animație a fost "Păcală în lună" de Aurel Petrescu, prezentat în premieră la 5 Aprilie 1920. (Dicționar Cinematografic -Cornel Cristian și Bujor T. Râpeanu-1974, p.23)
Primul desen animat păstrat în arhiva națională se numește Haplea și a fost creat de către Marin Iorda în 1927, după personajul similar din caricaturile sale. Dificultățile ivite în timpul și după realizarea acestuia l-au făcut pe Iorda să renunțe la o continuare. A mai realizat, în 1936, doar niște diagrame animate pentru filmul profesorului Dimitrie Gusti, prezentat la pavilionul românesc al Expoziției internaționale de la Paris din anul următor.
Încercările de animație au revenit cu timiditate abia după 1939:
În această perioadă de începuturi, s-au găsit destui critici gata să evalueze producțiile autohtone prin comparație cu cele occidentale. Cu toate acestea, publicul larg precum și o serie de personalități și intelectuali de prestigiu au încurajat creatorii români și au susținut dezvoltarea acestei ramuri a celei de-a șaptea arte. Îi amintim pe Ion Marin Sadoveanu ("Desenuri animate" în Rampa - 1930), Camil Petrescu ("Despre absurd" în Facla - 1932), Dumitru Ion Suchianu ("Curs de cinematograf" - 1931), Ion Cantacuzino ("Uzina de basme" - 1935), George Călinescu ("Între poezie și feerie" în Adevărul literar și artistic - 1936), la care se adaugă mulți alții.

 Perioada Studioului București (1949 - 1964)

Perioada desenelor animate realizate între 1949 și 1964 este dominată de personalitatea lui Ion Popescu-Gopo. După încercarea din 1946 a lui Jean Moraru, abia în 1949, alături de tatăl său și Matty Aslan, Gopo scoate scurt-metrajul de animație Punguța cu doi bani. Din anul 1950, desenele au fost produse în cadrul Studioului Cinematografic București. Primele erau zoomorfe și constituiau fabule educative în spiritul epocii. În anul 1951, Gopo produce un alt desen animat: Rățoiul neascultător. Urmează, în regia aceluiași, Albina și porumbelul, apoi:
Creațiile care l-au consacrat au fost însă cele cu Omulețul, realizate în această perioadă:
Acestea i-au adus lui Gopo numeroase premii și aprecieri internaționale.

 Perioada Animafilm (1964 - 1989)

 În anul 1964 se înființa, la noi, studioul specializat "Animafilm", în urma numeroaselor premii obținute de Ion Popescu-Gopo la festivalurile internaționale. Primele desene în acest studio au fost realizate de către Olimp Vărășteanu: cartoanele decupate "Vulpoiul campion" și Zdreanță".
 
Acest studio a grupat încă de la început crema desenatorilor, animatorilor și a graficienilor din România: Bob Călinescu, Artin Badea, Florin Angelescu, Sabin Bălașa, Zaharia Buzea, Anamaria Buzea, Radu Igazsag, Izabela Petrașincu, Liliana Petruțiu, Tatiana Apahidean, Olimpiu Bandalac, Zeno Bogdănescu, Laurențiu Sîrbu, Ion Gheorghe Truică, Constantin Păun, Olimp Vărășteanu, Luminița Cazacu, Constantin Crâhmărel, Dinu Șerbescu, Flori Liceică, Ion Manea, Virgil Mocanu, Adrian Nicolau, Iulian Hermeneanu, George Sibianu, Constantin Păun, Adrian Petringenaru, Dinu Petrescu, Lucian Profirescu, Victor Antonescu, Mircea Toia, Călin Cazan, caricaturiștii Nell Cobar și Matty Aslan etc. Premiile obținute de aceștia sunt numeroase. Pe lângă cele ale lui Gopo din perioada de după 1964, mai amintim distincțiile obținute la Viena, în cadrul Festivalului Bucuriei, și la Veneția, unde un film semnat de Olimp Vărășteanu a obținut Leul de argint, la Festivalul de la Teheran și lista ar putea continua.
În scurtă vreme, Animafilm a devenit o marcă de încredere pe întreg mapamondul, în vremurile lui bune producând aproximativ 60 de pelicule pe an și aducând României peste 40% din încasările în dolari realizate din exporturi.
Bineînțeles, studioul nu a fost ocolit de cenzură și de Securitate. Datorită faptului că doi dintre angajații Animafilm, soții Dămăceanu, erau fiica și ginerele lui Ion Mihai Pacepa, fugit în Statele Unite ale Americii prin anii '70, o serie de oameni care "lucrau" acolo se ocupau numai de supravegherea lor. De asemenea, o serie de filme valoroase, cum ar fi coproducția "Robinson Crusoe" realizată în 1973 de către Victor Antonescu, au fost interzise spre difuzare (pe motiv că negrii mănâncă albi la ceaun) și nu au fost văzute de către publicul din România decât după 1989.
Sfârșitul activității acestui studio se leagă de moartea neașteptată a lui Ion Popescu-Gopo, în anul 1989. După Revoluție, Animafilm a fost privat de ajutoarele din partea statului și a decăzut treptat.

 Perioada de după 1990

 Moartea lui Gopo, în 1989, a însemnat și sfârșitul animației românești clasice.
Devenit între timp societate pe acțiuni și fiind lipsit de sprijin din partea statului, Animafilm a decăzut treptat, fiind la un pas de faliment. Până în 2001, au fost realizate 15 filme de animație (doar două au fost creație propriu-zisă). Totuși, cu o cifră de afaceri de 110.000 RON, studioul a avut în 2004 un profit de 24.800 RON, datorită unui film de doar cinci minute, „Un alt fel de Love Story”, în care Miaunel și Bălănel fac educație sexuală.
Actual, studioul primește doar comenzi de la diverse firme sau fundații care vor să-și transmită mesajele educative prin imagine. Datorită faptului că aceste creații sunt difuzate în circuit închis, nu au parte de prea multă publicitate.
Cu toate acestea, în străinătate, filmele produse la Animafilm încă se mai editează pe casete video (VHS) și DVD. Cele mai cunoscute titluri ar fi „Peripețiile lui Ionuț”, „Vreau să știu”, „Uimitoarele aventuri ale mușchetarilor”, „Robinson Crusoe”. Acestea au beneficiat de dublaje făcute în țară, în franceză, engleză și spaniolă, sau de unele profesioniste, uneori chiar în sistem surround (5.1 canale), în străinătate (cum e cazul „Il trë moschettieri”, în Italia) .
În România, mai există studiouri particulare de animație, care lucrează cu tehnică modernă și cu animatori autohtoni. După declinul Animafilm animatorii rămași fără serviciu au fost recrutați de companii cu capital spaniol sau francez. Dar majoritatea filmelor produse sunt de concepție străină, pentru export.
În 2004 a apărut un desen animat numit „Boborul”. Autorul filmului este unul dintre cei mai talentați artiști din generația de mijloc, care a avut creații și în cadrul Animafilm: Radu Igazsag care, de altfel, semnează și scenariul. După ne sugerează titlul, el se inspiră din proza marelui Caragiale, rememorând cele 15 ore ale Republicii de la Ploiești din 1870. De fapt, filmul este o combinație între jocul de actori și animație. În rolul lui nenea Iancu, joacă Victor Rebengiuc. Filmul lui Radu Igazsag (produs de Fundația Arte Vizuale și finanțat de Centrul Național al Cinematografiei) este o adevărată bijuterie, ce durează doar 9 minute.
Intr-o tara unde televiziunile nu difuzeaza productii autohtone de animatie si nu se realizeaza niciun lung metraj de animatie romanesc, festivalurile Anim'est Bucuresti si Metrion Oradea ii incurajeaza pe tinerii animatori romani sa creeze scurtmetraje de animatie. Va reamintesc ca Romania nu are niciun studiou de animatie care sa produca lung metraje de animatie. Studioul Dacodac a dat faliment in aceasta vara, iar studioul de animatie de stat, Animafilm nu mai produce nimic. Totusi, Centrul National al Cinematografiei (CNC) ofera bani in fiecare an pentru lung metraje de animatie. Studiouri de animatie, precum Dacodac, Mediapro Magic si alte studiouri, au accesat fonduri CNC pentru lung metraje de animatie. Ce s-a intamplat? Nimic. In ultimii 20 de ani, Romania nu a reusit sa produca filme de animatie 100% romanesti. Zeci de tineri animatori romani au fost nevoiti sa plece din tara pentru a lucra in strainatate la diverse studiouri de animatie. In prezent, ne mandrim doar cu animatia generatiei Gopo si cu scurtmetrajele de animatie realizate de tinerii animatori romani.
"Mentalitatea actuala a junimii din "animatie" li se datoreaza cu varf si indesat si domnilor actuali "profesori" de animatie de pe la UNATC si Grigorescu... ii stiti dumneavoastra... Mari maestri in "teorii" si "analize plastice" vorbite, dar cu filmografii si experienta practica microscopice", precizeaza animatorul Valentin Eliseu pentru animationmagazine.eu
sursa: http://ro.wikipedia.org/wiki/Filmul_rom%C3%A2nesc_de_anima%C8%9Bie

Omuletul lui Gopo

 Ion Popescu-Gopo (n. 1 mai 1923, București; d. 29 noiembrie 1989, București) a fost un artist plastic român, creatorul a nenumărate filme de desen animat în care personajul principal era „omulețul lui Gopo”, o creație proprie care l-a făcut celebru și i-a câștigat câteva premii naționale și internaționale, actor, editor de film, scenarist și regizor de film.
Gopo s-a impus, prin creațiile sale artistice, ca o mare personalitate a cinematografiei românești, câștigând, în 1957, premiul "Palme d'or" la Festivalul Internațional de Film de la Cannes, Franța, cu filmul de scurt metraj Scurtă istorie. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1962).
Pseudonimul său de Gopo provine de la numele de familie ale părinților săi, numele de fată al mamei sale, Gorenco, și numele tatălui, Popescu.


Fiind un spirit inovator și nonconformist, Gopo a încercat întotdeauna să depășească barierele tehnice și modelele, străduindu-se să fie un pionier în tot ce a întreprins. „Omulețul lui Gopo”, sau, mai simplu, „omulețul”, creația lui Ion Popescu-Gopo, este personajul nud și schițat din câteva linii, care interpretează însă atât de complet problemele lumii contemporane.
Mai târziu a mărturisit că nereușind să realizeze desene animate de perfecțiunea tehnică a filmelor americane de animație, Gopo a inițiat o revoltă anti-Disney:[1]
„Când am văzut că nu pot să egalez perfecțiunea lui tehnică, am început să fac filme anti-Disney. Deci, frumusețe-nu, culoare-nu, gingășie-nu. Singurul domeniu în care puteam să-l atac era subiectul.”
—Ion Popescu-Gopo
Primul său succes, Marele Premiu (Palme d'or) la Cannes (1957) cu Scurtă istorie, a fost și cel mai mare. Iată cum a apreciat la vremea respectivă Georges Sadoul inovația lui Gopo:
„Filmul său acumulează în zece minute idei poetice, într-o povestire umoristică plină de ritm și imaginație. Este foarte important că filmul său nu datorează cu rigurozitate nimic nici lui Disney, nici lui Grimault, nici școlii cehoslovace, nici celei sovietice. Acest filmuleț a fost la Cannes o descoperire care trebuia semnalată prin strălucirea unui mare premiu.”
—Georges Sadoul
Însuși Ion Popescu-Gopo declara, peste ani:[2]
„Am făcut un omuleț cu mare economie de linii. Ochii lui sunt două puncte, nu și-i poate da peste cap și nici nu se uită galeș. Mi-am redus de bunăvoie posibilitățile. Gura lui este aproape imobilă. Nu am folosit nici expresia feței. Subiectul însă a căpătat forță.”
—Ion Popescu-Gopo
Cu 7 arte (1958) Gopo a atins apogeul (obținând Marele Premiu pentru cel mai bun film de animație, la Festivalul de Film de la Tours), dar Ecce homo! (1977) a fost primit cu răceală, astfel încât artistul și-a abandonat pentru moment Omulețul.
El creează la mijlocul anilor '60 filmul-pilulă. Câteva exemple de parabole condensate care ilustrează genul sunt: Balanța, Ploaia, Ulciorul.
În anii 1980, Ion Popescu-Gopo experimentează noi tehnici de animație: mișcarea acelor de gămălie (Și totuși se mișcă, 1980), a firelor de tutun (Animagic film, 1981), animarea obiectelor, statuetelor, părului (Tu, 1983).






surse text: http://ro.wikipedia.org/wiki/Omule%C8%9Bul_lui_Gopo
http://ro.wikipedia.org/wiki/Ion_Popescu-Gopo



Free Birds

Filmul de animatie Free Birds regizat de Jimmy Hayward (Horton Hears a Who!) va fi lansat pe 1 noiembrie 2013.




miercuri 3 iulie, Atelier de animatie sustinut de Sorin Pintilii


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postări (Atom)