Vlad Petri Portrete vii @ Make a Point
text expozitie by Cynthia Canela
Timpul şi trecerea lui preocupă minţile oamenilor, generează întrebări, ridică probleme, stimulează reflecţia asupra propriei existenţe. Prin timp, devine posibilă memoria, o acumulare ce ajunge să fie una dintre cele mai de preţ posesiuni. Acolo se află stocată o arhivă de decupaje în timp, care au determinat devenirea persoanei, aflată în legătură cu imaginaţia şi cunoaşterea. Sondarea ei este o operaţiune complexă, ale cărei rezultate pot fi echivoce, căci momentele trecutului sunt schimbate de minte în forme care îşi pierd uneori reversabilitatea. Imaginea însă este documentul incontestabil al memoriei, instantaneul realităţii vizuale în care rezidă informaţii primite pe calea tuturor simţurilor.
Imaginile lui Vlad Petri nu doar recheamă momente din memoria sa, dar le reconstruiesc şi le animă, aducând în prezent situaţii care îl leagă de personajele sale. Totul începe de la fotografie, mediu ce se apropie cel mai mult de realitate, căreia îi sunt integrate obiecte şi sunete, rezultatul făcând subiectul unei receptări complexe. Portretul viu este organismul recompus dintr-un ansamblu de elemente, alese cu o logică afectivă, care trăiește perpetuu aceeași clipă. Condiţia acestora apare confuză, căci existenţa lor este detașată de cea a persoanelor de la care pornesc și scoasă din firul temporal.
Motivaţia pentru (re)crearea acestor fiinţe, amintiri esenţializate şi însufleţite ale unor oameni apropiaţi, pare a fi refuzul de a accepta timpul ca factor de descompunere. În sens invers evoluţiei portretului lui Dorian Gray, chipurile din portretele lui Vlad Petri îşi păstrează vârsta, în timp ce persoanele pe care odată le surprindeau s-au schimbat, au îmbătrânit sau au dispărut. Imaginea lor apare estetizată, idilică, pentru că realitatea subiectivă căreia aparţin este una ludică, ingenuă, fantastică – cea a memoriei lui Vlad.
În instalațiile însuflețite, mai are loc o opoziție, de această dată la nivel formal. Obiectele tridimensionale adunate în jurul personajelor nu se comportă ca fundaluri obișnuite, ci funcționează invers decât într-o fotografie. În loc să se aplatizeze în profunzimea câmpului, lăsând figura să se profileze, aici fondul iese în relief, în timp ce personajul privește ca de după un geam. Totodată, lucrurile sunt dispuse estetic, țesând o textură decorativă și în același timp una de semnificații, funcția simbolică și cea ornamentală fiind în egală măsură valabile.
”Portretele vii” se apropie, la nivel formal, de concepția Nouveau Réalisme-ului, pe filiera operei lui Daniel Spoerri sau a lui Gérard Deschamps, ale căror asamblajele l-au inspirat pe artist, însă ca tip de imagine, ele trimit la portretele Renașterii italiene timpurii. Deși inventarul de obiecte folosite în instalațiile lui Vlad Petri poartă analogii cu fotografiile lui Pierre et Gilles, ele amintesc mai degrabă de fundalurile decorative și simbolice din panourile pictate ale lui Pisanello. Oricât de reale ar părea, ”Portretele vii” nu sunt
http://www.vladpetri.ro/
fotoreportaj de Justinian Scarlatescu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu