Filme, discuţii cu cineaşti, lansări de carte
12 – 22 septembrie 2013, de la ora 19.00, Studioul Horia Bernea
Muzeul Național al Țăranului Român organizează, în cadrul Zilelor Muzeului Țăranului, în perioada 12 – 22 septembrie 2013, de la ora 19.00, la Studioul Horia Bernea, o retrospectivă a filmelor lui Mircea Daneliuc.
Regizorul, scenaristul, actorul și scriitorul Mircea Daneliuc a absolvit Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din București, la secţia de regie. A debutat ca regizor în anul 1975, cu filmul Cursa, pentru care a primit premiul de debut din partea Asociației Cineaștilor din România (ACIN); filmul a participat la festivalurile internaţionale de la Belgrad, New Delhi, Cairo, Moscova și Barcelona. Următorul film, Ediţie specială, apărut în 1977, îi aduce premiul ACIN pentru regie. Când a apărut Proba de microfon, în 1980, talentul lui Mircea Daneliuc era confirmat de primul Mare Premiu al ACIN.
Filmele regizate de Mircea Daneliuc au avut mare succes și au primit multe premii. Subiectele filmelor sale sunt inspirate din actualitate și povestesc despre lumea celor de condiție modestă, pe care regizorul îi privește fără compasiune. Filmele sale dau glas propriilor nemulțumiri, dezamăgiri și dureri, pe care i le produce o societate bolnavă politic și social.
La Muzeul Național al Țăranului Român aveți ocazia de a redescoperi o parte dintre cele mai importante filme semnate de Mircea Daneliuc și de a discuta despre acestea cu regizorul şi cu invitaţii săi speciali.
Duminică, 15 septembrie 2013, ora 17.00, la Librăria Cărtureşti din cadrul Muzeului Ţăranului, sunteți invitați la lansarea cărţilor:
Pisica ruptă de Mircea Daneliuc, Editura Adenium, Iaşi, 2013, ediţia a doua revizuită şi întregită
și
Ca un grătar de mici. Un picior de plai, cu șpiţul de Mircea Daneliuc, Editura Adenium, Iaşi, septembrie 2013
Participă:
Mircea Daneliuc, regizor, scenarist, scriitor
Ion Bogdan Lefter, critic şi istoric literar
Cristian Teodorescu, scriitor
Moderator: Liviu Antonesei, scriitor, prozator
Curator: Mihai Mardare
PROGRAMUL FILMELOR
12 septembrie, ora 19 – Seara de gală cu filmul Croaziera, 1980
13 septembrie, ora 19 – Proba de microfon, 1980
14 septembrie, ora 19 – Glissando, 1984
15 septembrie, ora 19 – Vânătoarea de vulpi, 1980
16 septembrie, ora 19 – Iacob, 1988
17 septembrie, ora 19 – Cele ce plutesc, 2009
18 septembrie, ora 19 – Senatorul melcilor, 1995
21 septembrie, ora 19 – Ambasadori, căutam patrie, 2003
22 septembrie, ora 19 – Marilena, 2009
Retrospectivă Mircea Daneliuc face parte din proiectul „Să ne cunoaștem cineaștii și operele lor”, care urmăreşte creşterea gradului de cunoaştere, comunicare şi respect între cineaştii de toate vârstele (regizori, scenarişti, operatori, actori, critici) şi publicul larg.
Intrarea este liberă.
Parteneri: Editura Adenium, Librăria Cărturești MNȚR
Parteneri media ai MNȚR: 24-Fun, Radio Romania, Radio România Actualităţi, Radio România Cultural, Radio România Muzical, Radio România Internaţional, RFI, Itsy Bitsy, Zeppelin, Igloo, Arhitext, Arhitectura, Observator cultural, Cultura, BeWhere!, TV City, LiterNet.ro, Hot News, webpr.ro, Port.ro, b365.ro, onlinegallery.ro, modernism.ro, www.ArtClue.net, www.artline.ro, www.artactmagazine.ro, www.decosieco.ro, www.daciccool.ro, www.inparc.ro, semnebune.ro, totuldespremame.ro, www.cooperativaurbana.ro, www.cooperativatraditional
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu