Christian Paraschiv & Cristi Gaspar "Un animal politic"@Muzeul Taranului Roman

UN ANIMAL POLITIC
Christian Paraschiv & Cristi Gaspar

Muzeul Taranului Roman, sala Acvariu.

26 aprilie - 14 mai 2012

vernisaj 26 Aprilie, ora 19.30

Eveniment realizat cu sprijinul Fundatiei Societatea de concerte Bistrita.


Aveam 10 ani în 1989, iar înaintea căderii regimului, nu reușeam să înțeleg contrastul dintre conversațiile anti-ceaușiste ale părinților mei (care ascultau postul de radio Europa Liberă, obțineau casete video, discuri și cărți pe sub mână și aveau diverse relații pentru aprovizionarea cu carne de porc și pui) și practica ideologică de la școală unde, în sala de clasă, vedeam zilnic portretul dictatorului, purtam uniforma, bentița cu pampoane, cravata de pionier și ecusonul cu numărul matricol, cântam în fiecare dimineață Trei culori conosc pe lume, eram învățați că avem doi iubiți conducători care veghează asupra noastră și eram într-o competiție cu cei mai buni din clasă pentru șurul galben de comandant de detașament sau cel roșu de comandant de grupă. Îmi amintesc momentele de întristare și lacrimi când am aflat că sunt scutită de la întâlnirea cu tovarășul conducător, un gest remarcabil de altfel al învățătorului meu,
domnul Gataianțu, care aprecia natura mea de „copil deosebit” și nu voia să mă supună unei asfel de torturi. În mintea mea de copil încolțise deja o imagine înduioșătoare, idilică a celor care ne conduceau și ne apărau de nevăzute umbre.
Privind în urmă, îmi dau seama de forța remarcabiă a sistemului demonic- manipulator care construiește treptat și abil un mediu iluzoriu de existență în care nenumărați indivizi, din medii sociale diferite, s-au adaptat bine, fără prea multe procese de conștiință, cum este cazul și unora dintre cei care vorbesc astăzi despre „rezistența prin cultură”. Procesul de înțelegere corectă a
trecutului rămâne și astăzi o provocare, cu atât mai mult cu cât ea se află într-un impas datorat generațiilor care au experiența deplină și nostalgică a comunismului cu care și intelectualitatea românească a pactizat tacit, fără dizidențe și proteste, și care astăzi nu își asumă soluția duplicitară de supraviețiure, considerând că o anumită consecvență intelectuală, privată, cum
este și cazul acțiunilor underground din atelierele sau spațiile private ale artiștilor, a fost nu doar salvatoare, cât și suficientă. Un alt impas este produs de dificultatea de recuperare și înelegere cu care se confruntă generația tânără, care poate fi oricând discreditată pentru că „nu a trăit atunci”, este privată de memoria faptelor și aflată pe un tărâm nesigur în fața unei istorii duplicitare a majorității elitei intelectuale, astăzi ocolind postura incomodă de a vorbi despre
trecut. Deși societatea românească are un trecut profund politizat, eforturile de a spune adevărul timp de 22 de ani au fost contrabalansate de tendințe de mușamalizare sau de îndulcire a situației prin clemența față de cei care nu au pactizat în mod explicit cu regimul, însa au colaborat tacit cu acesta („mitläufer” după cum îi numește Herta Muller1) și mai ales printr-o tendință de depolitizare totală a mediului cultural de dinainte de 1989 în lumina presiunii ideologice de atunci. Din păcate, suntem hipermnezici când vine vorba despre ororile
nazismului (aici are un rol fundamental responsabilizarea morală a societății germane în contextul poziției sale geo-politice și economice), si amnezici (cel mult selectiv-mnezici) la adresa comunismului. În mod evident întrebările legate de lipsa de dizidență din România ceaușistă (au fost doar cazuri izolate, singulare de dizidență), primesc răspunsuri complicate ce țin cu precădere de contextul specific românesc, de istoria și bagajul cultural și identitar al națiunii noastre, de pozitia noastră geo-politică marginală șamd.

Cine este animalul politic? În ultimii 22 de ani pe fondul culturii postmoderne, apolitică prin excelență, ale cărei ecouri le trăim în dezorientarea și comfortul liniștii prezentului, încercările de înțelegere, dar mai ales de asumare a trecutului ocupă o poziție periferică în conștiința societății, cu atât mai mult cu cât valorile morale ale acesteia sunt discutabile. Expoziția de la
Muzeul Țătanului Român care reunește lucrările artiștilor Christian Paraschiv și Cristi Gașpar își asumă aplelul la conștiința politică, adresând întrebări despre trecut și prezent, despre comunism și capitalism, despre lașitate și curaj, despre „rezistența prin cultură” și rezistența prin „maț”, despre cine am fost și cine mai suntem. Christian Paraschiv, un nume important al artei contemporane, interzis în România începând cu 1982 și exilat la Paris începând cu anul 1986, se numără printre puținii artiști români care își recunosc angajamentul politic din
discursul artistic, prin recurența simbolurilor comuniste asociate unor elemente concrete care au definit limitele sociale, culturale și religioase ale societății de atunci (vezi obiectele și instalațiile sale politice). Christian Paraschiv este recunoscut prin constanta sa apentență pentru experiment în care latura autoreferențială este precumpănitoare și relevantă în contextul supunerii propriului corp și a pielii unei constante (auto)presiuni și (auto)manevrări.
Avem de-a face cu un volum major de opere care traversează un amplu interes pentru majoritatea mediilor de expresie: pictură, fotografie, sculptură, obiect,video, instalație, performance, bio-artă, însă, în expoziția de față, artistul ne oferă o mică selecție din inventarul său politic de după 1990.

Lucrările lui Cristi Gașpar completează tabloul generic al confruntării trecut/prezent, care nu ascunde nicio realiate conflictuală, ci mai degrabă, o continuitate firească a unei societăți care nu s-a transformat esențial în absența unui proces de analiză serioasă asupra destinului său de până în prezent. „Porcul”2 din grafica lui Gașpar face trimitere atât la mecanismul de
manipulare a societății prin teroarea foamei (lipsa) prelungită astăzi prin consumismul irațional (prea-plinul), cât și la natura colocvială a utilizării termenului pentru a desemna persoane „nesimțite”3, atât de prezente în mass- media. Prin urmare, lucrările lui Cristi Gașpar nu vorbesc, deși ar fi necesară și crearea unui asfel de context, despre animal welfare, despre condiția porcului în societatea comunistă și în cea de consum, ci despre condiția unei societăți
pentru care stomacul plin rezolvă toate problemele politice și dilemele morale,
abil manevrate de putere, o putere care are exercițiu în reperarea slăbiciunilor poporului.

Din tot acest cadru social lipsesc în continuare partizanii militanți ai adevărului, precum și intoleranța față de greșelile trecutului, cu consecințe clare asupra mediului politic și cultural.4 Se spune că de morți trebuie să vorbim numai de bine, însă pe plaiurile autohtone de vii trebuie să vorbim și mai de bine sau cel puțin cu toleranță. Sigur că lucrurile sunt complicate și trebuie nuanțate, însă noblețea morală se măsoară prin fermitatea opțiunilor, în ciuda tuturor
riscurilor, și nu prin calea nuanțată, comodă și sigură a compromisului. Artiștii, scriitorii, elita intelectuală...cu toții suntem responsabili, iar dacă cetățeanul de rând a optat pentru supraviețuire fără proteste, întrebarea care stăruie este: oare rolul elitei intelectuale nu este unul de reper moral și de glas pentru o societate fără voce?

Relația dintre artă și politic în istoria noastră recentă și nu numai, este o relație dureroasă, care necesită o aplecare lucidă și o asumare decentă a faptului că orice artist funcționează într-un sistem care îi definete poziția, stilul, mesajele, chiar și natura apolitică, iar refuzul acestei înțelegeri declanșează o dramă a identității personale, iar și mai grav, a identității comune la nivelul unei colectivități care se face că uită sau nu vede bine animalul politic.


Olivia Nițiș

parteneri media: Arttaste, ArtClue, Modernism.ro, Zile si Nopti

TRANS-REALITIES Arta / Corp / Societate@Victoria Art Center

Victoria Art Center for Contemporary Cultural Production vă invită Marți, 6 septembrie 2011, ora 19:00 la vernisajul expoziției TRANS-REALITIES Corp / Artă / Societate, cu artiştii reprezentați de galeria OUDIN ART CONTEMPORAIN în cadrul dialogului Bucureşti / Paris pe tema " Corpul ca proiect cultural contemporan. Provocări teoretice, replici artistice". www.corpuri-perspectivecontemporane.blogspot.com .

Lucrările vor oferi o imagine a dinamicii unui secol de reprezentări ale corpului în diverse ipostaze (public-privat; personal-social-politic, dominat-dominator, natural-cultural, etc) şi forme de expresie artistică (pictură, fotografie, video, performance,etc.).

Artişti: Amal ABDENOUR, Thierry AGULLO, Ron ATHEY, Pierre BOURGADE, Thierry CAUWET, Marie CHAMANT, Jean-Louis COSTES, Dominique DIGEON , Philippe DUVAL, André FELIX, Paul-Armand GETTE, Ion GRIGORESCU, Jacques HALBERT, Patrice HUGUES, Irina IONESCO, Michel JOURNIAC, Christian LOUIS, Henri MACCHERONI, MAN RAY, Pierre MOLINIER, Jean-Luc MOULENE / JOURNIAC, NATO, ORLAN, Gina PANE, Christian PARASCHIV, Elisabeth PROUVOST, Henri UGHETTO, Yves VERBIERE, YAMADA

Atelier de desen şi jucării urbane la Muzeul Benzii Desenate

Lansat în iunie, deschis până în octombrie 2011, Muzeul Benzii Desenate ajunge, la jumătatea acestei luni, la deplina maturitate – moment marcat cu muzică și jucării urbane. Vineri, 19 august 2011, jucăriile SANDO și BUCUR urcă scările Muzeului Benzii Desenate (MNAC, etaj 4). Eldercut aduce și expune la MBD, pentru trei zile, 50 de jucării SANDO personalizate de artiști ca Saddo, Aitch, Pisica Pătrată, Ghica Popa sau Noper.

Începând de la ora 16.00, Pisica Pătrată, Kitra și Noper vor desena live, în premieră, câte o jucărie BUCUR. De asemenea, va fi organizat şi un atelier-concurs pentru toţi cei care se simt talentaţi la desen şi doresc să creioneze modelul BUCUR pe hârtie. Cel mai creativ desen va fi premiat cu o păpușă, însă vestea bună este că artiştii ad-hoc pot primi şi ei cadouri de la SANDO.

Pe-nserat, publicul prezent la atelier va putea participa la concertele susţinute de Cycler (de la ora 20.30) şi Brazda lui Novac (de la ora 21.30).

Cycler, proiectul muzical al lui Ioan Bârladeanu, a aparut „din joacă şi plăcere personală“ cu vreo opt-nouă ani în urmă. Acesta are la activ numeroase colaborări, cum ar fi cele cu solista Florentina Ciobanu sau cu artiştii vizuali Anemic.Cinema şi Thora Noir. Fără a adera la un anumit gen muzical, Ioan abordează în principal sonoritati IDM cu influenţe diverse.

Brazda lui Novac este proiectul lui Victor Popescu, nume proeminent pe scena muzicii electronice din România de peste 10 ani. Muzica sa este o fuziune de stiluri, de la industrialul anilor ’80 până la elemente de shoegaze. În concerte, jocul audio-video este realizat alături de vizualurile create de Vali Chincişan.

Muzeul Benzii Desenate este un proiect pilot derulat de Institutul Cultural Român şi Muzeul Naţional de Artă Contemporană cu sprijinul clusterului EUNIC în România, al Centrului Belgian de Bandă Desenată şi în parteneriat cu Asociaţia Bedefililor din România, în perioada 16 iunie – 16 octombrie 2011. Detalii: www.icr.ro/muzeul_bd; www.muzeulbd.ro


Accesul publicului este liber.

sursa

Plecare / Departure@Casa cu cerdac

Duminică, 17 iulie 2011, a avut loc la Mogoșoaia vernisajul expoziției colective Plecare/ Departure, rezultată în urma taberei internaționale de creație organizate de Centrul Cultural „Palatele Brâncovenești“. Artiștii – francezi, spanioli și români, unii dintre aceștia din diaspora – sînt, în ordinea în care apar pe afiș (realizat în interiorul grupului): Marie Chamat, Anne Tranchand, Thierry Cauwet, Pascal Valu, Pablo Casado, Christian Paraschiv, Ion Grigorescu, Ruxandra Grigorescu, Matei Lăzărescu, Petru Lucaci, Bogdan Vlăduță și Carmen Cretzu. Expoziția, organizată în Casa cu cerdac (din ansamblul „Palatelor“), va fi deschisă pînă pe 30 iulie.

Proiectul acestei tabere și al expoziției îi aparține lui Christian Paraschiv și a fost gîndit, pas cu pas, începînd din 2009. Artistul, pe care l-am avut invitat în paginile noastre la începutul anului într-un amplu interviu, trăiește la Paris din 1986. Plecarea sa, echivalentă în acei ani cu o fugă, a adus cu ea eliberarea relativă, dar există și un preț greu pe care îl are de plătit orice emigrant, chiar dacă în cazul acesta stabilirea într-o țară democrată a însemnat împlinirea profesională și recunoașterea internațională. În anii ’80, numeroși intelectuali români aveau viziuni de centru-dreapta, în timp ce boema Franței simpatiza cu acea stîngă pe care o cunoștea și o înțelegea. Astfel s-ar putea explica succesul relativ al secerei și ciocanului devenite icon în creația lui Paraschiv, care nu le pictase și nu le-ar fi pictat niciodată în România și pe care avea să le realizeze, nu fără umor, pe cele mai diverse și surprinzătoare materiale, inclusiv pe biscuiți.

Plecarea a însemnat desprindere, fugă, emigrare, despărțire, spațiu de străbătut, un nou început, dar ar fi putut fi echivalentă și cu pierderea sau cu moartea. Acestea sînt gîndurile care l-au animat pe Christian Paraschiv să revină asupra subiectului identitar al biografiei sale artistice.

Lucrările ce domină expoziția de la Mogoșoaia aparțin unui diptic cu celebrul briceag-pește, un adevărat fetiș al comunismului românesc. Peștele, simbol christic, cuplat sub egida gadgetului cu o lamă de briceag (de cîțiva centimetri, „cît să nu ajungă la inimă“) se găsea în buzunarele tuturor, de la pionieri la pensionari, de la muncitori necalificați la ingineri, de la navetiști la montaniarzi. La Mogoșoaia l-am regăsit plutind pe foiță de aur, în varianta simplă și cu lanț, într-o tentativă de glorificare cu (amare) trimiteri bizantine. Apa în care nu înoată peștii este un fluid al morții. Dipticul lui Pablo Casado înfățișează imersiunea parțială a unui corp aflat în cadă, într-un posibil suicid. Focalizarea scoate în evidență conturul unei inimi în partea stîngă a subiectului (pentru care a pozat Pascal Valu). Pascal a tratat plecarea, de asemenea ca moarte, atingînd tema deșertăciunii prin realizarea unei serii de cranii. Avantajul lucrului într-o tabără de creație este că eventualele redundanțe pot fi atenuate prin complementaritate. Îngerii frînți, realizați de Carmen Cretzu, atinși și ei de aripa neagră a morții, sînt decapitați…

Petru Lucaci îmbină preocupările sale pentru corp printr-o serie de măști mortuare, plasate în casete închise cu material transparent, parțial opacizat prin aplicarea de culoare, în ideea de a ascunde spre a dezvălui.

După expoziția de la Tate, de la Londra și după Bienala de la Veneția, Ion(ică) Grigorescu revine în țară, unde împreună cu Ruxandra Grigorescu aduce în discuție relația dintre înăuntru și afară, expunînd obiecte și instalații pe aleea de intrare și în cerdac, dar și în spațiul casei, prin montaje video difuzate în rotație continuă; Matei Lăzărescu operează cu text și imagine într-un diptic de tunning prin colaj și Bogdan Vlăduță aduce în context un dormitor dintr-un cenușiu cartier de blocuri – loc de unde este bine să pleci, dacă ai cum și unde. În fine, Marie Chamat, Anne Tranchand și Thierry Cauwet completează „plecarea“ cu sculptură, obiect, asamblaj, fotografie.

Expoziția este mai degrabă diversă decît eterogenă. Multitudinea mediilor, dar și a ideilor, a concepției ori a stilurilor incită intelectual. Este o expoziție-traseu, labirintică. Varianta în care a fost aranjată nu este nici definitivă, nici irevocabilă. Christian Paraschiv ne-a spus că este posibil (dacă se va găsi calea) să fie itinerată în Franța, la Chartres, iar momentul de la Mogoșoaia să fie imortalizat într-un catalog. Recomandăm cititorului pasionat de arte vizuale să nu aștepte dorita publicare și să ia drumul Mogoșoaiei, unde poate vizita, în multiplele spații de expunere ale ansamblului, în orice zi a anului, cel puțin trei expoziții temporare reușite.

În încheiere, revenim la mai sus-citatul pește-briceag sau poate briceag-pește, obiect odinioară des întîlnit – astăzi, dacă nu imposibil, cel puțin greu de găsit. Am încercat, împreună cu Christian Paraschiv, să cumpăr unul, prin tîrguri, sau pe la magazine de așa-zise antichități, dar se pare că vremurile de glorie ale sale au apus. Așadar, peștele-briceag a (cam) plecat dintre noi.

În imagine: Christian Paraschiv – Seceră şi ciocan (ardezie traforată)

sursa

Prima Expozitie Universala. Google saluta cei 160 ani de la acest eveniment mondial

Google schimba desenul de inceput pentru a sarbatori 160 de ani de la deschidere primei expozitii. Cel mai mare motor de cautare saluta initiativa de atunci printr-un logo extrem de interesant. Daca veti incerca sa va plimbati cu mausul pe pictograma veti descoperi o lupa care mareste fiecare parte din desen.

Anglia organizeaza in 1851 prima expozitie universala. Atunci se ridica South Kensington Museum, devenit mai apoi Muzeul de Stiinte. Romanii sunt si ei prezenti.

Cei din Tara Romaneasca trimit o modesta serie de produse agricole si industriale. Cei din Moldova - mostre agricole autohtone, tiparituri si litografii, intre care si o harta a tinuturilor locuite de romanii din afara Moldovei si un atlas lingvistic.

In 1855, organizeaza Franta o expozitie universala, cand se construieste Palatul Industriilor de pe Champs Elysees. Romanii din Principate, sub ocupatie austriaca, nu participa. Vor s-o faca in 1862, cand Anglia organizeaza o alta expozitie universala, dar cer, prin reprezentantul roman la Londra, Vasile Alecsandri, obtinerea unui pavilion separat de cel al Imperiului Otoman.

Imperiul se opune, invocand statutul juridic al Principatelor Unite, aflate sub suveranitatea sa, si are castig de cauza.

La Expozitia Universala de la Paris, din aprilie 1867, cererea romanilor de a expune separat de otomani are succes. Li se concede un spatiu de circa 1.000 de metri patrati, pe care o comisie princiara, condusa de Al. Odobescu, organizeaza expozitia Romaniei (la ideea lui Ambroise Bandry, arhitectul francez insarcinat sa se ocupe de pavilionul romanesc, in toate documentele Expozitiei este trecut numele de Romania, in loc de Principatele Unite).

Pentru edificarea pavilionului nostru, se foloseste ca model biserica de la Curtea de Arges (ideea lui Al. Odobescu, preluata de Bandry). Se expun picturi, un album cu 60 de planse cu imagini de manastiri si domnitori, intre care si portretul lui Carol I, realizat de Verussi si Szathmary, colectii de mamifere, pasari, minerale, tesaturi, broderii, scoarte din toate zonele romanesti, toate produsele pamantului romanesc, o colectie completa de costume nationale.

Succesul acestei prezente nu e mare (doar 3 medalii de aur, 9 de argint, 35 de bronz si 38 de mentiuni, din 19.776 cate se acorda, din care francezii iau 51%). Doar Tezaurul de la Pietroasa obtine un veritabil succes (de altfel este si cerut pentru a fi expus la South Kensington din Londra pana in primavara lui 1868).

Lumea germana raspunde succeselor expozitionale ale francezilor si englezilor organizand la Viena, intre mai si octombrie 1873, o mare expozitie universala, la care este invitata si Romania (in urma tratativelor purtate de P.P. Carp, reprezentantul nostru in capitala Austriei, Romania este acceptata cu un spatiu separat de cel al Imperiului Otoman). Se expun tot felul de produse ale industriilor, materii prime, produse ale industriei casnice si ale artei populare, antichitati, tezaurul de la Pietroasa, tablouri ale lui Th. Aman, obiecte de cult ortodox din bisericile romanesti... Domnitorul Carol si sotia sa Elisabeta viziteaza de cateva ori expozitia, insotiti de Franz Josef si de arhiducii Austriei (Romania intra in lumea germana - si nu numai - prin familia domnitoare). Cu cei 1.498 de expozanti ai sai, Romania obtine 237 de recompense si este invitata sa participe si la expozitia pe care Parisul o organizeaza in 1878. Nu o face, pentru ca tocmai isi incheiase participarea la Razboiul de Independenta.(zf.ro)

La expoziţia de la Paris din 1881 fusese prezentat un aerostat propulsat cu ajutorul unui motor electric

Alexandru Ciurcu şi Just Buisson propun ca în locul motorului electric să se utilizeze un motor cu reacţie şi chiar obţin un prim brevet din Franţa prin care se prevede posibilitatea zborului cu reacţie. Pentru a demonstra viabilitatea propunerii lor, cei doi prieteni au proiectat şi construit un motor bazat pe forţa de propulsie generată de combustia unor gaze într-o cameră de combustie de mici proporţii. Motorul consta dintr-un recipient de 2 litri, care avea un orificiu cu diametrul de 3 mm. Prin combustia gazelor presiunea din interiorul recipientului se ridica la 10 – 15 atmosfere.

Alexandru Ciurcu a încercat să-i intereseze pe experţii Ministerului de Război al Franţei cu privire la noua tehnologie. La data de 13 august 1886, cei doi inventatori au experimentat motorul lor pentru prima oară în public montându-l pe o barcă şi navigând pe Sena în contra curentului. Un grup de experţi ai acestui minister au participat la această primă experienţă a motorului. Această experienţă este considerată a fi prima dată când o ambarcaţiune a fost propulsată de un motor cu reacţie.

Un articolul din revista „La Nature” prezintă descrierea experimentului de către Gustave Maurouard, directorul Fabricii de praf de puşcă de la Sevran-Livry, care asista din partea Ministerului de Război la experienţă:

„Imaginaţi-vă o rachetă pentru artificii montată orizontal, la spatele unui vehicul, de exemplu al unei ambarcaţiuni sau sub nacela unui balon, astfel încât gazul produs prin arderea puternică, dar lentă a încărcăturii de praf exploziv să poată scăpa liber în atmosferă la spatele vehiculului. Imaginaţi-vă acum că această rachetă este montată în interiorul ţevii unui tun, îndreptat şi el spre spatele vehiculului. În momentul aprinderii rachetei, gazul va fi evacuat cu forţă prin gura tunului. Aceasta va produce o reacţie în interior şi un recul al tunului în direcţie opusă celei în care gazele sunt evacuate în partea din spate.

Dacă, de exemplu, tunul ar fi montat pe o ambarcaţiune, forţa de recul ar fi transmisă ambarcaţiunii, determinând avansarea acesteia, datorită exclusiv forţei jetului format de gazul evacuat. Ambarcaţiunea înaintează fără a utiliza nici elice, nici roţi cu zbaturi, nici vâsle. Singura diferenţă este că, în locul tunului, inventatorii au utilizat un cilindru în interiorul căruia ard un amestec combustibil brevetat pe care l-au creat şi care poate arde într-un spaţiu închis, producând o cantitate mare de gaz, fără a lăsa reziduuri solide. Cilindrul are un mic orificiu, îndreptat spre partea din spate a vehiculului, având rolul de a controla gazele evacuate din cilindru.

Deschiderea orificiului poate fi modificată în timpul funcţionării printr-o vană fluture reglabilă manual, astfel încât să micşoreze sau să mărească deschiderea prin care sunt evacuate gazele. Forţa gazelor evacuate produce un zgomot mare şi ambarcaţiunea se mişcă continuu în sens opus celui în care sunt evacuate gazele

Dispozitivul este de fapt o rachetă care zboară şi care antrenează obiectul de care este ataşată. Inventatorii au reuşit să înainteze pe Sena împotriva curentului pentru o durată de 12 – 15 minute”

Inventatorii şi-au brevetat invenţia, obţinând brevetul francez cu nr. 179001/12 octombrie 1886 pentru Ambarcaţiune cu reacţie – Motor cu reacţie. Ulterior invenţia a fost brevetată şi în Germania (Nr. 39964/1886), Regatul Unit (Nr. 8182/1887), Belgia (Nr. 77755/1887), Italia (Nr. 21863/1887) şi S.U.A. (1888).

Romania participa si ea la expozitie

O buna prezenta o au romanii la Expozitia de la Paris din 1889 (aceea care ne lasa Turnul Eiffel), cu un comitet condus de George Bibescu. La pavilioanele Romaniei, realizate de arh. Ion Mincu, ajutat de Paul Gottereau si de Le Coeur, sunt expuse produse industriale, produse agricole, arte frumoase si este deschis un restaurant romanesc (pentru prima data cu mititei si lautari, care se bucura de un enorm succes). Rezultatul: 278 de premii si medalii. Iar buna scriere a lui G. Bibescu, Notice sur la Roumanie, lasa tuturor participantilor la Expozitie o amintire durabila despre Belgia Orientului, inviorata si de vioara lui Cristache Ciolac (un scurtcircuit lasa expozitia in bezna tocmai cand vine presedintele francez Loubet, iar orchestrele nu mai pot canta dupa note imnul manifestarii. Se aude insa in intuneric vioara cristalina a lui Ciolac. Artistul roman nu canta dupa note, pentru ca nu le stia. El invatase imnul dupa ureche. Si minunea s-a facut) 11 ani mai tarziu, la Marea Expozitie Universala, tot de la Paris, Romania are patru pavilioane, cel regal, restaurantul, chioscul tutunului si pavilionul petrolului. Exponatele demonstrau convingator apartenenta romanilor la civilizatia europeana si prezentul lor datator de mari sperante sub o dinastie foarte intreprinzatoare ca aceea a lui Carol I. In 1900, exponatele romanesti iau 1.090 de premii si locul 10 intre cele 41 de tari participante. Romania e prezenta si la expozitiile universale belgiene de la Bruxelles (1897) si Liege, din 1905, si, totodata, la Expozitia Universala de la Roma, din 1911. Demonstra cu aceste participari ca era un stat dinamic si ca Europa se extinsese durabil si la Gurile Dunarii.

Obiceiul organizarii expozitiilor universale a fost initiat in Europa in spatiul germanic. La 1844, in Berlin, se inaugureaza o expozitie unde vin toate statele germane. O si mai larga participare o aduce expozitia de la Londra, din mai 1851, la care sunt prezenti 1.700 de expozanti din Anglia, Franta, Austria, Belgia si SUA.

Se organizau competiţii cu diverse teme şi se confereau premii care însemnau automat prestigiu, iar activitatea are un atât de mare succes şi impact, încât în 1928 se creează un organism internaţional: Biroul de Expoziţii Internaţionale, care funcţionează şi în prezent şi care în afara expoziţiilor mondiale organizează anual şi alte numeroase expoziţii internaţionale tematice.

Expoziţiile mondiale s- au organizat începând de la mijlocul sec al XIX- lea:

1851, Londra, Marea Britanie
1855, Paris, Franţa
1861, Metz, Franţa
1862, Londra, Marea Britanie
1867, Paris, Franţa
1872, Lyon, Franţa
1873, Viena, Austria
1876, Philadelphia, Statele Unite
1878, Paris, Franţa
1880, Melbourne, Australia
1885, Anvers, Belgia
1888, Barcelona, Spania
1889, Paris, Franţa
1893, Chicago, Statele Unite
1894, Anvers, Belgia
1897, Bruxelles, Belgia
1900, Paris, Franţa
1904, Saint Louis, Statele Unite
1905, Liège, Belgia
1906, Milano, Italia
1909, Nancy, Franţa
1910, Bruxelles, Belgia
1911, Charleroi, Belgia
1913, Gand, Belgia
1914, Lyon, Franţa
1915, San Francisco, Statele Unite
1929, Barcelona, Spania
1930, Anvers, Belgia
1930, Liège, Belgia
1933, Chicago, Statele Unite
1935, Bruxelles, Belgia
1936, Stockholm, Suedia
1937, Paris, Franţa
1938, Helsinki, Finlanda
1939, Liège, Belgia
1939, New York, Statele Unite
1947, Paris, Franţa
1949, Stockholm, Suedia
1949, Port-au-Prince, Haïti
1949, Lyon, Franţa
1951, Lille, Franţa
1953, Ierusalim, Israel
1953, Roma, Italia
1954, Napoli, Italia
1955, Torino, Italia
1955, Helsingborg, Suedia
1956, Beit Dagan, Israel
1957, Berlin, Germania
1958, Bruxelles, Belgia
1961, Torino, Italia
1962, Seattle, Statele Unite
1964-1965, New York, Statele Unite
1965, Munchen, Germania
1967, Montréal, Canada
1968, San Antonio, Statele Unite
1970, Osaka, Japonia
1971, Budapesta, Ungaria
1974, Spokane, Statele Unite
1975, Okinawa, Japonia
1981, Plovdiv, Bulgaria
1982, Knoxville, Statele Unite
1984, Nouvelle-Orléans, Statele Unite
1985, Tsukuba, Japonia
1985, Plovdiv, Bulgaria
1986, Vancouver, Canada
1988, Brisbane, Australia
1991, Plovdiv, Bulgaria
1992, Sevilla, Spania
1992, Genova, Italia
1993, Taejon, Coreea de Sud
1998, Lisabona, Portugalia
2000, Hanovra, Germania
2005, Aichi, Japonia
2008, Saragossa, Spania
2010, Shanghai, China

Se vor organiza in

2012, Yeosu, Coreea de Sud
2015, Milano Italia
2016, Antalya,Turcia
2017, Liège (Belgia) sau Edmonton (Canada)

sursa

Carnavalul veneţian văzut de fotograful Iulian Ignat

Luni, 16 mai 2011, ora 18.00, la Institutul Cultural Român va avea loc vernisajul expoziţiei personale de fotografie „VENEZIA. Pasaje, năluci, ocheade” a artistului Iulian Ignat. Cele treizeci de fotografii alb-negru, expuse la sediul ICR (Aleea Alexandru nr. 38, Bucureşti) până pe 30 mai, au fost realizate la ediţiile din 2008 şi 2010 ale celebrului carnaval de la Veneţia.

„Într-o zi însorită de carnaval, Venezia poate fi cel mai frumos oraş din lume”, spune autorul fotografiilor, „însă nu despre frumuseţea clădirilor sau a măştilor este vorba în această expoziţie. Am încercat să surprind priviri, gesturi, emoţii ale unor oameni ce vin aici de pe tot Globul, interacţionează între ei şi se bucură de multe ori ca nişte copii. În zilele carnavalului, Venezia este o altă lume, în alt timp.”

Iulian Ignat este redactor şi fotograf al revistei Formula As. Cele mai recente expoziţii ale sale au fost dedicate tradiţiilor satului sibian Gura Râului, spectacolului de dans semnat Răzvan Mazilu, Urban Kiss, şi concertelor de world music , în „Buena Vista şi alte tarafuri”. Odată cu vernisajul expoziţiei de la ICR, pe site-ul www.iulianignat.ro , la rubrica „news”, pot fi citite poveştile fotografiilor expuse.

sursa

MUZEU LABIRINT la Sibiu

MUZEUL LABIRINT - Editia I

2 mai la 17:00 - 9 mai la 22:00

Piata Mare

Sibiu, Romania

De la o simplă schiță, până la proiectul final, nu mai e de mult un secret pentru nimeni că "ineditul" este atributul care caracterizează munca noastră.

Muzeul Labirint. Acum o jumătate de an, o schiță pe masa de lucru a unui artist. Astăzi, un eveniment pregătit să iasă din „cuptorul” de creație al fundației și să urce pe scena evenimentelor culturale din România.

Ori dacă am spus scena evenimentelor culturale din România, înseamnă că vă invităm să întoarceți reflectoarele și toată atenția asupra Sibiului pentru că acolo, în inima celui mai frumos oraș din Transilvania și poate a celui mai frumos din România, vom pune în scenă prima ediție a acestui eveniment.

Dacă printre voi mai sunt unii care încă ezită să ne creadă pe cuvânt, iată ce înseamnă Muzeul Labirint:

* Primul muzeu în aer liber din România, sub forma unui labirint;
* O săptămână de relaxare în Piața Mare din Sibiu;
* Concerte de jazz, funky – soul, piese de teatru;
* O expoziție comună a muzeelor sibiene, într-un spațiu neconvențional;
* Un eveniment inedit menit să pună în valoare patrimoniul atât de bogat al culturii românești.

Așadar, de luni 2 mai și până duminică 9 mai, tare mult ne-ar plăcea dacă invitației noastre de a descoperi ineditul unui eveniment unic în România, veți răspunde afirmativ.

Mai e cazul să spunem că Primăria Municipiului Sibiu, Casa de Cultură a Municipiului Sibiu, Muzeul Național Brukenthal Sibiu, Complexul Național Muzeal Astra, Sibiu și Muzeul Bisericii Evanghelice Sibiu - Casa Teutsch, Tribuna, Antena 1, Kiss FM, Zile și Nopți, Rondul de Sibiu, Turnul Sfatului, Sibiu 100%, Hermannstadter Zeitung, Profil Cultural, Sibiul.ro, Brylu.ro și cemerita.ro, au crezut în acest eveniment la fel de mult pe cât am crezut noi?


Nu mai e cazul!

Am spus-o deja!

Irina Tănase "The White Room" @ ATELIER 030202

ATELIER 030202

Sfânta Vineri nr. 11

Bucuresti, Romania

The White Room / Irina Tănase

"Un rafinat son interior, cu o construcție la limita dintre hiperfigurativ și plonjarea în oniric, se revelează în ”The White Room”, noul album vizual al Irinei Tănase, unul cu afinități de baladă pop-rock, într-un baldachin în care pulsează fragmente de viață trăită și viață visată. O cameră în care albul devine background și chiar passepartout pentru detalii și linii pline de tensiune și vibrație epică și energetică. O cheie ...de lectură folosită pentru resurecția figurativului, loc de întâlnire a realismului cu introspecția. Efectele acestui tip de asumare artistică produc un fundal afectiv estompat de linii și decorațiuni cu adevărat interioare. Din acest fundal al albului pre alb explorat, albul unui cearceaf de sentiment nealterat, ies, ca în urma unui cutremur al interiorității ori al exploziei de lavă vulcanică, fragmente, schițe, vigniete, crochiuri de nostalgii, amintiri și reverii. Pariul pe lecția flashback-ului este asumat fără false adăugiri posmoderne, cu o foarte curată tehnică a desenului și a unei lumi stimulate de dualitatea alb-negru. Personajele principale ale Irinei Tănase ies din matrița secvențialității pentru a aglutina, în cele opt pânze mari, morfologia unei stări. O stare ce își va căuta sensurile și povestea în finalul imaginat de artistă: 60 de perne, din instalația-baldachin gândită pentru spațiul galeriei Atelier 030202, vor fi cartolinele imaginare ale scrisorilor din ”The White Room” pe care le vor primi vizitatorii acestei încântătoare și profunde expoziții."

Dan Mircea Cipariu

Loreta Isac @Triptic

ANUL IEPURELUI -
Vernisaj Loreta Isac

Curator: Adriana Luca

Libraria Triptic - Bucuresti

7 aprilie 19:00 - 21 aprilie la 22:00

Intr-un cadru cineatic plin de refulari grafice, in lumini de foc si para, ni se prezinta o lume extrasa dintr-o amintire dulce-amara.
Dezvoltand un plan compozitional plin de imagini senzoriale, artista te initiaza intr-un univers atemporal cu o armonie aparte in forme si culoare. Povestea se continua ca un puzzle constituit din elemente puternic simbolistice care te introduc intr-o lume a copilariei intens tulburata de zbucium.... Atmosfera este incarcata de viata si vibratie, sentiment si gandire. Loreta Isac reconstruieste realitatea in planuri fluide si estetice.
Iepurele, atlet ce se remarca pe drumuri de frunzaris, cateodata apare numai pe furis. De la copilaresc, firav si visator, te pierzi in cadre bizare ce exploreaza bogatia imagistica. Pleci cu liniile la plimbare si te amesteci, te invarti printre print-uri, geometrii si personaje.

Pentru ca e magic sa compui lumea dupa reteta proprie, fiecare lucrare ajunge sa te surprinda prin faptul ca-ti serveste, picatura cu picatura, din alta stare. Anul Iepurelui este despre povesti, ceai, briose si multa fantezie.

Teodor Moraru "FRAGMENTE"@Galeria Calina

sursa foto evive.ro

Expozitie de pictura flamanda si olandeza din secolele XVI - XVIII, la Muzeul Brukenthal din Sibiu

Un numar de 34 de picturi olandeze si flamande din secolele XVI - XVIII, in cea mai mare parte peisaje, care au apartinut baronului Samuel von Brukenthal, vor fi expuse in Casa Albastra a Muzeului National Brukenthal din Sibiu sub titlul "Et in Italia ego", transmite corespondentul Mediafax.

Potrivit unui comunicat de presa transmis, marti, de Muzeul National Brukenthal din Sibiu, o expozitie de pictura flamanda si olandeza, intitulata “Et in Italia ego”, va fi prezentata publicului, in Casa Albastra a muzeului, incepand de joi si pana in 10 aprilie.

Expozitia prezinta 34 de lucrari realizate in secolele XVI – XVIII, in cea mai mare parte peisaje, care au facut parte din colectia baronului Samuel von Brukenthal.

“Muzeul National Brukenthal detine cea mai valoroasa colectie de pictura flamanda si olandeza din aceasta parte a Europei. Expozitia «Et in Italia Ego» este realizata cu intentia de a ilustra interesul special al pictorilor flamanzi si olandezi pentru tinutul insorit al Italiei, o chintesenta a veseliei si a vietii lipsite de griji traita intr-o utopica Arcadie, pentru care tinutul real al Italiei a devenit paradigma/modelul”, se arata in comunicat.

Potrivit sursei citate, la sfârsitul secolului XVI, dar mai pregnant in prima jumatate a secolului XVII, un grup de pictori din tarile de Jos au lucrat in Italia unde s-au dovedit a fi receptivi la modelele stilistice noi si reprezentarile cu imagini italienizante.

"Acesti pictori au dezvoltat un nou gen de peisaj caracterizat prin lumina si culorile sudului, prin forme de relief specifice, imagini ale oraselor, monumentelor antice, ruine, elemente pe care le-au asimilat in timpul petrecut in Cetatea eterna. Subiectele, unele inspirate din opera lui Virgiliu, cu jocuri sau ocupatii pastorale, vegetatie abundenta, dar si ecleraj particular, creator de atmosfera idealizata, au fost grefate pe vechile structuri traditionale ale picturii flamande si olandeze. Chiar si dupa revenirea lor din Italia, acesti artisti si-au pastrat interesul pentru subiecte italienizante pe care le-au transmis mai departe”, se mai arata in comunicat.

Potrivit specialistilor muzeului sibian, printre cei mai reprezentativi pictori flamanzi si olandezi care au calatorit in Italia s-au numarat: Cornelis van Poelenburg, Guilliam de Heusch, Jan Asselyn, Jan Both, Jan Baptist Weenix, Pieter van Laer, Jan Lingelbach, toti prezenti cu lucrari in expozitia pregatita pentru public.

Pentru aceasta expozitie, curatorul Sanda Marta a ales si cateva lucrari neexpuse pana in prezent.

sursa