Follow by Email

vineri, 20 februarie 2009

Noi muncim.....





Potenta unui artist sta in puterea lui de concentrare, de alegere a spatiului in care se expune pe sine…
Imbibarea fortata cu doctrine straine “corpului”, il aduce intr –o stare de abandon, mai mult politic (adevarat), dar tot o forma de abandon ramane. Sunt multi care au trecut prin asta, si nu este un lucru prea frumos de urmarit, dar presiunea care survine de pe urma asa ziselor “necesare in maturizarea artistica a tanarului aspirant la un loc pe marea simeza, il fac sa renunte. Si renunta, ori definitiv, ori apeleaza la metode pupincuriste…, asa nu ne ramane decat sa spunem ,ce de cacat or sa fie cateva generatii de acum incolo. Pai acu zici, ba ce nasol…. ma duc si ma fac pustnic, ori tragi una pa gura de-ti ies si muci pe nas… E nasol, intradevar, da nu ie chiar ata de negru dracu, mai ai o scapare. Nu tre sa te apuci sa faci gat pana iti creste, de mananci cirese stand in picioare! Na-i nici o sansa…, au incercat si altii si nu le-a mers. Asa ca din fericire este o sansa sa faci ce-ti propui, avem o sansa pe care numai noi putem sa o intrezarim, sa o descoperim s.a.m.d. Luam frumos o pauza, ne retragem la noi in casuta si incepem, incepem sa cream o lume numai buna pentru refulari(cum zice psihologu’), ne gasim frustrarile si le aruncam la gunoi,odata cu servetelele parfumate(pe care din totdeauna nu le-am suportat) si ne impacam cu gandul ca, asta e frate, tre s-o fac asa ca altfel ce dricu, tre sa ma apuc de floricele pa campii si sa le vand in talcioc.
Sintagma “las' frate ca ma integrez io pan la urma” , se va transforma intr-un minunat spectacol de spalat dosuri pe la unu pe la altu…, pacat ca multi au ales calea asta. Io nu critic nimic din ce tine de finalul artistic al vreunui “visual artist”, eu zic doar ca pana acolo e un drum de strabatut si daca nu ti poteca de mijloc pan’ la urma pici in groapa.
“Restul e tacere” , tacerea trecutului care ne face sa ne aducem aminte cum invatam ca pa vremea lu’ impuscatu artistii trebuiau sa deseneze pe timbre si sa faca tot felu de sacrificii pe care nici acu nu pot, macar, sa mi le imaginez in cele mai nasoale cosmaruri ale mele. Si acu ce facem, sa uitat tot, nici macar acei supereroi pe care ii citam pa la examene numai sunt ce au fost atunci, ce forta, cata putere de lupta, adevarati mercenari ai artei. Suntem sortiti uitarii, cumplit pacat, dar trebuie sa ne obisnuim. Obisnuinta asta ie cacacioasa rau, distruge si cei mai tari supereroi.
Acum multi dintre noi se lupta cu sistemul condus, chiar de acesti mitici ai anilor de dinaite de ’89, ei, cei care infruntau balaurii si demonii comunismului s-au transformat in altceva… au uitat, mare pacat!
Asa ca ne ascunde inauntul nostru, ceeam o lume a noastra, si putem muncii, putem spune adevarul, acum este diferit fata de “anii trecuti” pe cand stiai cu cine te bati, noi nu stim cu cine ne batem si chiar daca stim, tot degeaba. Ne luptam cu moristile, nici macar cu morile de vant ale lui Don Quijote.
Sunt un om, nu un artist, doar cand o sa mor ma fac artist!

Mihai 2009

Niciun comentariu: