Follow by Email

marți, 3 august 2010

Teodor Graur: un artist important

Reciclator pasionat al anumitor deşeuri simbolice ale civilizaţiei noastre tehnologice, Teodor Graur este un bricoleur inspirat, care urmăreşte să reumanizeze funcţionalul prin adaos estetic şi afectiv.

Una dintre multiplele aberaţii ale celor 20 de ani trecuţi de la schimbarea de regim politic în România a fost felul trunchiat şi discontinuu în care au evoluat şi au fost percepuţi artiştii plastici ai generaţiei ‘80, ca de altfel şi muzicienii sau arhitecţii ei. Spre deosebire de confraţii lor literaţi, care au avut parte de o exegeză suficient de abundentă şi de un fel de „clasicizare“, dată fiind predominanţa literarului în câmpul cultural românesc, practicienii optzecişti ai artelor vizuale a trebuit să se descurce în condiţii mult mai dificile şi să inventeze traiectorii profesionale incomode şi atipice, oscilând între lucrul în ţară şi cel în străinătate, între ocupaţii colaterale dintre cele mai neaşteptate. Cel mai mult însă a suferit receptarea lor publică, într-un mediu cultural cu un apetit încă redus pentru inovaţii vizuale radicale şi cu un decalaj de gust de cel puţin o generaţie faţă de gustul literar, mult mai la zi cu producţia internaţională. Lipsa (a măcar) unei reviste de artă cu apariţie constantă (după decesul revistei

Arta în anii ‘90 şi după mai multe încercări ratate în anii 2000), care să analizeze în continuitate producţia vizuală a ultimilor două decenii, minoratul cultural al cronicii de artă (desconsiderate de fapt de către establishmentul literar predominant), absenţa unor expoziţii colective „de etapă“ şi a unor cronicari de artă conştiincioşi şi cu renume bine stabilit au făcut şi fac ca imaginea generală a fenomenului vizual postdecembrist să fie haotică sau lacunară şi să dea impresia unei inconsistenţe, care nu e de fapt reală.

Artele vizuale româneşti au cunoscut un boom destul de impresionant în anii ‘90, datorită mai ales Centrului Soros pentru Artă Contemporană şi câtorva fundaţii private, boom care a continuat de o manieră mai fragmentată şi în anii 2000, datorită apariţiei galeriilor private şi a controversatului, dar necesarului Muzeu Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, datorită unor expoziţii şi schimburi internaţionale etc. În cadrul acestui reviriment adus de deschiderea către noile tehnici şi către piaţa de artă externă, optzeciştii vizuali au căzut cumva „între scaune“, între generaţia matură, care a continuat să exercite controlul asupra pârghiilor de putere instituţională ale domeniului, şi între generaţia mai tânără şi foarte tânără, privilegiată de noile galerii, fundaţii, muzee şi curatori apăruţi între timp, fie în ţară, fie în străinătate. Şi totuşi, această generaţie ‘80 din artele vizuale conţine câteva nume mari, unele vehiculate şi în afara frontierelor, care merită şi trebuie cunoscute de marele public, cel puţin tot atât cât literaţii ei. Am să menţionez aici câteva: Dan Perjovschi, Ioana Bătrânu, Iosif Kiraly, Călin Dan, Marilena Preda-Sânc, Marian Zidaru, Dan Mihălţianu, Mircea Roman, Miklos Onuscan, Petru Lucaci, Romelo Pervolovici, Gheorghe Raszovsky, Ion Aurel Mureşan, Cristian Paraschiv, Alexandru Păsat şi mulţi alţii.

Teodor Graur face parte dintre aceste nume care trebuie reţinute. Bucureştean şi nonconformist, Graur a practicat instalaţia şi performance-ul încă din anii ‘80, când aceste formule artistice erau rare şi rău privite de cenzura comunistă (îmi amintesc un memorabil performance Europia, în 1986, la Sibiu, în cadrul unui colocviu repede interzis de autorităţi). În anii ‘90, Teodor Graur şi-a continuat cariera independentă, de free-lancer, creând împreună cu graficianul Olimpiu Bandalac grupul Euroartist Bucureşti, care comenta în colaje fotografice provocatoare şi ingenioase situaţia socio-politică de tranziţie pitorească şi sălbatică din România. La începutul anilor 2000, Graur a fost invitat să participe la câteva mari expoziţii internaţionale importante legate de arta contemporană din Balcani (Inventing a People, Balkania etc.) şi a intrat în câteva colecţii de artă occidentale. Între 2003 şi 2007, el s-a ocupat de galeria HT003 din Bucureşti, o mică galerie care expunea artă „alternativă“ şi avea ca program ambiţios şi utopic educarea gustului public pentru arta de avangardă.

După o „tăcere expoziţională“ de mai mulţi ani, Teodor Graur revine în forţă cu o expoziţie excepţională: Remodern. Lucru nou. Preocupat de-a lungul ultimilor 20 de ani de contextul social-politic al României şi al Europei de Est, cu moştenirea lor de mizerie totalitară şi de disfuncţionalitate civilizaţională, iată-l pe Graur abandonând acum această venă „angajată în imediat“ pentru a se întoarce către istoria recentă a artelor plastice pur şi simplu, către comentariul modernismului şi al modernităţii, văzute cu un ironic ochi postmodern.

Interesat dintotdeauna de obiect, de fotografie, de design şi de mobilier (deşi a practicat şi pictura şi sculptura), Graur propune în expoziţia sa o scenografie paradoxală şi rafinată alcătuită din obiecte găsite aparţinând acestor domenii, pe care le „reciclează“ estetic prin adaosuri sau modificări ingenioase, ce le deviază sau le suspendă utilitatea şi le transformă în fetişuri problematice şi problematizante.

Un fotoliu greoi, în designul modernist socialist din anii ’60, e îmbrăcat în faianţă, dar rămâne utilizabil şi chiar confortabil.

Carcasa unui televizor Rubin de primă generaţie devine postament pentru săgeata unui tub de neon în funcţiune şi pentru un fel de pom cu cadouri. Scaune produse industrial şi cu designuri dintre cele mai diferite sunt reapropriate estetic prin cuvinte traforate pe spătarele lor, precum „The Unknown“, „Nimeni“ sau „Nothing“. Dintr-un radio vechi cu tranzistori marca Estonia, sub care stă o pereche de cizme muncitoreşti turnate în porţelan, se înalţă şarpanta epurată a unui brad uscat, între bibelouri.

„Ready-made“ preia celebra roată de bicicletă a lui Marcel Duchamp, fixată printr-un şasiu romboid într-un scăunel modest de bucătărie. Celebra „stea roşie“ de tristă amintire comunistă se ridică în vârful unui fel de catarg pe care se mai află alte mici obiecte geometrice sau funcţionale cu aluzii la curentele avangardiste ale secolului XX. Iată doar câteva din multele „găselniţe vizuale“, bine orchestrate în spaţiu, care fac deliciul vizitatorului al cărui muzeu imaginar este plin de referinţe moderniste inevitabile.

Despre acest modernism invadator este vorba în această expoziţie plină de umor, de citate vizuale celebre şi de ingeniozitate. Modernismul, aşa cum a fost el perceput şi trăit de-a lungul secolului XX, ca ideologie culturală triumfătoare a tehnologiei şi inovaţiei permanente, modernismul ca teorie estetică a formelor pure şi ca practică utilitară a formelor strict funcţionale, care vor să schimbe radical omul şi lumea. Modernismul, care a existat şi într-o versiune socialistă, astăzi uitată sau trecută sub tăcere, deşi a avut îndreptăţirile şi succesele sale; relative sau discutabile. Dominator şi extins la planeta întreagă, ca o ideologie totalizantă şi aproape „totalitaristă“ în anumite manifestări ale sale, modernismul îşi arată acum, unui ochi postmodern detaşat şi ironic, slăbiciunile şi perisabilitatea: noul devine, prin acceleraţie şi schimbare, caduc, inovaţia a fost resorbită de producţia anonimă de masă, frumosul de ieri se devalorizează rapid şi devine ridicol, obiectele perfecte de alaltăieri capătă azi o aură desuetă şi melancolică. Nu le salvează de la declasarea funcţională şi ieşirea din uz decât ochiul nostalgic şi inventiv al artistului, care le scoate din uitare, le adaugă o plusvaloare ideatică şi estetică prin deturnare, colaj de citate vizuale contradictorii, cosmetizare, kitschizare, absurd.

Reciclator pasionat al anumitor deşeuri simbolice ale civilizaţiei noastre tehnologice, Teodor Graur este şi un bricoleur inspirat, care urmăreşte să reumanizeze funcţionalul prin adaos estetic şi afectiv, ce-i conferă acestuia un fel de naturaleţe înduioşătoare în interiorul regnului obiectelor inutile, dar pline de tâlc. Remodern este de fapt modernul reluat, „reloaded“ într-o cheie culturală retrospectivă, lucrul vechi devenind Lucru nou, după cum sună titlul şi subtitlul expoziţiei, prin transfigurare ironică, ludică, comică sau cinică, dar niciodată indiferentă. Recuperate de o privire detaşat postmodernă, obiectele şi sintagmele vizuale sunt conservate şi reînviate prin inteligenţă şi aluzie culturală. Colajul obiectual al lui Teodor Graur nu uită referinţele politice locale, experienţa sărăciei totalitare în care s-a format ca artist, nu uită nici referinţele culturale locale (la Ion Bitzan sau Horia Bernea şi la avangardiştii noştri interbelici). Din acest punct de vedere, expoziţia actuală rămâne în continuarea experienţelor sale mai evident angajate politic din anii ‘80 şi ‘90. Dar acestora Graur le adaugă acum o deschidere spre istoria internaţională a artei moderne, o referenţialitate rafinată la locurile comune ale modernismului universal, care lipsea artei româneşti moderne şi contemporane. Acest nivel metaestetic evident şi programatic este ceea
ce-l diferenţiază pe Teodor Graur între ceilalţi plasticieni din România şi îl transformă într-un artist important.

Magda Carneci

http://www.revista22.ro/teodor-graur-un-artist-important-8296.html

Niciun comentariu: