Mini-chestionar adresat doamnei Ileana Pintilie

Muzeul de Artă Cluj-Napoca, în parteneriat cu Galeria Calina din Timişoara, prezintă în perioada 23 februarie – 20 martie 2011 expoziţia de pictură ÎN MIEZUL LUCRURILOR / IN THE CORE OF THINGS, organizată de curatorul Ileana Pintilie cu lucrări selectate din creaţia unor tineri artişti timişoreni. Această expoziţie face parte din programul muzeului clujean de prezentare a creaţiei artistice contemporane din centre culturale importante ale României, Timişoara fiind unul din cele mai dinamice.

Prospecţiunile făcute în mediul artistic local au condus la selectarea unui număr de 13 artişti: Daniel Brici, Gheorghe Fikl, Andreea Foanene, Cosmin Haiaş, Robert Köteles, Liliana Mercioiu Popa, Sorin Neamţu, Laurian Popa, Andrei Rosetti, Cristian Sida, Sorin Scurtulescu, Reka Ugron şi Mihai Zgondoiu.


Cu această ocazie i-am adresat câteva întrebări doamnei Ileana Pintilie, care a avut amabilitatea de a detalia câteva aspecte ale acestui proiect.
Ileana Pintile, absolventă a Institutului de Arte Plastice Nicolae Grigorescu din Bucureşti, secţia Istoria şi Teoria Artei, este profesor la Facultatea de Arte a Universităţii de Vest Timişoara şi curator al unor expoziţii prestigioase organizate în ţară şi în străinătate, fiind membru al Asociaţiei Internaţionale a Criticilor de Artă din Paris şi al Asociaţiei Internaţionale a Curatorilor de Artă Contemporană. Este autoarea a numeroase articole de istorie şi critică de artă şi al volumului Acţionismul în România în timpul comunismului.

„Nu există o singură direcţie în arta românească,aceste direcţii sunt distribuite pe generaţii”

Grigore Roibu: La Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, proiectul ÎN MIEZUL LUCRURILOR / IN THE CORE OF THINGS este în plină deşfăşurare. Care sunt reperele conceptuale ce definesc acest proiect şi care ar fi mesajul titlului pe care l-aţi ales?

Ileana Pintilie: Pentru cel care citeşte textul meu de prezentare al expoziţiei, demersul conceptual va deveni clar, şi anume definirea picturii actuale, privită din multiple perspective, atât tematic, cât şi din punct de vedere a mijloacelor de expresie, în încercarea de a discerne anumite direcţii şi orientări noi. Titlul vrea să exprime, cum sper că s-a înţeles, o dorinţă de a merge direct spre esenţă, dând la o parte aparenţele. Vă mulţumesc pentru corectura pe care aţi făcut-o traducerii în engleză a titlului, nu-mi aparţine greşeala, dar mărturisesc că am scăpat din vedere să verific traducerea!

- Revista Arta a consemnat debutul proiectului de la Timişoara, Halele Timco, în anul 2010. Cum a fost trecerea de la un spaţiu atipic (hala industrială) la cel conformist pe care îl oferă un muzeu? Rezistă această expoziţie unor astfel de migrări?

- Cred că aici dvs. ar trebui să-mi spuneţi ce părere aveţi. Din punctul meu de vedere, da, rezistă; în spaţiul halelor am avut mai multe lucrări de mari dimensiuni, cu un alt impact, iar expoziţia putea fi privită global. Există şi provocarea unui spaţiu vast şi necizelat, cum este cel industrial, care are o altă expresivitate decât un spaţiu specializat şi poate, uneori, prea conformist.
În cazul muzeului, cu un spaţiu alveolar, panotarea ne-a permis o dispunere a lucrărilor asociind un număr mic de artişti într-o singură unitate spaţială sau chiar prezentarea lor izolat, aproape „monografic”. Dacă nu aţi observat, atunci aflaţi că am operat o uşoară modificare faţă de expoziţia din Timişoara, tocmai pentru a adapta expunerea spaţiului Muzeului din Cluj.

- În România, încă, nu facem distincţia clară între curator, critic de artă, manager artistic, galerist etc. Puteţi ilustra aceste competenţe pe cazul proiectului In miezul lucrurilor?

- Nu mă consider nici manager de artă şi nici galerist (şi sper că acest lucru e evident şi nu mai trebuie demonstrat!). Distincţia între critic de artă şi curator este oarecum greu de făcut, deşi ea există. În calitate de critic de artă iniţiez otemă de cercetare – de exemplu pictura astăzi -, pot să generalizeze concluziile acestei cercetări şi să le înscriu într-un fenomen mai larg. Calitatea de curator este strâns legată de caracterul practic al „îngrijirii” unei expoziţii, începând cu selecţia adecvată a lucrărilor (care se potrivesc spaţiului expoziţional), panotarea, pregătirea catalogului, a comunicatelor de presă, pregătirea evenimentului expoziţional. Alegerea temei expoziţiei este rezultatul unei cercetări făcute de criticul de artă, aplicarea ei în practică este partea curatorului.

- Identitatea şi subiectele criticii de artă au legătură cu contextul social şi politic sau pot exista şi în sine, fără a fi influenţate de realitatea exterioară?

- N-aş dori să dau un răspuns general la această întrebare, ci unul punctual: critica de artă din România ultimilor 20 de ani este legată strâns de contextul social şi politic în care îşi desfăşoară activitatea. Contextul social şi politic este dominant şi pe scena artistică şi teoretică internaţională, nimeni nu-şi mai permite să discute la modul general şi abstract fenomenul artistic actual.

- O mare parte dintre tinerii artişti abordează teme ce tratează o anumită traumă comunistă. Poate fi şi un rezultat al mediatizării sau al altor filtre exterioare. Care consideraţi că ar fi direcţiile, mai interesante, spre care ar trebui să se îndrepte generaţia tinerilor artişti în contextul artelor vizuale actuale?

- Unii dintre artişti sunt atât de tineri încât nu au amintiri din perioada comunistă. Cu toate acestea, într-adevăr, comunismul este încă un spectru care bântuie în România, fie şi sub forma unor mentalităţi inflexibile…Nu cred că există o singură direcţie în arta românească actuală, iar aceste multiple direcţii sunt „distribuite” pe generaţii. Generaţia anilor 1990 este mai deschisă spre un anume activism, spre o critică socială şi, eventual, politică, iar formele de manifestare sunt mai diverse – fotografie, film, video, performance, artă conceptuală. Generaţia anilor 2000 mi se pare mult mai „frivolă”, orientată spre tot ce este modă (chiar şi în artă, în sensul copierilor unor artişti, a unor direcţii etc.), este orientată spre „loasir”, are un cult al „nimicului”…Manifestarea predilectă este pictura, având ca sursă principală fotografia, dar nu aşa cum o făcea în anii 1970 Gerhard Richter – ca o sursă de cercetare vizuală, ci pur şi simplu ca o copiere sau o interpretare minimă a unei hiperrealităţi induse de fotografie. - Care este rolul unui critic de artă în contextul contemporan românesc; pot părerile unui critic de artă să influenţeze în mod decisiv activitatea unui artist?

- În opinia mea, nici criticul de artă şi nici curatorul român, fragilizaţi de un context cultural defavorabil, nu pot influenţa decisiv mediul artistic românesc. Nerecunoaşterea profesională a criticilor, faptul că sunt extrem de puţini în România, că trăiesc mizerabil şi în general nu din propriile lor competenţe, ci muncind altceva, care le răpeşte timpul, nesolidaridatea lor, toate acestea contribuie la diminuarea prestigiului profesional.

Criticul poate juca mai multe roluri, nu cred că există un singur rol desemnat pentru acesta. În linii mari rolul criticului este acela de a semnala direcţiile noi în artă, de a putea generaliza şi de a vedea dincolo de cazul concret, de a crea conexiuni între fenomenul artistic românesc şi scena artistică internaţională.

- Aveţi o experienţă bogată în curatoriat. În ce fel credeţi că poate întregi participarea curatorului un concept sau o direcţie artistică?

- În ceea ce mă priveşte am avut întotdeauna obiectivele mele de cercetare, pe care le-am urmărit, în ciuda multor dificultăţi, iar experienţa curatorială a completat benefic cercetarea teoretică.

Îi mulţumesc şi pe această cale doamnei Ileana Pintilie.
(Interviu realizat de Grigore Roibu, Timişoara, 26 februarie 2011)

sursa