Muzeul benzilor desenate

Republica benzilor desenate

Republica benzilor desenate are acum muzeu la Bucureşti. Inaugurat recent, acesta ocupă etajul patru al Muzeului Naţional de Artă Contemporană, dar – atenţie! – numai pînă la toamnă, pe 16 octombrie 2011. Pofta de for public şi proverbiala bonomie a personajului de bandă desenată ocupă astfel încă o dată poziţia de custode. Intră însă prin uşile larg deschise şi un nou curent cultural?

Canonismul în banda desenată românească este un sport naţional incipient şi, ca atare, face să plutească pentru poza de grup la start chiar şi genuri mai şubrede. Iar cei chemaţi la poza de la Muzeu au obţinut astfel cea mai nouă garanţie că există (şi dovada fragilităţii acestei existenţe, bineînţeles), cumva independentă de capacitatea mai multor artişti locali autori de bandă desenată de a lucra sau dezvolta concepte pentru a spune propriile poveşti prin imagini. Muzeul oricum nu publică decît o broşură despre activităţile ce vor avea loc pe parcursul celor patru luni de existenţă. Cam atît despre republica benzilor desenate româneşti în contextul Muzeului, la o primă vedere. Învecinarea lucrărilor expuse, mostre ale industriei creative sau, mai bine zis, ale sîrguinţei cu care lucrează la opera sa fiecare autor, ţine aici de o singura aură: istoria benzii desenate din România. Aceasta este o mantră înregistrată: cartea cu acelaşi nume este un succes editorial (tiraj epuizat la editor) şi a apărut cu sprijinul ICR-ului anul trecut. În afară de ea, nu se găseşte mai nimic prin librării cu bandă desenată românească. Iar Istoria... mai apăruse deja în alte cîteva forme: Dicţionarul benzii desenate din România în 1996, Istoria benzii desenate româneşti în 2002 şi Povestea denzii desenate din România în 2004, toate opera unui singur autor-colecţionar-organizator – Dodo Niţă. Tot ea a constituit de asemenea cel mai important eveniment cu expoziţie reflectat de altă poză de grup, de astă dată surprinsă cu ocazia primului Salon European de Bandă Desenată, ce a avut loc în toamna lui 2010 la Bucureşti. Să sperăm că o nouă ediţie va putea avea loc anul acesta, chiar şi fără banda desenată românească de „tezaur“. Dar nimic nu-i sigur...

Înainte ca banda desenată românească să poată sta pe perete sau într-o carte, ea pare să trebuiască trecută prin faze succesive şi foarte lungi de înnobilare: învechire involuntară la sertar pentru buchet fantasmat şi degustări cu bedefilul de serviciu al României. Aşa cum o demonstrează şi partea Muzeului de la MNAC dedicată afişelor produse pentru Salonul Internaţional al Benzilor Desenate, evenimentul de nişă ce există într-un semianonimat de douăzeci de ani (în principal la Constanţa). De unde se vede că succesul de public pentru un autor local nu poate lua încă locul celui instituţional, mai ales atunci cînd a existat un singur şi acelaşi director artistic pentru atît de mult timp. Să recunoaştem totuşi că, îndeplinind în mod lăudabil şi nesperat obiectivele (de a reprezenta corect identitatea culturală românească) ultimei instituţii comanditare, Istoria... bine rodată va putea să circule prin lume, adică în expoziţii itinerante „la cheie“ şi lansări oferite de ICR-uri. Poate şi cu un mic twist: aşa cum anunţă panourile expuse şi materialele publicitare realizate pentru Muzeu, Istoria... a devenit baza pentru un nou concept. La Muzeu are totuşi loc la nivel de discurs doar o schimbare amicală de gardă, autorul noului concept fiind Alexandru Ciubotariu, coautor al ultimei versiuni al Istoriei... Oare noul concept este o ramă mai mare pentru o poză a pozelor, ce aminteşte de zicala că „trebuie să avem un concept“ din lumea publicităţii/comunicare/PR, sau este „conturul, configuraţia, constelaţia unui eveniment ce va să vină“, altă definiţie posibilă pentru termenul de „concept“, însă împrumutată aici de la filozofie?

Deocamdată, unui astfel de „eveniment“ i-ar trebui poate alt context decît Istoria benzii desenate. Şi asta cu atît mai mult cu cît sectorul de benzi desenate al mai multor tîrguri mari de carte precum cel de la Londra şi-a schimbat de curînd numele în „roman grafic“. Tot o mişcare de marketing e şi aceasta, dar una determinată de apariţia unor producţii artistice ce au un ecou în rîndul cititorilor de benzi desenate ne-clasice. Acest nou tip de cititori e mai puţin ataşat de succesele din trecut ale genului; iar aceşti cititori pot fi chiar mai numeroşi, incluzînd mai mulţi adulţi decît copii. Romanele grafice Persepolis sau Broderii, singurele publicaţii de gen traduse în română deocamdată, anunţă extinderea curentului cultural din care fac parte benzile desenate (şi) în această direcţie. Ca dovadă, cîteva astfel de romane grafice, publicate doar în germană, au fost cooptate în Tezaurul de carte ce poate fi consultat în cadrul Muzeului. Veţi găsi însă mai multe romane grafice la Librăria Jumătatea Plină, ce se găseşte la acelaşi etaj 4 al MNAC. Iar de la toamnă, în librării, adaptarea romanului Travesti de Mircea Cărtărescu în benzi desenate, realizată în colaborare cu un autor francez, Edmond Baudoin. Sperăm să îi vedem pe amîndoi la Salonul European, în noiembrie.

Octav Avramescu este unul dintre fondatorii Librăriei Jumătatea Plină, specializată în roman grafic şi BD.

sursa