THE LAST COMMUNISTS´CONVENTION / Silvia Traistaru, Atelier 35
Luni, 5 septembrie 2011, ora 19.00, Atelier 35 va invita la deschiderea expozitiei Silviei Traistaru, intitulata The Last Communits´Convention.
La peste 20 de ani dupa caderea comunismului, majoritatea liderilor comunisti sunt inca la o scara larga in memoria colectiva a poporului. In 2004 am inceput acest proiect cercetand fenomenul comunismului.
Instalatia “The Last Communists´ Convention” include 24 de tripticuri dimensiunea 40x80 cm, concepute intr-un stil pop, reprezentand portrete ale liderilor comunisti: Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Lenin, Joseph Stalin, Leon Trotsky, Ho Chi Minh, Josip Broz Tito, Mao Zedong, Nikita Khrushchev, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Deng Xiaoping, Wladyslaw Gomulka, Leonid Brezhnev, Salvador Allende, Enver Hoxha, Todor Zhivkov, Kim Ilsung, Janos Kadar, Erich Honecker, Nicolae Ceausescu, Alexander Dubcek, Fidel Castro, Che Guevara, Hugo Chavez. Prezentarea instalatiei in expozitie se face gradual, in functie de anul nasterii personajelor care fac subiectul lucrarilor. Titlul face referire la o intalnire a tuturor liderilor comunisti, indiferent de epoca in care acestia au trait.
Acest proiect a fost expus partial in 2005 in Mainz, Germania, iar in 2010 expus in totalitate la Nord Art, Germania (curator Wolfgang Gramm).
Silvia Trăistaru (1979) traieste si lucreaza in Bucuresti ca artist vizual si restaurator de arta independent. Demersul sau artistic se extinde spre fotografie si video, insa o latura speciala a practicii sale ramane desenul si pictura. O tema importanta pe care o abordeaza este cea a portretului care surprinde realitatea din Romania post comunista. Pretextele culturale, politice, sociale si economice sunt subiectele centrale ale lucrarilor ei, dezvaluind lacunele sistemului din care face parte. Folosind o abordare vizuala care se concentreaza pe identitatea individului, prin prisma istoriei personale dar si a celei colective, lucrarile ei permit privitorului sa analizeze rolul memoriei sociale in viata de zi cu zi din Romania.
In 2010, lucrarea „My Mom at a Funeral" a fost selectata ca finalista si castigatoare a unui premiu special la cea de a 4-a editie a Concursului International Arte Laguna, Venetia Arsenale (curator Igor Zanti); in 2010 a participat la Expozitia Internationala Nord Art, Germania (curator Wolfgang Gramm); in 2009, "The Artists´s Magazine" ii selecteaza o lucrare ca finalista pentru cea de-a 26 editie a concursului anual organizat de respectiva publicatie; in 2009 participa la Cursul Experimental de Arta Contemporana, Loule, Portugalia si lucrarile le expune in cadrul „Mobilehome”, (curator Nuno Faria).
Expoziția este deschisă până la data de 19 septembrie 2011, miercuri - duminica 15.00 – 21.00
atelier 35 / strada S E L A R I numarul 13 / sector 3 BUCURESTI /
THE LAST COMMUNISTS´CONVENTION / Silvia Traistaru, Atelier 35
Venue: Atelier 35, Bucharest
Dates: 5 – 19 September 2011, We-Su 3 -9 pm
Opening: 5 September 2011, 7 pm
More than 20 years after the fall of the Communism, most communist leaders are still present in the collective memory of the people. In 2004 I started this project by researching the communist phenomenon.
The instalation "The Last Communists´Convention" includes 24thtrypthics, 40x80 cm in size, painted in a pop style, representing portrets of the communist leaders: Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Lenin, Joseph Stalin, Leon Trotsky, Ho Chi Minh, Josip Broz Tito, Mao Zedong, Nikita Khrushchev, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Deng Xiaoping, Władysław Gomułka, Leonid Brezhnev, Salvador Allende, Enver Hoxha, Todor Zhivkov, Kim Ilsung, János Kádár, Erich Honecker, Nicolae Ceauşescu, Alexander Dubček, Fidel Castro, Che Guevara, Hugo Chávez. Presentation of the installation in the exhibition will be done gradually, by the birthyear of the subject's character. The title of this project refers to an imaginary meeting of all communist leaders, regardless of the era in which they lived. This project has been partially exhibited in 2005 in Mainz, Germany and totally exhibited in 2010 at Nord Art, also in Germany.
Silvia Traistaru(1979) lives and works in Bucharest, as a visual artist and independent art restorer. Her art extends to photography and video, but a very special part of her practice remains drawing and painting. An important theme of her approach is the portrait capturing the reality in the post communist Romania. Cultural, political social and economic pretexts are the central subjects of her works, revealing gaps in the system to which she belongs. Her work questions the role that social memory plays in everyday life. She uses a visual approach that focuses on individual identity through both personal and collective history and thus her works enables the viewer to analyze the role of social memory in Romania's everyday life.
In 2010, the painting „My Mom at a Funeral" was selected as finalist and winner of a special prize for the 4th International Arte Laguna Prize, Venice Arsenale (curated by Igor Zanti); in 2010 she has participated at Nord Art, Germany (curated by Wolfgang Gramm); in 2009 The Artist’s Magazine has selected one of her works as finalist for its 26th Annual Art Competition; in 2009, she participated at the Experimental course of contemporary art and exhibition ”Mobilehome´´, Portugal (curated by Nuno Faria).
atelier 35 / strada S E L A R I 13 / sector 3 BUCHAREST /
Expoziţia «HISTORYLINE» EXIL ŞI COMUNISM ÎN ROMÂNIA de Christian Paraschiv, unul dintre cei mai importanţi artişti plastici ai generaţiei `80, poate fi vizitată la Galeria Oudin Art Contemporain din Paris. Cu ocazia vernisajului, s-a lansat şi monografia bilingvă (româno-franceze) “Negrul este culoarea limbajului” de Christian Paraschiv, un proiect în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti. Andra Rotaru a dialogat cu Christian Paraschiv, în exclusivitate pentru AgenţiadeCarte.ro
În perioada 7 aprilie-28 mai 2011, la Galeria OUDIN ART CONTEMPORAIN (3 Rue Martel, Paris), expoziţia «HISTORYLINE» EXIL ŞI COMUNISM ÎN ROMÂNIA poate fi vizitată de publicul iubitor de artă contemporană. Care este liantul dintre expunerea lucrărilor şi expunerea viziunii care a dus la crearea lor, astăzi?
Cu câtva timp în urmă, unul dintre elevii mei de origine tibetană, care trăieşte ca şi mine în exil, mi-a povestit că nişte prieteni i-au vorbit de comunism ca şi cum a fost prost aplicat în ţările de Est, şi că este o ideologie cu reale posibilităţi pentru viitor. Făcând efortul de a rămâne calm, încep să îi povestesc destinul ţării mele România. Comunismul în România a fost impus cu forţa de Armata Sovietică, în august 1944, când armata română a întors armele împotriva nemţilor, ca urmare a Loviturii de stat organizată de Rege, şi care a permis ocuparea ţării de către ruşi într-un timp record.
Fotografiile de arhivă arată câţiva zeci de tovarăşi mergând în întâmpinarea trupelor ruseşti ce intrau în Bucureşti. În fine… orişicine care este pasionat de istorie, poate să se documenteze, să constate că forţând abdicarea regelui, în 1947, şi cu alegerile falsificate, ţara a devenit comunistă în numai 3 ani.
Eu sunt născut în 1953, în acest regim. Deci pot spune că am “beneficiat” cu forţa, odată cu naşterea, de această educaţie comunistă 100 %. Pentru a înţelege exact lucrurile, voi începe prin descrierea unei societăţi unde noţiunea de individ- persoană unică şi non repetabilă- nu are nici un sens, fiindcă nu există, prin decret ideologic. Persoana este înlocuită cu uniforma. În ţară, tu ai un unic tată: dictatorul, şi o unică mamă, soţia lui. Un sistem ce este fondat pe propietatea comună a tuturor, unde fiecare este proprietar pe tot şi pe nimic în acelaşi timp, unde proprietatea privată nu mai există. Deci noţiunea de responsabilitate individuală a dispărut. Locuim într-o casă şi cum nu suntem direct proprietari, casa nu este îngrijită, lucrările de întreţinere sunt făcute de Stat, în principiu. Uzinele, pământul, terenurile agricole, bunurile culturale şi materiale devin nişte ruine. Într-un sistem unde nu există proprietate privată, concurenţa nu există deloc, produsele alimentare, fructele, legumele, pâinea, uleiul, untul, iaurtul sau hainele, mobilele etc…sunt identice. Calitatea produselor nu are nici o importanţă, nu este o preocupare, consumatorii se supun, nu au de ales. Uniforma este generalizată începând cu grădiniţa.
Programul de muncă este încontinuu, de luni până sâmbată. Duminică, de multe ori, muncă patriotică, două săptămâni de concediu pe an şi două zile libere pe an. În felul acesta populaţia este ocupată tot timpul, nu mai are timp să gândească. Totalitarismul stâlceşte totul. Cei care refuzau să se îmbrigadeze erau consideraţi ca inamici ai poporului şi riscau a-şi pierde libertatea. Naţionalizarea totală tăia orişice autonomie a cetăţeanului. Dependenţa economică acompania toată lumea de la naştere până la moarte. Totalitarismul sistemului a condus la pierderea totală a libertăţii individuale şi pentru a încerca a avea una chiar minimă, trebuia să aparţii partidului. Cultul extrem al personalităţii şi practica dictaturii tovărăşeşti instaurase controlul spiritual prin care « un mare spirit » gândea pentru tot poporul. După decembrie 1989, totalitarismul s-a prăbuşit, şi dependenţa economică a persoanelor a fost înlocuită din ce în ce prin autonomia individuală; a câştiga banii necesari vieţii tale prin mijloace proprii a permis creşterea autonomie individuale şi apariţia pluralităţii unor interese în societate.
Omul nu este numai materie şi carne, existenţa sa spirituală şi morală este mult mai importantă ; centrul sensului moral este demnitatea morală şi importanţa acordată acestei demnităţi este sursa sensului justiţiei. O societate guvernată normal, asigură ordinea şi garantează de o manieră fermă demnitatea umană. Dacă sfârşitul războiului rece a fost considerat ca un sfârşit al acestei «istorii», şi dacă sistemul liberal a putut încetul cu încetul să înlocuiască sistemul despotic, totul a fost posibil fiindcă primul este bazat pe principiul demnităţii umane, pe când al doilea nu recunoaşte acest principiu şi îl calcă în picioare Această tranziţie postcomunistă trebuie să rezolve problema: din ce în ce mai prezentă în această ţară, garanţia demnităţii umane. Un singur bemol: prezenţa aproape generalizată, în toate structurile sociale, a oamenilor din vechiul partid şi Securitate, nostalgicii vechiului regim.
Mulţi artişti au luat calea exilului în perioada de după instaurarea comunismului, pentru a îşi salva destinul şi arta în care credeau. Ce opţiuni au avut cei care nu au putut să ia calea exilului? S-a putut crea vreo breşă în sistem, care să le permită artiştilor să creeze doar într-o cenzură autoimpusă? Au fost interzişi, au fost umiliţi şi privaţi de posibilitatea de a expune ceea ce creau?
Măîntrebaţi ce au făcut cei interzişi- deci vorbiţi de seria mea de Feminin/Masculin, serie interzisă în România comunistă, cu toate că în istoria artei tema nudului este o temă clasică. În epocă, nu existau artişti interzişi; cred că am fost singurul. Îmi aduc aminte de directorul muzeului Kunsthalle din Manhaim, care a venit la atelier şi a ales din seria Feminin/Masculin vreo 15 lucrări pentru o expoziţie românească la ei. Artistul Viorel Mărginean, cel ce conducea UAP în epocă, era prezent şi s-a angajat să trimită lucrările. După aceea, cenzura/Partidul a decis să trimită lucrări mai vechi, mai « cuminţi », din seria Tumulus şi nici una promisă. Când am făcut o cerere de expoziţie la Bucureşti, în 1982, răspunsul a fost negativ fără nici o explicaţie.
Lucrurile erau tulburi, de tip balcanic, totul era făcut cu precauţii, cu mare grijă, dar rezultatele erau perfecte pentru dictatură, nu se spunea Nu, se minţea prin Omisiune. Îmi aduc aminte când am fost numit în juriul UAP ( pentru a nu lua premiul la pictură cu expoziţia mea de la Simeza), numit în acest juriu cu toate că nu aveam dreptul, conform statutului eu eram numai membru stagiar UAP – cazul lui Ion Grigorescu este foarte elocvent; a fost supus la vot premiul la pictură între domnul Grigorescu şi domnul Ilfoveanu; iese câştigător Ion Grigorescu. După o săptămână juriul este reunit din nou. Trebuia să votăm din nou, şi, deci, preşedintele juriului, Domnul Frunzeti având echivalentul de 2 voturi, schimbă decizia fiindcă voturile erau egale; deci directiva de Partid a fost aplicată. Aproape toţi artiştii consacraţi au făcut portretul Dictatorului, pe lânga cei pe care îi ştie toată lumea au fost şi Bitzan, Setran, Wanda Mihuleac etc. Eu nu am pictat portretul lui Ceauşescu. Până şi Ion Grigorescu a fost ales să îi facă portretul, dar cei ce i-au comandat această lucrare au căzut în propria lor capcană, căci Ion a făcut un fel de King Kong care avea mâinile deasupra unor blocuri de locuit. L-au hăituit să facă modificări şi până la urmă l-au refuzat, pretextând că nu seamănă. Cât am condus Atelierul 35 am debutat mulţi artişti interesanţi, care făceau exact ce nu trebuia, adică o prezentare a realului, a STĂRII DE AŞTEPTARE ÎN CARE NE GĂSEAM CU TOŢII. Împreună cu Criticul de artă Procopovici, complet ignorat şi uitat în ziua de astăzi, am intinerat în ţară o serie de expoziţii în care expuneam împreună cu Dan Mihălţeanu, Teodor Graur, Olimpiu Bandalac, Marilena Preda Sânc etc. Expoziţii foarte prost primite, cu articole îndârjite critice scrise de tovarăşi aleşi de securitate. Îmi aduc aminte că am răspuns în Scânteia tineretului la rubica cititorii îşi spun cuvântul (am articolul) acestor pseudo vizitatori şi mă întreb acum, cum s-a putut, că nici un artist sau critic nu îndrăznea să răspundă, şi mai ales în scris tovarăşilor. Ce vreau să spun este că fapte de opoziţie au existat, dar cei ce au puterea şi voinţa de a menţine o anumită ordine a valorilor în România, fac şi au făcut totul ca o ruptură reală să existe şi acum între cei plecaţi, care pot perturba ORDINEA IMPUSĂ, care pot spune lucrurilor pe nume, şi cei rămaşi, care în mare măsură au fost « strânşi cu cleştele ». Vă dau exemplu valul de indignare ce a cuprins intelectualitatea românească în faţa celor spuse de HERTA MULLER la conferinţa de la Bucureşti; şi care are perfectă dreptate.
S-a vorbit mult despre in between, despre imposibilitatea apartenenţei la cultura în care artiştii s-au autoexilat şi, totodată, la imposibilitatea de a se mai putea percepe ca artişti ai ţării originare. Cum a fost în cazul dvs.? Ce efecte benefice a avut plecarea şi care a fost reversul?
Exemplul lui Cioran este flagrant. Un gânditor ce a ajuns să dea complexe francezului de rând prin felul în care şi-a apropiat şi practicat această limbă, limba franceză, ce nu era limba lui. Mă gândesc că poate cultura românească, mai ales între cele două războaie era atât de firesc înscrisă în Europa, încât un exilat de origine română nu simte complet altfel decât un francez. De altfel, acum câţiva ani am făcut un performance de tip BIOART, intitulat CÂND SUNT FRANCEZ SUNT ROMÂN ŞI CÂND SUNT ROMÂN SUNT FRANCEZ, la Paris şi la Bucureşti.
Care sunt efectele lipsei unui cenzor în arta plastică şi care sunt pericolele libertăţii?
Artistul de astăzi trebuie să aibă ceva a spune, suntem toţi unici şi de nerepetat, dacă suntem capabili să arătăm «aceasta» în tot ce facem, adică într-o operă, într-o viaţă şi nu într-o lucrare sau mai multe lucrări, cred că suntem pe drumul cel bun. Libertatea trebuie înţeleasă în sensul demnităţii fiecăruia dintre noi, deci există o limită firească în normalitate.
Cu ocazia vernisajului expoziţiei dvs. «HISTORYLINE» EXIL ŞI COMUNISM ÎN ROMÂNIA, în data de 7 aprilie 2011, aţi lansat şi volumul “Negrul este culoarea limbajului”, un proiect realizat în colaborare cu Muzeul Naţional de Artă Contemporană din Bucureşti, care cuprinde un dialog cu Ion Grigorescu din anii `80, precum şi texte critice semnate de Ralf Marsault, Marin Gherasim, Dorina Bohantov, Magda Cârneci, Carmen Ioviţu, Mihai Plămădeală, Adriana Oprea, Agnès Giard, Adrian Guţă, Sébastien Lecordier şi Alain Oudin.
Proiectul este urmarea expoziţiei restropective pe care am avut-o în 2007, la Bucuresti, la MNAC, invitat fiind de domnul Mihai Oroveanu.
Deci am lucrat doi ani pentru punerea în pagină, cât şi pentru a recenza şi fotografia toate lucrările din colecţia mea şi din colecţii particulare şi de stat. Această monografie rezumă aproape 30 de ani de activitate artistică în care, pe lângă texte critice sau texte personale, sunt reproduse mai mult de 400 de lucrări.
Literatura contemporană, de exemplu, abundă în tematici predecembriste şi postdecembriste, literatura română cu tematică comunistă vinde bine în afară, criticarea sistemului şi dezvăluirile arhivelor CNSAS au devenit unele dintre cele mai în vogă subiecte ale ultimilor ani. Care sunt tendinţele în artele plastice, în România, în ultimii ani? De ce este nevoie ca tinerii să aibă acces la cât mai multe informaţii despre istoria aceasta recentă? Cum au trecut alte ţări, în artă, peste situaţii istorice şi politice asemănătoare?
Da, cred că există o modă în Occident de a asimila totul din ţările de Est, la acest fost sistem Comunist sau Postcomunist. Aceasta nu vine dintr-o nevoie profundă de a înţelege, aici este vina noastră, a generaţiei mele probabil, căci văd mulţi tineri artişti români care nu au cunoscut comunismul şi care recuperează această perioadă într-un fel de REALISM POSTCOMUNIST fără prea mare înţelegere, prin lipsa unui ACT TRĂIT. Internetul a adus în cotidian imaginea de tip realist şi asta peste tot, nu numai în Franţa sau România, deci o înţelegere de tip Imagine devine mai normală decât cea a Cuvântului.
Care sunt proiectele la care lucraţi în momentul de faţă?
Am un an foarte aglomerat. Voi lansa monografia şi la Bucureşti, şi la Bruxelles, nu doar la Paris; pentru moment vă pot spune că lucrez la un performance/25 de minute/ de tip BIOART, pe care îl voi realiza în mai la Paris şi la Bucureşti, cu titlul PARCĂ SUNTEM ŞI NU SUNTEM LA FEL/ AMESTEC DE ADN PRELEVAT PE ARTIST CU AND-ul UNUI PARTICIPANT VOLUNTAR.
Cu citva timp in urma, unul dintre elevii mei de origine tibetana, care traieste ca si mine in exil, mi a povestit ca niste prieteni i au vorbit de comunisme ca si cum a fost prost aplicat in tarile de Est si ca este o ideologie cu reeale posibilitati pentru viitor. Facind efortul de a ramine calm incep sa ii povestesc destinul tarii mele Rominia. Comunismul in Romania a fost impus cu forta de Armata Sovietica in august 1944, cind armata romina a intors armele impotriva nemtilor ca urmare a Loviturii de stat organizata de Rege, si care a permis ocuparea tarii de catre rusi intr un timp record. Fotografiile de arhiva arata citiva zeci de tovarasi mergind in intimpinarea trupelor rusesti ce intrau in Bucuresti. In fine... ori si cine care este pasionat de istorie poate sa se documenteze, sa constate ca fortind abdicarea regelui in 1947 si cu alegerile falsificate, tara a devenit comunista in numai 3 ani. Eu sunt nascut in 1953 in acest regim. Deci pot spune ca am “beneficiat” cu forta odata cu nasterea de aceasta educatie comunista 100 %. Pentru a intelege exact lucrurile, voi incepe prin descrierea unei sicitati unde notiunea de individ- persoana unica si non repetabila- nu are nici un sens fiindca nu exista, prin decret ideologic. Persoana este inlocuita cu uniforma . In tara tu ai un unic tata :dictatorul si o unica mama sotia lui. Un sistem ce este fondat pe propietatea comuna a tuturor, unde fiecare este proprietar pe tot si pe nimic in acelasi timp, proprietatea privata nu mai exista. Deci notiunea de responsabilitate individuala a disparut. Locuim intr o casa si cum nu suntem direct proprietari, casa nu este ingrijita, lucrarile de intretinere sunt facute de Stat in principiu . Uzinele, pamintul, terenurile agricole, bunurile culturale si materiale devin niste ruine. Intr-un sistem unde nu exista proprietate privata, concurenta nu exista de loc, produsele alimentare, fructele, legumele, piinea, uleiul, untul, iaurtul sau hainele, mobilele etc…sunt identice. Calitatea produselor nu are nici o impotanta nu este o preocupare consumatorii se supun nu au de ales. Uniforma este generalizata incepind cu gradinita. Programul de munca este in continu de luni pina simbata. Duminica de multe ori munca patriotica, doua saptamini de concediu pe an si doua zile libere pe an. In felul acesta populatia este ocupata tot timpul nu mai are timp sa gindeasca. Totalitarismul stilceste totul. Cei care refuzau sa se imbrigadeze erau considerati ca inamici ai poporului si riscau asi pierde libertatea. Nationalizarea totala taia ori si ce autonomie a cetateanului. Dependenta economica acompanie toata lumea de la nastere pina la moarte. Totalitarismul sistemului a condus la pierderea totala a libertatii individuale si pentru a incerca a avea una chiar minima , trebuia sa apartii partidului. Cultul extrem al personalitatii si practica dictaturii tovarasesti, instaurase controlul spiritual prin care « un mare spirit » gindea pentru tot poporul. Incepind cu 1975 lucrurile au devenit insuportabile. Dictatorul si partidul sau au decretat cite calorii trebuie ca fiecare tovarasi sa manince pe zii, intre 1200 si 2500 calorii, in functie de tipul de munca practicat si de clasa sociala – muncitor taran intelectual. De asemenea Dictatorul si partidul au decretat controlul ginecologic lunaral femeilor la locul lor de munca pentru a vedea daca sunt insarcinatesau nu. Avortul a fost interzis si pedepsit cu 20 de ani de puscarie pentru doctor si pacient.
Dictatorul si partidul au decretat ca populatia trebuie sa primeasca tichete de ratii ca in timpul razboiului, fiecare cetatean avea dreptul la 500 de zahar, 500 geame de ulei, un pachet de unt de 100 gr pe luna. Salvarea inainte de se deplasa in cazul unei urgente medicale, intreba virsta pacientului. Daca acesta avea mai mult de 60 de ani salvarea nu mai venea. Dictatorul si partidul au decretat ca populatia trebuie sa faca economie de energie . Curentul electric era taiat trei ori pe zii, pentru o ora sau doua. Gazul nu avea deloc presiune, aproape nu puteai sa il folosesti si accidentele erau dese. Dictatorul si partidul au decretat oprirea totala a importului de bunuri alimentare, culturale si tehnice. Totul trebuia fabricat in tara. In Romania nu exista decit un partid cel comunist si un singur candidat pentru a fii presedinte. Votul era obligatoriu chiar si bolnavii sau cei grav acidentati erau obligati sa voteze la spital. Incepind cu 1980 populatia nu mai gasea nimic pentru a se alimenta, chiar si tichetele de ratii nu serveau la nimic. Dictatorul si partidul au decretat construirea palatului Dictatorului numit Casa Poporului una din cele mai mari constructii din Europa. Pentru aceasta au decis sa darime doua cartiere vechi din Bucuresti sa demoleze vechi biserici si minastiri ce faceau parte din patrimoniu nationa. Pentru ori si ce difamatie a regimului s au a Dictatorului ori ce cetatean putea fii condamnat la 10 ani de inchisoare. Dictatorul si partidul au decretat ca populatia ca masinile de scris in posesia ori carui cetatean trebuiesc declarate la politie acompaniate de o pagina dactilografiata, in felul acesta puteau sa prevada imprimarea manifestelor impotriva regimului. O persoana din patru era informator sau angajat al Securitatii/ iar 40% din populatie era ascultat la telefon. Dictatorul si partidul au decretat ca taranii trebuie sa traiasca in blocuri construite in beton. Pentru aceasta multe sate erau in demolare sau in pericolul de a fii distruse.
O persoana care nu mai avea de lucru trebuia sa isi gaseasca repede un alt loc de munca, altfel risca sa faca citiva ani de inchisoare pentru parazitisme. Oficial in Romania comunista somajul nu exista.
O persoana care avea in posesia sa un dollar sau o marca geramana sau lira sterlinarisca 5 ani de inchisoare. Dictatorul si partidul au decretat interzicerea tuturor imaginilor implicind simboluri religioase sau femei goale. Fustele nu trebuiau sa depaseasca genunchiul. La tara taranii erau obligatis sa creasca un porc s au un vitel pentru Stat. Dar pe piata nu gaseau sa cumpere furaje pentru ai hrani. Deci ei erau obligati sa devina hoti. Noaptea mergeau pe tarlalele cooperativelor sa fure furaj din un bun backsis pasnicului. In facultati cartile filozafilor idealist germani erau interzise. Nici o documentatie sau revista occidentala nu mai era disponibila incepind cu anii 70. Pentru televiziune exista un singur programme de 2 ore dintre care o ora zilnica pentru tot ceea ce a facut Dictatorul in ziua respectiva. Pentru a putea circula in strainatate, trebuia facuta o cerere de pasaport la politie si a explica motivele clare aacestei cereri. Am asteptat 4 ani inaintea obtinerii pasaportului pentru Franta si a recupera un premiu cistigat la un festival international de arta 4 ani inainte. Sotia mea si fiica mea au ramas ca garantie in tara pentru a ma obliga sa ma intorc. Dupa decembrie 1989, totalitarismul s a prabusit si dependenta economica a persoanelor a fost inlocuita din ce in ce prin autonomia individuala ; a cistiga banii necesari vietii tale prin mijloace proprii a permis cresterea autonomie individuale si aparitia pluralitatii unor interese in societate. Omul nu este numai materie si carne, existenta sa spirituala si morala este mult mai importanta ; centrul sensului moral este demnitatea morala si importanta acordata acestei demnitatieste sursa sensului justitiei. O societe guvernata normal asigura ordinea si garanteaza de o maniera ferma demnitatea umana. Daca sfirsitul razboiului recea fost considerat ca unsfirsit al acestei « istoriei » si daca sistemul liberal a putut incetul cu incetul sa inlocuiasca sistemul despotic totul a fost posibil fiindca primul este bazat pe principiul demnitatii umane, pe cind al doilea nu recunoaste acest principiu si il calca in picioare. Aceasta tranzitie postcomunista trebuie sa rezolve problema, din ce in ce prezenta in aceasta tara, garantia demnitatii umane Un singur bemol : prezenta aproape generalizata, in toate structurile sociale, a oameniilor din vechiul partid si Securitate, nostalgicii vechiului regim.
Astazi, Romania are aproape de trei ori mai multi politisti si oameni care lucreaza pentru securitatea statului decit Franta raportat pe numarul de locuitori, deci asteptam………..
Christian Paraschiv 2011
Mail primit de la Bucuresti pe 22 aprilie 2011
Buna dimineata!. Noi am inceput sa lucram si sa corespondam protocolar, iar acum m-am bucurat mult pt ca aveti un dialog cu publicul Dumneavoastra si nu numai. Tema intalnirii si textul nu m-au surprins, eu v-am considerat din prima clipa un aristrocat din nastere, faceti parte din meritocratia europeana care ma tem ca nu poate fi digerata in mediul romanesc actual. Am fost impinsi sa lucram impreuna pt ca nimeni nu a avut indrazneala sa-si lege numele de ideile ce transpar din expozitie. Eu vin la propiu din neamul lui Apunake si am facut mereu expozitii care nu erau de stanga, dar veneau prin protocoale culturale. Pt a intelege mai bine va rog sa deschideti http://sites.google.com/site/avangardaromana/grigore-cugler , sa intelegeti raceala care exista intre mine si cel care m-a primit la Oficiu de expozitii ca si secretar serios de partid, sau temerile celorlalti. Eu v-am perceput ca pe Francis Picabia care detesta ismele cu toate ca a colaborat cu mai toti, cu Duchamp in special. In 1920 el spunea: Dada se inchide in el insusi, a murit. Nu a fost atras de Revolutia permanenta a lui Breton, de Trotski, de comunism, de distrugerea claselor privilegiate, de erotizarea proletariatului cum sustinea Grerasim Luca. A fost un mare Dandy al picturii moderne. A creat epigoni ce nu recunosteau inspiratia picabiana. Colectionarii lui sunt oameni avizati si cultivati. Nu a suportat nici o dictatura politico-estetica. Acum tema si fff. inspiratul obiect de pe afisul Dumneavoastra nu stiu cum ar fi receptionat aici. Aici toata lumea gandeste stangist si se declara luptatori impotriva lui Ceausescu. Ceausescu este strain de poporul roman pt ca a privit numai modelul coreean si chinez. Toti am simtit ca nu putem asimila asta. ----------------. Sunt invitati tineri artisti francezi fff stangisti, arta se face in strada si se straduiesc sa omoare capra vecinului Mircea Cantor sau Adrian Ghenie. La noi nu a fost tradusa cartea lui Dominique Noguez LENIN DADA, a aparut doar o recenzie http://.zf.ro/ziarul-de-duminica/lenin-dada-de-dominique-noguez-8082663, dar istoria de stanga a inceput aici din 1916. Stanga este f activa si asteapta cu mare interes aparitia unui presedinte francez de stanga care sa le intareasca pozitia. Pozitia mea nu vreau sa va intoarca din drum. Ca de fiecare data incerc doar sa supun cu sinceritate atentiei gandurile mele. Cred ca pt tinerii de aici intalnirea cu travaliul artistic al artistului Paraschiv, lupta pt pastrarea independentei chiar si fata de Oudin, modelul profesorului/mestesugar de elita si al luptatorului, al cavalerului in lupta cu viata si moartea va fi de mare interes si sustinere. Va doresc ganduri bune si inspiratie, spor in toate, liniste si pace sufleteasca in aceste mari zile de trecere, A.
THE LAST COMMUNISTS´CONVENTION / Silvia Traistaru, Atelier 35 
