luni, 14 februarie 2011

in DUB we trust

BUCUREŞTI 19 februarie, începând cu orele 21, la ATELIERUL DE PRODUCŢIE (Splaiul Unirii 160), Ginger Group vă invită la evenimentul in DUB we trust. Pornind de la ritmuri de reggae şi roots, trecînd prin hip hop şi jungle, se va ajunge la acorduri de dub, electronica şi dubstep.

Cele 10 ore de muzică, construite de 18 artişti, vor fi împărţite între trei trupe live Ragana ( Polonia), iLLBiLLY HiTEC ( Germania), Kaly Live Dub ( Franţa), şi două Dj seturi realizate de Dani (warm-up) şi Matze (after party).

Kaly Live Dub (Lyon, Franţa) este una dintre cele mai vechi si reprezentative trupe de dub din Franţa. Cu o istorie de 16 ani pe scena muzicală, cu 10 albume pe piaţă, nenumarate concerte şi prezenţe la festivaluri, cei 6 muzicieni vor prezenta ultimul lor album Lightnin’ the Shadows.

Kaly sunt pioneri ai dub-ului francez, iar aceasta se poate traduce printr-o largă prezenţă de influenţe din genuri precum hip hop, electronica şi dubstep.

Ragana (Kraków, Polonia) cântă o muzică menită să aducă aminte de conştiinţa colectivă, de omul de lângă noi. Cu ritmuri clasice de reggae şi roots, Ragana este una dintre cele mai cunoscute trupe de reggae / dub din Polonia.

Ultimul lor album „A long delay ago” este chiar o introducere a sound-ului regăsit pe material. Peste delay-uri şi reverburi care dau o putere extraordinară bass-ului şi tobelor reci, descoperim vocea plină de armonie a solistei trupei, Jagha.

iLLBiLLY HiTEC (Berlin, Germania) este una dintre cele mai promiţătoare trupe de electro-break-dub de pe scena germană de profil. Muzica lor combină ritmuri de dubstep, jungle, breakbeat, hip-hop şi reggae. Acordul tobelor live, sunetele electronice şi vocea puternică a Mc-ului definesc sound-ul eclectic al trupei.

Primul lor EP, “BadBoyBass”, ieşit în iunie 2010 semnează colaborări cu Brother Culture, Marlene Johnson, Longfingah şi Emanero.


Evenimentul este realizat cu sprijinul Institutului Polonez, Creative Media Agency şi Young Minds;

şi cu suportul partnerilor media Kamikaze, Şapte Seri, Kaya Foundation, Feeder, Republica Verde, So Fresh, Muzică Bună, Metropotam, Tilllate, Groove On şi Veioza Arte.

Atelierul de Productie este unul din cele mai noi şi mai încăpătoare spaţii de evenimente din Bucureşti. În momentul de faţă Atelierul de Producţie se află într-un amplu proces de reamenajare ce cuprinde sunet, lumini, bar, ambient. Suntem bucuroşi să fim primul eveniment pentru care spaţiul, proaspăt reamenjat îşi va deschide uşile.

Preţul unui bilet este de 35 de RON până la ora 24, 45 de RON după ora 24.

Vă aşteptăm pe 19 februarie să ne bucurăm împreună de o muzică plină de energie şi atitudine, lucruri de care toti avem nevoie in acest timpuri.

Have a little faith!


sursa

Niciun comentariu: