joi, 10 februarie 2011

Pictura nu e moartă, arta se transformă


Dan Popescu este proprietarul Galeriei H’art, printre primele galerii de artă contemporană înfiinţate în Bucureşti. Pentru mulţi e cunoscut ca fiind galeristul care l-a descoperit în stradă pe artistul Ion Bârlădeanu şi pe care l-a făcut celebru, dar nu bogat. În materialul de mai jos nu vom dezbate totuşi problema Bârlădeanu. În afară de o singură întrebare.

Ce n-ai mai face în "Situaţia Bârlădeanu" dacă ar fi fi să iei totul de la capăt?
Nu aş mai fi ajutat la realizarea filmului "Lumea lui Ion Bârlădeanu" (care a câştigat deja un premiu Emmy), pentru că pelicula vorbeşte mai mult despre viaţa sa decât despre arta sa. În rest aş fi făcut totul la fel.

Cum arăta piaţa de artă când ai deschis galeria?
La începuturile galeriei H'art, în 2002, comerţul de artă se făcea în atelierul artistului, iar artiştii tineri nu aveau niciun fel de orizont. Noi am început pe alte mize decât cele comerciale, mai mult din pasiune moştenită. Ai mei, de exemplu, erau colecţionari de artă românească interbelică. În 2002 România nu intrase încă în Uniunea Europeană şi nu exista niciun reper în domeniul galeriilor de artă, am luat-o de la zero. Între timp, de atunci până azi, piaţa de artă a crescut de zece ori, mai aprig decât orice alt business.

Acum galeriile româneşti merg la târguri de artă, iar artiştii români au ajuns bine cunoscuţi în afară. Mai ales Ion Bârlădeanu. Şi Gorzo.
Dacă investeşti într-o galerie, nu intri pe profit decât în 3-4 ani, asta dacă faci lucrurile bine... într-o piaţă normală, care există, ca New York sau Paris. În România e un joc periculos. Şi colecţionarii sunt puţini la număr. Eu ştiu doar patru colecţionari adevăraţi care vin săptămânal să întrebe ce mai e nou. Deşi e paradoxal, pentru că aici este mult mai uşor să-ţi dai seama ce anume trebuie să colecţionezi, sunt puţine galerii şi vreo 40 de artişti. Un colecţionar îi poate avea pe toţi, nu poate da greş. Într-o piaţă ca New York e mai greu să alegi dintre 100.000 de artişti şi 1.000 de galerii.

De unde ştii ce artişti să promovezi?
"Întrebarea asta e ca aceea pusă lui Jackson Pollock de către un critic de artă: Cum ştii când ai terminat o lucrare." Iar răspunsul artistului a fost: "Cum ştii că ai terminat de făcut dragoste? Pur şi simplu ştii". Aşadar îmi aleg artiştii după gustul meu. Sunt un hedonist, vin din zona filozofiei, îmi place zona mai concretă, de seducţie, de intensitate a obiectului, mai mult decât conceptul. Caut şi sinceritate într-un artist. Observi dacă artistul are un subiect de import pentru care îşi pierde repede interesul sau dacă a realizat lucrarea pentru el, pentru cunoaştere interioară, nu din motive de marketing. E nevoie de un interes autentic. Suntem într-o perioadă în care un om vede într-o zi mai multe imagini decât vedea un om într-o viaţă în urmă cu câteva sute de ani. E nevoie de autenticitate ca imaginea să conteze, să treacă bariera abuzării.

Ce face ca un artist să fie valoros în piaţă?
Un artist care vinde bine nu este neapărat şi cel mai valoros. Sau un artist care vinde bine acum nu e neapărat valoros şi peste 20 de ani. De exemplu, o lucrare realizată de un oarecare academician englez în perioada impresioniştilor costa mult peste Manet şi Monet. Acum preţurile s-au inversat. Comerţul e important pentru că este combustibilul pieţei de artă, dar nu cota îl face pe artist.

Pictura a murit şi new media e la putere?
Deşi picturii i-a tot fost cântat de multe ori prohodul, uite că n-a murit şi nici nu o să moară, se reinventează. Nicio artă care a fost inventată nu va muri, astea sunt croşetări pseudointelectuale de-ale teoreticienilor. Fiecare artă are ceva de spus, e o prelungire simbolică a sufletului uman. Doar că e adevărat, e mai uşor să vinzi pictură.

Ce părere ai de faptul că o mulţime de companii din diverse domenii îşi asociază numele cu arta?
E în regulă. Prima companie care a cumpărat arta contemporană a fost BRD, tot prin 2002, de atunci trendul a explodat. Aş vrea ca aceste companii să treacă peste arta "festivistă", să nu aibă doar un vernisaj pe an, în holul companiei, ci un buget anual pentru a colecţiona opere de artă pe care să le expună o dată la 3 luni, de exemplu. Există companii care expun frecvent, ajutaţi de un curator, iar colecţiile lor de artă sunt îmbogăţite constant. La urma urmei arta e o investiţie, nu se devalorizează.

Ce planuri ai anul acesta?
Am vreo trei, patru planuri editoriale printre care catalogul denumit H 'artcore care se va baza pe un fenomen post decembrist simpatic - erotismul explicit.

Apropo de post decembrist, comunismul mi se pare că e tema predilectă a artiştilor români.
Comunismul a devenit un subiect folosit abuziv, ca Dracula. E e un loc comun, pe care- l înţeleg şi vesticii.

(Am plecat de la H'Art pentru că între timp Dan Popescu a primit vizitatori de seamă, pe Mihai Pop de la galeria Plan B din Cluj, una dintre cele mai active galerii de artă din România. I-am lăsat să pună lumea artei la cale - n.red.)

, Ioana Mîţu Timeout, 10 feb 2011

http://www.timeoutbucuresti.ro/arta/6350/7972912/pictura-nu-e-moarta-arta-se-transforma.html

Niciun comentariu: