Follow by Email

vineri, 23 martie 2012

Fără nici o tragere de inimă @ Dilema veche

Cultura pe sticlă

Cezar PAUL-BĂDESCU

Cultura este văzută de televiziunile noastre cam cum priveşti o persoană cu handicap. Te uiţi cu milă şi cu o anumită superioritate şi, în general, nu-ţi face plăcere să ai de-a face cu ea, să-ţi tulbure buna dispoziţie prin imaginea nenorocirii. Desigur, cînd nu o putem ocoli, trebuie să ne arătăm generoşi faţă de ea, pentru că asta dă bine la imagine. Statul, în schimb – că vrea, că nu vrea –, trebuie să se ocupe de tot felul de înlesniri pentru persoanele cu handicap.

Lăsînd comparaţia la o parte, cea care este obligată să se ocupe, conform legii, şi de cultură este televiziunea publică. Problema este că, de multe ori, chiar şi la TVR, se vede că treaba asta e făcută din obligaţie. Convinşi că emisiunile culturale nu le aduc audienţă, oamenii par că bifează, fără nici o tragere de inimă, acest domeniu.

În realitate, cultura nu este nici pe departe o persoană cu handicap, care trebuie ajutată să treacă strada. Dacă abordezi faptele culturale vii, iar nu cele avortate şi, în plus, dacă le abordezi inteligent, vei avea surpriza să vezi că publicul este chiar interesat de aşa ceva. Din ce în ce mai multe persoane caută o alternativă la senzaţionalism sau la despicarea firului politicianist în patru, adică la lucrurile inconsistente şi nocive care au invadat televiziunile de la noi. Din păcate, ceea ce li se oferă drept alternativă nu interesează pe nimeni, nici măcar pe cei mai înfocaţi consumatori de produse culturale.

Este, de exemplu, cazul meu, care, sîmbăta trecută după-amiază, aveam chef să văd ceva de calitate la televizor.

M-am dus direct la TVR Cultural, unde am dat peste emisiunea Decor şi stil. Încă de la început, în comentariul din off, mi s-a servit o filozofie de doi bani („Omul este trecător prin viaţă şi veşnic supus spaţiului“), pentru ca apoi stilul acesta emfatic să fie preluat de o doamnă, Irina Irşai, în întrebările pe care i le-a pus invitatului emisiunii. (Inutil să adaug că toate erau exemple perfecte despre cum nu trebuie puse întrebările într-un interviu.)

Dacă omul care voia să se bucure de un program bun, într-o sîmbătă după-amiaza, nu era dublat şi de comentatorul de fapte televizuale, nu aş fi rezistat mai mult de cinci minute să mă uit la acea emisiune. Aşa, am văzut-o pînă la capăt.

După aceea, la ora 15, a început Jurnalul cultural. Mi-am zis că în sfîrşit voi avea parte de jurnalism cultural de calitate. Însă, încă de la primele ştiri eram derutat: nu înţelegeam de ce, pe 10 martie, mi se vorbea despre evenimentele de pe 8 martie. Apoi, cînd prezentatoarea mi-a spus că „astăzi este Ziua Mucenicilor“, pentru a introduce un material legat de obiceiuri populare, mi-am dat seama ce se întîmpla. Jurnalul era dat în reluare, din seara precedentă. Lucrul mi-a fost confirmat de prezentatoare la sfîrşitul emisiunii, cînd a spus „atît în această seară“ şi i-a îndemnat pe telespectatori să nu rateze filmul care urma, la orele 22. (Aşa stînd lucrurile, inutil să mai vorbim despre conţinutul acestui jurnal, despre evenimentele pe care le prezenta şi care nu prea aveau legătură cu cultura – ca, de exemplu, concertul lui Ştefan Bănică jr. de la Circul Globus, intitulat „Te iubesc, femeie!“.)

Asta se întîmpla, deci, sîmbătă după-amiază, cînd multă lume stă acasă şi se uită la televizor. Cum să faci audienţă cînd arunci lucruri pe post astfel, parcă în bătaie de joc?

TVR Cultural împlineşte zece ani de existenţă – ocazie cu care putem vedea destule lucruri bune care s-au făcut de-a lungul timpului pe acest canal (producţiile difuzate sub titlul „Campania Premiile TVR Cultural“). Dincolo de faptele glorioase din trecut, oferta actuală a acestui post este în mare parte jalnică. În plus, postul însuşi pare lăsat de izbelişte, parcă nu s-ar mai ocupa nimeni de el. Oare prin birourile acelea de la TVR chiar e pustiu, aşa cum sună?

sursa dilema veche

Niciun comentariu: