Festivalul Filmului European se desfăşoară anul acesta timp de
trei zile la București, între 9 și 11 mai, la Cinema Studio şi
Cinemateca Eforie. Ajuns la cea de-a XVII-a ediție, evenimentul include
filme din zece țări, precum și o selecție de proiecte cinematografice
realizate de studenții Universității Naționale de Arte din București.
În deschiderea Festivalului, joi, 9 mai, de la ora 19.00, la Cinema Studio va fi proiectată comedia irlandeză Polițistul (The Guard, 2011), regizată de John Michael McDonagh.
Pelicula, prezentată cu sprijinul Ambasadei Irlandei la Bucureşti, a
fost recompensată cu Premiul Cel mai bun film de debut la Festivalul de
Film de la Berlin, în 2011, şi nominalizată la Globurile de Aur, la
categoria Cel mai bun actor (Brendan Gleesnon), în 2012. La eveniment
vor lua cuvântul E.S. domnul Oliver Grogan, Ambasadorul Irlandei la Bucureşti, domnul Laurențiu Damian, președintele Uniunii Cineaștilor din România, doamna Anca Mitran, directorul general al Arhivei Nationale de Filme și domnul Vladimir Simon, vicepreşedinte ICR.
Programul Festivalului include proiecția filmului În ceață (In the Fog / V tuname, coproducție Germania, Rusia, Letonia, Olanda, Bielorusia, 2012), regizat de Sergei Loznitsa,
film distins cu numeroase premii. Cunoscutul regizor de origine
bielorusă, stabilit în Germania, va fi prezent la proiecția programată
la Cinema Studio, sâmbătă, 11 mai, de la ora 19.30. Sergei Loznitsa s-a
inspirat din cartea lui Vasile Bikov, scriitor care a trăit experiența
războiului la 18 ani. Imaginea filmului este semnată de operatorul Oleg
Mutu, iar în distribuţie îl regăsim pe Vlad Ivanov. Pelicula a avut
premiera mondială în 2012, la Festivalul de la Cannes, unde a fost
distinsă cu premiul FIPRESCI. Filmul a mai câştigat trofeul „Golden
Apricot" la Festival Internaţional de Film de la Erevan, Marele Premiu
la Festivalul Internațional de la Minsk, la Festivalul Internaţional de
la Odessa şi la Festivalul Andrei Tarkovsky „Zerkalo".
De asemenea, din program mai face parte și documentarul românesc 8 martie al regizorului Alexandru Belc, care va participa la o sesiune de Q&A după proiecție.
Festivalul Filmului European 2013 este organizat de Institutul Cultural Român în parteneriat cu Uniunea
Cineaștilor din România, Arhiva Națională de Filme, Ambasada Croației,
Ambasada Finlandei, Ambasada Irlandei, Institutul Balassi – Centrul
Cultural Maghiar, Ambasada Serbiei, Ambasada Slovaciei, Ambasada
Spaniei, Ambasada Suediei, Festivalul Cinepolitica, Libra Film, Voodoo
Films și UNARTE.
Accesul la toate proiecțiile este liber, în limita locurilor disponbile.
PROGRAM
Cinema Studio
Joi, 9 mai
19.00 / proiecția de deschidere: Polițistul - John Michael McDonagh / Irlanda, 2011 / 96’
Vineri, 10 mai
17.00 / Filme ale studenților UNA – secția grafică /50’
18.00 / Riduri - Ignacio Ferreras / Spania, 2012 / 80’
20.00 / Kotlovina - Tomislav Radić / Croația, 2011 / 120’
Sâmbătă, 11 mai
16.00 / 8 Martie - Alexandru Belc / România, 2012 / 60’ - în prezența regizorului
17.30 / Ghid practic al Belgradului cu cântece și plânsete - Bojan Vuletić / Serbia, 2011 / 86’
19.30 / În ceață - Sergei Loznitsa / Germania/Rusia, 2012 / 127’ - în prezența regizorului
Cinemateca Eforie
Joi, 9 mai
20.00 / Tigrul de sticlă 3 - Peter Rudolf / Ungaria, 2010 / 100’
Vineri, 10 mai
16.30 / Câștig ușor - Daniel Espinosa / Suedia, 2011 / 124’
19.00 / 3 scurtmetraje irlandeze
Jonny Boy - Laura Way / 8’
Țărmul - Terry George / 29’
Mobilă tradițională irlandeză - Terry Donoghue / 9’
20.00 / Vremurile Stellei - Thaddeus O’Sullivan / Irlanda, 2011 / 100’
Sâmbătă, 11 mai
15.00 / Dansând pe cioburi - Marek Tapák / Slovacia, 2012 / 70’
16.30/ Ticăloșii nu au liniște - Enrique Urbizu / Spania, 2011 / 114’
18.30 / Cei 3 Simo - Teemu Nikki / Finlanda, 2012 / 86’
20.00 / 80 de milioane - Waldemar Krzystek / Polonia, 2012 / 103’
SINOPSISURI
Polițistul / The Guard
Irlanda, 2011, 96’ / comedie
Regia
și scenariul: John Michael McDonagh / Imaginea: Larry Smith / Montajul:
Chris Gill / Muzica: Calexico / Cu: Brendan Gleeson, Don Cheadle, Mark
Strong
Sergentul Gerry Boyle este un polițist de provincie cu
fire bătăioasă, cu un simț al umorului pervers, preferință pentru
prostituate și un dezinteres total față de rețeaua internațională de
trafic de cocaină care i l-a adus într-o bună zi la ușă pe agentul FBI
Wendell Everett.
Premii:
Cel mai bun film de debut – Festivalul de Film de la Berlin 2011
Cel mai bun film, Cel mai bun regizor, Cel mai bun scenariu – Premiile Irlandeze de Film și Televiziune 2012
Premiul Publicului – Festivalul Internațional de Film de la Sarajevo 2011
Nominalizări:
Globul de Aur pentru cel mai bun actor 2012
BAFTA pentru cel mai bun scenariu 2012
Marele Premiu al Juriului – Festivalul de Film Sundance 2011
Cu sprijinul Ambasadei Irlandei
Tigrul de sticlă 3 / Glass Tiger 3 / Üvegtigris 3
Ungaria, 2010, 100’ / comedie
Regia:
Peter Rudolf / Scenariul: Gábor Olivér Búss / Imaginea: Iván Kapitány /
Montajul: Wanda Kiss / Cu: Gábor Reviczky, Imre Csuja, Peter Rudolf
O
scobitoare, o împuşcătură, un doctor amărât şi o limuzină sosită exact
la ţanc sunt ingrediente suficiente pentru ca Lali să ia hotărârea
vieţii sale: va lăsa totul în urmă, dispărând pur şi simplu. Muşteriul
neaşteptat al Tigrului de sticlă, Feri, avocat faimos la Budapesta – cu
toate că nu intenţiona – va rămâne la bufet, în timp ce Lali – cu toate
că nici el nu intenţiona – va rămâne în cabrioleta Bentley a avocatului.
De-aici începe o zi nebună iar…
Premii:
Cel mai bun film – Festivalul Filmului Maghiar, Los Angeles 2011
Cu sprijinul Institutului Balassi – Centrul Cultural Maghiar
Filme realizate de studenții UNA – departamentul grafică
România, 45’
Artistul secolului nostru a coborât din ,,turnul de fildeş'' şi a şters graniţele dintre genurile artistice.
Studenţii
Departamentului de Grafică de la Universitatea Naţională de Arte din
Bucureşti vă primesc la masa lor de lucru şi vă prezintă o serie de
filme de autor, un alt mod de a-şi prezenta ideile, impresiile şi
sentimentele.
Surpriza şi frumuseţea acestor cadre vine din
descoperire desenatorului, a gravorului, a graficianului care le-a
gândit şi creat.
Coordonator proiect: Lector dr. Anca Boeriu
Cu sprijinul UNARTE
Riduri / Wrinkles / Arrugas
Spania, 2012, 80’ / animație
Regia:
Ignacio Ferreras / Scenariul: Ángel de la Cruz, Paco Roca, Ignacio
Ferreras, Rosanna Cecchini / Desen: Paco Roca / Muzica: Nani García /
Voci: Tacho Gonzáles, Álvaro Guevara, Mabel Rivera
Lungmetraj de
animație care are la bază seria de benzi desenate cu același titlu de
Paco Roca, Riduri spune povestea prieteniei dintre Emilio și Miguel,
pacienți ai unui azil de bătrâni. Emilio, care tocmai a fost internat
într-o fază incipientă de Alzheimer, primește ajutorul lui Miguel și al
celorlalți rezidenți pentru a nu ajunge la temutul etaj superior al
azilului, rezervat cazurilor grave.
Premii:
Cel mai bun film de animație, Cel mai bun scenariu adaptat – Premiile Goya, 2012
Nominalizări:
Cel mai bun film de animație – Premiile Gaudi, 2011, European Film Award 2012
Cu sprijinul Ambasadei Spaniei
Kotlovina / Kotlovina
Croația, 2011, 121’ / dramă
Regia
și scenariul: Tomislav Radić / Imaginea: Vedran Samanović / Montajul:
Maja Filjak Bilandzija / Muzica: Sinisa Leopold / Cu: Igor Kovac, Susana
Nicolić, Boris Buzancić
O văduvă trecută de 40 de ani, din
Australia, se întoarce în Croația, țara pe care o părăsise în copilărie,
să-și cunoască familia. Începe o relație clandestină cu fiul vitreg al
surorii ei, cu 20 de ani mai tânăr. Oricât ar încerca, nu pot să-și
ascundă la nesfârșit relația.
O mare reuniune de familie în jurul
preparării mâncării tradiționale, kotlovina, o galerie de personaje cu
convingeri variate, judecăți diferite și opinii politice dubioase.
Premii:
Cel
mai bun film, Cel mai bun scenariu, Cel mai bun actor într-un rol
principal – Festivalul Internațional de Film de la Pula 2011
Cel mai bun film, Premiul publicului – Festivalul de Film de la Vukovar 2011
Cu sprijinul Ambasadei Croatiei, Centrului Croat al Audiovizualului
Câștig ușor / Easy Money / Snabba Cash
Suedia, 2011, 124’ / thriller
Regia:
Daniel Espinosa / Scenariul: Daniel Espinosa, Jens Lapidus, Maria
Karlsson / Imaginea: Aril Wretblad / Montajul: Theis Schmidt / Muzica:
Jon Ekstrand / Cu: Joel Kinnaman, Matias Varela, Dragomir Mrsic
Când
JW devine curier de droguri ca să-și poată duce mai departe viața
dublă, soarta lui se leagă de cea a doi bărbați: Jorge, urmărit atât de
poliție, cât și de mafia sârbească și Mrado, mafiotul care e pe urmele
lui Jorge.
Premii:
Cel mai bun actor, Cea mai bună imagine – Premiile Guldbagge 2011
Cel mai promițător regizor – Palm Springs International Film Festival 2011
Festivaluri: London Film Festival, Los Angeles Film Festival, Melbourne International Film Festival
Cu sprijinul Ambasadei Suediei
Scurtmetraje irlandeze
Jonny Boy / Jonny Boy
Irlanda, 2011, 8’
Regia:
Laura Way / Scenariul: Laura Way, Shirley Weir / Imaginea: Noah Davis /
Montajul: Frank Reid / Muzica: Patrick Jordan / Cu: Brian Fortune, Jon
Polito, Kathleen Tierney
Pe patul de moarte, Nell decide să-i
împărtășească soțului ei iubitor, Jonny, secretul a cărui povară o
purtase în timpul celor treizeci și cinci de ani de căsnicie.
Mărturisirea deschide o fereastră către trecutul lui Jonny.
Ţărmul / The Shore
Irlanda, 2011, 29’
Regia,
scenariul și imaginea: Terry George / Montajul: Joe Landauer / Muzica:
David Holmes, Foy Vance / Cu: Anthony Brophy, Conleth Hill, Packy Lee
Povestea
lui Joe și a lui Paddy, prieteni din copilărie, a căror relație este
distrusă de problemele din Irlanda de Nord. Douăzeci și cinci de ani mai
târziu se reîntâlnesc.
Premii:
Premiul Oscar pentru cel mai bun scurtmetraj, 2012
Mobilă tradiţională irlandeză/ Irish Folk Furniture
Irlanda, 2012, 9’/ animație
Regia,
scenariul și desen: Terry Donoghue / Montajul: Ed Smith / Muzica: David
Kitt / Cu: Mary Brannigan, Eddie Coen, Patrick Cahalan
În
Irlanda, mobilierul vechi, pictat de mână, este adesea asociat cu
sărăcia, cu vremurile grele pe care mulți ar prefera să le uite. În
acest documentar animat, 16 piese de mobilier țărănesc tradițional sunt
recondiționate și se întorc acasă.
Premii:
Premiul juriului pentru cel mai bun scurt metraj – Sundance Film Festival 2012
Cu sprijinul Ambasadei Irlandei
Vremurile Stelei / Stella Days
Irlanda, 2011, 100’ / dramă
Regia:
Thaddeus O’Sullivan / Scenariul: Antoine O. Flatharta, după un roman de
Michael Doorley / Imaginea: John Christian Rosenlund / Montajul: Dermot
Diskin / Muzica: Nicholas Hooper / Cu: Martin Sheen, Stephen Rea,
Trystan Gravelle
Un cinematograf dintr-un orășel irlandez devine
scena unei confruntări dramatice între credință și pasiune, între Roma
și Hollywood și între un bărbat și propria conștiință.
Martin Sheen în rolul unui preot progresist și cinefil, prins în conflictul dintre tradiție și modernitate.
Festivaluri:
Jameson Dublin International Film Festival 201, Boston Irish Film Festival 2011, Canberra International Film Festival 2011
Cu sprijinul Ambasadei Irlandei
8 martie / 8th of March
România, 2012, 60’ / documentar
Regie și imagine: Alexandru Belc / Editor: Ioachim Stroe
Un
8 martie fără flori, fără cadouri și fără clișee. O zi de sărbătoare
așa cum este ea pentru o vatmaniță din Iași, pentru femeile care
lucrează la Mina Petrila din Valea Jiului, la o fabrică de lapte din
Vaslui, sau la un atelier de confecții din Brăila. Pentru cele mai multe
femei din Romania, 8 martie nu mai are grandoarea falsă pe care o avea
în “Epoca de Aur”, este doar o zi gri și banală, lipsită de fast și
strălucire, o zi de muncă istovitoare și repetitivă.
Festivaluri:
TIFF 2012, Cluj, East Silver Market 2012, Jihlava, Cehia, Making Waves 2012, New York, Media Waves 2013, Ungaria
Cu sprijinul Libra Film
Ghid
practic al Belgradului cu cântece și plânsete / Practical Guide to
Belgrade with Singing and Crying / Prakticni vodic kroz Beograd sa
pevanjem i plakanjem
Serbia, 2011, 86’ / comedie
Regia:
Bojan Vuletić / Scenariul: Stefan Arsenijević, Bojan Vuletić /
Imaginea: Jelena Stancović / Montajul: Ksenija Petričić / Muzica: Rastko
Čolić / Cu: Marko Janketic, Julie Gayet, Anita Mančić
Povestea a
patru cupluri, de naționalități diferite, fiecare reprezentând una din
fazele unei relații amoroase: îndrăgostirea, criza, adulterul și
căsătoria.
Festivaluri: Festivalul Internațional de Film de la Varșovia, Raindance Film Festival
Cu sprijinul Ambasadei Serbiei
În ceaţă / In the fog / V tuname
Germania, Rusia, Letonia, Olanda, Bielorusia, 2012, 127’/ dramă
Regia
şi scenariul : Sergei Loznitsa / Imaginea: Oleg Mutu / Cu: Vladimir
Svirski, Vlad Abashin, Sergei Kolesov, Vlad Ivanov, Julia Peresild,
Nikita Peretomovs, Nadezhda Markina
„Ochii şi urechile sunt martori neputincioşi pentru cei care au sufletul barbar” – Heraclit
O
pădure. Doi luptători în rezistenţă. Un om de ucis, acuzat pe nedrept
de colaborare cu inamicul. Cum să faci o alegere morală în circumstanţe
în care morala nu mai există? În timpul celui de-al Doilea Război
Mondial, nimeni nu este inocent. Filmul este inspirat de cartea lui
Vasile Bikov, un scriitor bielorus care a trăit experienţa războiului la
doar 18 ani.
Premii:
Premiul criticii - FIPRESCI, Cannes 2012,
Premiul Juriului ecumenic, Cottbus, 2012, Premiul Cel mai bun film,
Trieste, 2012, Premiul pentru cel mai bun film, Odessa, 2012.
Cu sprijinul Voodoo Films
Dansând pe cioburi / Dancing on Broken Glass / Tanec medzi crepinami
Slovacia, 2012, 70’ / comedie muzicală
Regia
şi scenariul: Marek Tapák / Imagine: Peter Bencsik / Coregrafie: Ervin
Varga, Bibiana Lanczova / Cu: Marek Tapák, Anna Javorková, Stanislav
Marišler.
Filmul este construit după tiparul tradiţional al
filmelor muzicale prin care s-a impus cinematografia slovacă. Regizorul
Marek Tapák debutează cu o poveste dramatică impresionantă despre
dragoste, viaţă şi memorie.
Cu sprijinul Ambasadei Slovaciei
Ticăloșii nu au liniște / No Rest for the Wicked / No habrá paz para los malvados
Spania, 2011, 114’/ thriller
Regia:
Enrique Urbizu / Scenariul: Michel Gaztambide, Enrique Urbizu /
Imaginea: Unax Mendia / Montajul: Pablo Blanco / Muzica: Mario de Benito
/ Cu: José Coronado, Rodolfo Sancho, Helena Miquel, Juanjo Artero
Inspectorul
de poliție Santos Trinidad este implicat într-o crimă triplă, dar
există un martor care reușește să scape și l-ar putea incrimina. Santos
pornește o investigație ca să-l găsească și să-l elimine. Între timp,
judecătoarea Chacón, care investighează crima, descoperă că ceea ce
părea a fi un simplu caz de trafic de droguri este ceva mult mai
periculos.
Premii:
Cel mai bun film, Cea mai bună regie, Cel mai bun actor, Cel mai bun scenariu – Premiile Goya 2012
Cel mai bun film spaniol, Premiul Publicului – Premiile Turia 2012
Festivaluri: Tribeca 2012, San Sebástian International Film Festival 2012
Cu sprijinul Ambasadei Spaniei
Cei 3 Simo /3 Simoa
Finlanda, 2012, 86’ / comedie
Regia: Teemu Nikki / Scenariul: Teemu Nikki, Jani Pösö / Imagine: Jyrki Arnikari / Cu: Teemu Nikki, Olli Rahkonen, Paula Vesala
Lasse
și Simo sunt doi pungaşi care acţionează în Helsinki, nu departe de
casa Eevei. Cei trei se întâlnesc într-un bar de noapte, iar Eeva nu îşi
amintește decât un nume: Simo. Într-o singură zi, hoţii îşi schimbă pe
rând identitatea, reuşesc să scape de datorii şi să-şi asume mult prea
serios rolul tatălui.
Cu sprijinul Ambasadei Finlandei
80 de milioane / 80 Million / 80 milionów
Polonia, 2011, 103’ / dramă
Regia:
Waldemar Krzystek / Scenariul: Krzysztof Kopka, Waldemar Krzystek /
Imaginea: Piotr Śliskowski / Montajul: Marek Mulica / Cu: Filip Bobek,
Marcin Bosak, Piotr Głowacki, Krzysztof Czeczot
Filmul este bazat
pe evenimente reale petrecute în Wroclaw, în 1981. Cu puțin timp
înainte de proclamarea legii marțiale, un grup de tineri activiști ai
solidarității organizează o acțiune-fulger de retragere a 80 de milioane
de zloți din contul sindicatului deschis la Banca Națională, înainte ca
acesta să fie blocat. Ofițerii Securității sunt pe numele lor. Fiecare
tabără are câțiva ași în mânecă.
Premii:
Premiul Special al Juriului – Tarnowska Nagroda Filmowa 2012
People’s Choice Award - Gdynia Film Festival 2012
Cel mai bun scenariu – Tirana IFF 2012
Cu sprijinul Festivalului Cinepolitica
sursa: http://www.icr.ro/bucuresti/evenimente/festivalul-filmului-european-editia-2013.html?limba=ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu