vineri, 18 iunie 2010

Imago Mundi invitati la Arttaste


Imago Mundi prezintă concertul "Isvor" la Muzeul George Enescu

După concertul de la Mogoşoaia, unde proiectul Isvor a fost prezentat în premieră, Imago Mundi a avut parte de reacţii foarte bune. Întâi de toate, Imago Mundi are din ce în ce mai mulţi (şi mai grozavi) prieteni :)
Aşa că e timpul pentru un nou concert: duminică 20 iunie de la orele 18:00, la Muzeul Naţional George Enescu din Bucureşti, Calea Victoriei 141. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

La invitaţia ICR Istanbul, duminică 27 iunie formaţia va susţine un concert la Muzeul Dimitrie Cantemir. La eveniment va participa şi formaţia Cantemir, formaţie specializată în interpretarea lucrărilor cantemiriene ce aparţine Conservatorului Universităţii Tehnice din Istanbul.

Imago Mundi propune o călătorie muzicală în trecut din perspectiva artistului contemporan. Proiectul “Isvor” reprezintă viziunea Imago Mundi asupra muzicii vechi româneşti. Piesele ce alcătuiesc proiectul “Isvor” sunt puse în valoare prin dialogul instrumentelor vechi specifice spaţiului cultural românesc al vremii lui Cantemir (cobză, baglama, darbuka, bendir) împreună cu instrumente clasice moderne (flaut, oboi, vioară, chitară). Aranjamentul îi aparţine lui Cătălin Ştefănescu, doctor în Muzică, lector universitar la catedra de chitară a Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti. Discursul muzical este comentat live de proiecţii video, comentariu vizual ce ilustrează tradiţia, istoria, arhitectura, cultura românească.

Originile istorice ale muzicii sunt eterogene; vechii muzicieni arabi au împrumutat copios din muzica egiptenilor, asirienilor, sumerienilor, fenomene asemănătoare având loc în toată lumea. Multe dintre instrumentele folosite acum sunt descendente directe ale acelora reprezentate în frescele şi sculpturile civilizaţiilor trecute; instrumentele cu care cântăm sunt atât instrumente culte moderne, cât şi instrumente tradiţionale vechi - aşa cum s-au păstrat ele de-a lungul trecerii timpului, iar alăturarea lor nu este deloc întâmplătoare: aceste instrumente au rădăcini comune; mai mult decât atât, ele se regăsesc în aproape toate culturile lumii.

În anul 2001 Oana Mariş şi Daniel Ivaşcu pun bazele formaţiei Imago Mundi. Pornind de la scopul declarat de a crea muzică de fuziune între muzica veche şi cea tradiţională (muzica popoarelor lumii), pe baza materialelor adunate de-a lungul cercetărilor (începute cu un an înainte, dar care continuă şi acum), cei doi adună în jurul lor instrumentişti cu idei asemănătoare, dezvoltând împreună atmosfera în care fiecare muzician are posibilitatea să-şi exprime tehnica solistică şi improvizatorică. Pe de altă parte, ei îşi canalizează creativitatea către identitatea grupului ca întreg.
Imago Mundi se adresează unui public dinamic, care caută alternative la muzica de consum. Perspectiva din care este construit discursul muzical este aceea a omului contemporan, care nu expune piese de muzeu, ci cântă o muzică vie; este perspectiva omului influenţat de experienţa urbană, care ascultă jazz, rock, muzică clasică sau electronică deopotrivă, dar pentru care bucuria muzicii este întotdeauna motivată de ce simte, şi nu de ce “se poartă”. Imago Mundi atrage deopotrivă publicul interesat de muzica şi arta medievală, cât şi pe ascultătorii de jazz, muzică clasică sau rock (lucru verificat datorită prezenţei, de-a lungul timpului, în festivaluri precum cele medievale de la Gravina di Bari, Sighişoara, Sibiu, Făgăraş, Bran, dar şi în festivaluri precum Sărbătoarea Muzicii – Bucureşti, Iaşi; Carte & Arte, Piaţa Artelor – Bucureşti; Stufstock – Vama Veche).
Invitaţi să susţină concerte în Bucureşti, Iaşi, Sibiu, Sighişoara, Braşov, Bran, Făgăraş, Râşnov, Târgovişte, Timişoara, Vama Veche, Imago Mundi poate fi întâlnită în sălile destinate muzicii culte, la festivalurile medievale, dar şi în cluburile obişnuite cu concerte de jazz, blues şi rock.

Imago Mundi sunt:
Oana Mariş - oboi, tamburină
Daniel Ivaşcu - darbuka, frame drum, shakers, cobză
Cătălin Ştefănescu - cobză, baglama, chitară, frame drum
Ştefan Barbu - vioară, frame drum
Adrian Buciu - flaute, shakers
Cristian Stănoiu - proiecţii video live

Niciun comentariu: