Joi, 23 august 2012, ora 19:30 va avea loc la ANAID ART GALLERY vernisajul expoziţiei „Raving History” semnată Tara (von Neudorf), curator Diana Dochia. Publicul amator de artă contemporană va putea viziona expoziţia în perioada 29 august – 23 septembrie 2012.
Vă mai amintiţi ce însemna 23 august?! 23 august, ziua Naţională a României, în urmă cu 23 de ani, reprezenta întoarcerea armelor în razboiul anti-fascist. Expoziţia „Raving History” semnată Tara (von Neudorf) ne introduce în perioada „glorioasă” a acelor vremuri prin intermediul planşelor şi hărţilor de propagandă comunistă. „Raving History” creionează ce am fost învăţaţi să credem şi să ştim despre noi. Tara (von Neudorf) oferă publicului contemporan imaginea unei lumi răvăşite, în care valorile au fost transformate, reinterpretate, trunchiate sau prea-mărite pentru a servi unor idealuri politice. Tara (von Neudorf) nu propune o imagine idilică sau nostalgică a istoriei, nu face judecăţi de valoare şi nici nu încearcă să se distanţeze de subiect. Tara (von Neudorf) nu se raportează la comunism pentru a fi „cool”, nu se foloseşte de recuzita comunistă – cravata de pionier, costumul de şoim al patriei, secera şi ciocanul – ca simplu element decorativ al unei epoci, care a marcat şi a zdruncinat istoria României. Tara (von Neudorf) prezintă istoria după criteriile şi modul în care o generaţie întreagă a fost obligată să o înveţe.
Expoziţia „Raving History” cuprinde o serie amplă de lucrări ce reprezintă: „Frumuseţile Patriei”; „Construirea „Epocii de Aur””, „Ziua de 23 August 1944”, „Viaţa în s.s.m.d.” („Viaţa în societatea socialistă multilateral dezvoltată”), „Eroii Neamului” – portrete ale voievozilor nostrii legendari – Vlad Ţepeş, Ştefan cel Mare, Mihai Viteazul. Apoi ne vom putea îndrepta privirile spre „cuceririle măreţe ale comunismului” prin intermediul unor planşe în care ne este predată situaţia social-politică şi cultura Tărilor Române în diferite epoci şi „bucuria” unui popor întreg de a face „muncă patriotică” în folosul şi pentru bunăstarea patriei.
„Raving History” este o cronică acidă a unui trecut nu prea îndepărtat, o frescă a unei societăţi şi totodată un mare semn de întrebare faţă de un viitor nesigur.
Anaid Art Gallery vă invită să faceţi o incursiune în arta contemporană de luni până vineri între orele 11:00 – 19:00, sâmbăta între orele 10:00 – 18:00.
Curator: Diana Dochia
Anaid Art Gallery
Str. Slobozia, Nr. 34, sector 4,
40524 Bucureşti, România
Tel: + 4 021 337 11 87 Fax: + 4 021 336 60 56
E-mail: contact@anaidart.ro; www.anaidart.ro
Str. Slobozia, Nr. 34, sector 4,
40524 Bucureşti, România
Tel: + 4 021 337 11 87 Fax: + 4 021 336 60 56
E-mail: contact@anaidart.ro; www.anaidart.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu