Acum
3 ani mă aflam în Muzeul de Artă din Grenoble…Căutam o lucrare care să mă
inspire în scrierea unui text, ce avea ulterior să devină scenariul unui scurt
film experimental. Am avut o conexiune puternică cu lucrarea lui Morris Louis
,,Omega 3”. Fantele de culoare ce se deschideau în pânza
respectivă m-au făcut să mă opresc și să refac un traseu al memoriei în care
percepții vechi din copilărie se amestecau cu amintiri ceva mai noi. Traseul nu
era unul succesiv…pe masură ce am început să scriu textul, fantele de culoare
din pânza pe care o priveam deveniseră un caleidoscop pulsatil în care lumina și
culoarea se contopeau. Revedeam peisaje, reauzeam sunete, refăceam experiențe
vechi, totul într-un cumul senzorial –perceptiv ce mă facea să nu mai pot trasa
o graniță clară între vis și realitate…Scenariul a fost scris, iar prima
reconstruire a ,,Mașinii Viselor” s-a regăsit pe acest traseu .
Inițial construită pentru a fi parte
integrantă dintr-un film care să refacă acel set de experiențe în care
realitatea și visarea existau simultan, Mașina Viselor revine acum ca un stimul
ce-și propune să refacă diverse trepte ale visării…
Oana Ionel, iulie 2013
"Am avut o furtună transcendentală de viziuni de culoare în
autobuzul spre Marsilia. Alergam printr-o lungă șosea de copaci și mi-am închis
ochii către soarele ce apunea. Un val copleșitor de culori intens aprinse mi-a
explodat dincolo de ploape: un caleidoscop multidimensional învârtindu-se prin
spațiu. Am fost sustras timpului. Mă aflam într-o lume infinită. Viziunea s-a
oprit brusc odată ce am depășit copacii. A fost o viziune? Ce mi s-a
întâmplat?” Fragment din jurnalul lui Brion Gysin, 21 decembrie 1958
Mașina
de vise a fost descrisă ca primul obiect de artă care trebuie văzut cu ochii
inchiși. Pulsațiile de lumină stimulează nervul optic și alterează oscilațiile
electrice ale creierului. Sub influența cărții lui William Grey Walter, The Living Brain, împreună cu Ian
Sommerville, Brion Gysin a construit The
Dreammachine în 1961, un obiect cilindric cu fante a cărui viteză de rotație
permite luminii interioare să se propage la o frecvență constantă între 8 și 13
pulsații pe secundă. Această frecvență corespunde undelor alfa, oscilațiile
electrice ale creierului în timpul relaxării.
The
Dreammachine este o instalație de lumină, sunet și video, în care artista apropriază
obiectul experimental din anii 1960 pentru a explora dimensiunile psihice și
teoretice ale privirii, de la conștientizarea imaginii privite, ca realitate
estetică, până la internalizarea imaginii ca element pur senzitiv. Oana Ionel
reconstruiește și recontextualizează un traseu senzorial care pune în
dificultate actul privirii aflat la granița dintre relaxare și discomfort
hipnotic. Aspectul aparent științific al poveștii din jurul Mașinii de vise regresează către un
science fiction fixat pe experiența vizuală imaterială, interioară, o trăire
psihedelică lirico-tehnologică specifică avangardei târzii. O astfel de
propunere într-o lume contemporană în care adicția suportă un alt tip de
reprezentare are efectul unui obiect vitage.
Olivia Nitis
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu