Roma văzută cu ochii şi Roma inventatăA doua expoziţie “War makes Museums”, (Războaiele aduc muzee)
Ion Grigorescu şi Bogdan Vlăduţă
9 Martie 2012 - 25 Aprilie 2012
deschidere: Vineri, 9 Martie 2012, 17.00 PM
Încotro? Câte expoziţii veţi face? Unde vreţi să ajungeţi?
În prima, de la atelierul din curtea Muzeului Storck, v-aţi definit punctele proprii de vedere, ale celui care ia imagini de la faţa locului şi ale celui care se deplasează doar în imaginaţie. Dar cel de la Roma visează de fapt amestecul trecutului în ceea ce vede, iar cel din România se documentează la Adamclissi cum închipuiau barbarii, cei care nu ajungeau să vadă capitala, Roma. Deci amândoi uzaţi de strategiile celuilat, pentru că, indiferent de prezenţa, de conştiinţa voastră, e inconştientul care vă obligă, această aşezare umană centrală, despre care se spune: “toate drumurile duc la ea; vezi-o şi apoi să mori”.
Azi avem o carte scrisă de Bogdan Vlăduţă, machetată însă de Ion Grigorescu, şi ultimele cuvinte ale postfeţei sunt despre un “nevăzător”. Cu ce ton: “cu adevărat vă spun, că în această clipă...”! Urgenţa, alarma, vin din Soarta cu care nu te poţi lupta, adică din Inconştientul deja pomenit. Spunem “inconştient”, dar, pe căi necunoscute, ne vine cunoaşterea, e un alt fel de conştient. Orbul, despre care Vlăduţă spune “Grigorescu îşi imaginează Roma cu vârful creionului care inventează soluţiile orbului”, îl înţelegem – toţi suntem nevăzători, chiar lucrul cu computerul la carte, orice unealtă (numită aici „creion”) e un baston.
„Vezi-o!” ne înbrâncim: „a ajunge” va fi finalul expoziţiilor celor doi.
Urgenţa şi angoasa vin şi din întrebarea „la ce fel de prezent asistăm?” pentru că ce vedem (sau exponatele de muzeu) sunt rezultatele masacrelor, fie la Roma, Kabul, sau Bucureşti, scrie Vlăduţă de data aceasta chiar pe pictură, pe o imagine bucureşteană. Reveniţi astfel la un inconştient, de data asta freudian (vezi Das Unbehagen in der Kultur, tradus la ed. All, Disconfortul în cultură, 2011), omul fiind impulsionat şi de instinctul vital şi de cel letal, acţiunea artistică fiind ghidată (revenim la orbi) şi de sublimare (a răului, a traumei) şi de nevroză, de distugere a liniştei, a binelui (în consecinţă pus în ghilimele).
--------------------------
Rome as one sees it through one’s own eyes and Rome as one invents it
The second exhibition “War makes Museums”,
Ion Grigorescu and Bogdan Vlăduță
March 9th - April 25th 2012
opening: Friday, March 9th, 2012, 5-8 PM
Whereto? How many more exhibitions will you have? What is the objective you want to attain?
In your first exhibition, the one you opened in the studio inside the yard of the Storck Museum, you have defined your points of view as belonging to somebody who records images on site and, respectively, to somebody who travels to the place in his imagination only. However, the one living in Rome envisages the past trough what he sees, whereas the one from Romania documents himself in Adamclissi about how the barbarians, the ones who were not able to reach the capital, imagined Rome. Thus you both employ each other’s strategies because, irrespective of where you are and of your consciousness, the subconscious urges you to, this central human settlement about which they say: “all roads lead to it; see it and then you may die”.
Today, we have a book which has been written by Bogdan Vlăduță, but which has been illustrated by Ion Grigorescu, and the afterword ends with a message about a “blind man”. The tone is conspicuous too: “Verily, verily I say unto thee that in this very moment….”! Urgency, alarm, spring from the Fate one cannot fight against, that is from the already mentioned subconscious. We call it “subconscious” though we gain knowledge in mysterious ways, another sort of unconscious. We all understand the blind man, about whom Vlăduță says “Grigorescu imagines Rome with the tip of his pencil which invents the blind man’s solutions” – we are all blind, even one’s work with the computer while writing a book, any tool whatsoever (which is called “pencil” herein) is but a walking stick.
“See it!” we jostle forward: “to get there” will be the end of the two artists’ exhibition.
Urgency and anxiety also spring from the question “What kind of present are we witnessing?” because what we see (or the exhibits in the museum) is but the outcome of massacres, be they in Rome, Kabul or Bucharest – this is what Vlăduță writes directly on one painting representing Bucharest. One thus returns to the subconscious, the Freudian one this time (see Das Unbehagen in der Kultur, translated at All Publishing House as Disconfortul în cultură, 2011) man being egged on both by his vital instinct and his death instinct, one’s artistic action being guided (and here we return to the blind) by sublimation (of evil, of trauma), by neurosis, as well as by the destruction of peace and the good (which is consequently bracketed)
