luni, 7 septembrie 2009

young romanian art #7

Luni 7 septembrie 2009, la ora 16.00 se va deschide a saptea expozitie din seria Young Romanian Art, ce are loc in Noua Galerie a ICR Venetia. Expozitia se numeste ‘cynicism and fear’, fiind o expozitie de grup, ce cuprinde lucrari de Michael Baers, Benedek Levente, Dragos Burlacu, Michele Bressan, Alexandra Croitoru / Mircea Nicolae / Stefan Tiron.


Televiziunea a transformat Holocaustul intr-o campanie publicitara impotriva lui Hitler si a poporului german. Fiind un mediu de comunicare care a castigat popularitate de masa pe continentul american, a inglobat in sine si niste atitudini ideologice foarte clare. A promovat imaginea monstruoasa a dictatorului german si a reprimat cealalta figura, la fel de teribila, a lui Stalin.

Ceea ce se afla in spatele Cortinei de Fier nu putea sa fie la fel de important, pentru ca nu mai facea parte din lumea libera. Si acolo frica si cinismul au devenit doua optiuni simultane, atat ale celor privilegiati, cat si ale celor chinuiti. S-au dezvoltat amandoua pana la ultimele consecinte, acoperind toate suprafetele, toate gandurile, smintind sperantele si reprimand toate gesturile firesti posibile.

Imaginarul apocaliptic s-a transformat intr-o realitate mentala de zi cu zi. Tinerii s-au autodispretuit pentru faptul de a fi in viata, pentru ca erau cetateni ai unei tari, pentru ca au fost nascuti intr-un loc precis de pe acest pamant. Si-au dorit moartea, sau au visat la ea, dezgustati de propria persoana si de mediul in care traiau.

Disparitia conducatorilor a intervenit ca un episod dintr-un film documentar absurd, care nu putea decat sa confirme optiunea pentru aceeasi frica si acelasi cinism in fata unui viitor incert. Odata cu racordarea la lumea libera, capitalista, temerile colective s-au adunat sub alta idee – aceea a dezastrului iminent, inevitabil, care ne va distruge pe toti.


Young Romanian Art este proiectul de rezidenta al lui Mircea Nicolae, organizatorul si curatorul celor 14 expozitii din perioada iulie - octombrie 2009. Aceasta serie de expozitii cu durata de o saptamana urmareste promovarea artei tinere romanesti in timpul Bienalei de Arta de la Venetia 2009.

Niciun comentariu: