sâmbătă, 30 aprilie 2011

Controversele religioase ale anului în lumea artei

Industria de divertisment şi religia rareori găsesc căi comune de exprimare, iar graniţa dintre ele poate fi uşor încălcată ajungându-se la ofense şi scandaluri.

Filmul lui Nanni Moretti, „Habemus Papam" („We Have a Pope"), lansat în Italia în preajma Paştelui şi selecţionat la Festivalul de la Cannes, a deranjat o parte din clericii de la Vatican. Filmul vorbeşte despre relaţia unui papă cu propriul psihiatru şi atinge teme esenţiale pentru cineva care este ales papă în secolul 21, după cum însuşi Benedict al XVI-lea a declarat că alegerea sa din 2005 a resimţit-o ca pe o „ghilotină", scrie The Guardian.

Când cardinalul francez, interpretat de Michel Piccoli un star de 85 de ani, este ales noul Papă, se simte copleşit şi cuprins de îndoială. La proclamarea sa din balconul Catedralei Sf. Petru, fuge. Vaticanul cheamă un psihiatru, însă Papa va demisiona.

„Habemus Papam" nu se înscrie în categoria de satiră anti-clericală, scrie The Economist. Cardinalii sunt ingenui şi veseli, intrând fără probleme într-un joc de volei, alături de arogantul psihiatru. Site-ului catholicnewsagency.com scrie că filmul a divizat opiniile catolicilor: un reporter al unei agenţii de ştiri a făcut apel la boicot, aclamând: „Nu-l atingeţi pe Papă: el este vicarul lui Hristos, piatra pe care Iisus şi-a înfiinţat Biserica"; revista Civilità Cattolica şi Radio Vatican a lăudat filmul, apreciind că nu a fost prezentată „nici o ironie" la adresa Papei şi că nu a fost caricaturizat.

Filmul va fi distribuit în toamnă în toată lumea, inclusiv în România.

Lady Gaga îl iubeşte pe Iuda

Dar poate că cel mai controversat moment din ultimele zile este single-ul recent al cântăreţei americane Lady Gaga, „Judas", lansat înainte de Săptămâna Mare. Din cauza lui se consideră că Gaga a insultat de-a dreptul lumea catolică vorbind despre iubirea sa pentru Iuda, apostolul ce l-a trădat pe Iisus.

După ce a jucat în alt videoclip rolul unei călugăriţe care înghite un rozariu, acum a trecut la un rol cu greutate din istoria creştinismului. Potrivit Huffington Post, cântăreaţa s-a transformat pentru videoclipul „Judas" în Maria Magdalena.

„Atunci când vine la mine sunt gata/ Îi voi spăla picioarele cu părul meu dacă e nevoie", cântă Lady Gaga în piesa al cărei refren este „Sunt îndrăgostită de Iuda". Versurile i-au înfuriat pe creştini încă de dinainte să aibă ocazia să le asculte. „Lady Gaga încearcă să continue să-i şocheze pe catolici şi pe creştini în general (...). S-a transformat în propria ei caricatură", a declarat Bill Donohue, preşedintele Ligii Catolice din SUA.

Cântăreaţa le urmează pe Madonna şi Sinead O'Connor, care au deranjat biserica. Cea din urmă a rupt o poză cu Papa Ioan Paul al II lea şi l-a numit pe „demon" în cadrul unei emisiuni din 1992.

Vandalizare unei fotografii

Şi în Franţa, la Avignon, anul acesta s-a declanşat un adevărat scandal, cu proteste stradale. Este vorba despre expunerea unei fotografii controversate încă de la realizarea în 1987, „Piss Christ", în care un crucifix este scăldat într-un recipient plin cu urina realizatorului imaginii, artistul new-yorkez Andres Serrano. Lucrarea a fost vandalizată chiar în Duminica Floriilor, potrivit publicaţiei France Soir, fiind spartă în incinta muzeului unde era găzduită expoziţia „Cred în miracole", parţial finanţată de municipalitate. Autorii sunt membri unui grup de ultraortodocşi, porniţi într-o procesiune catolică ce a degenerat în protest.

Lucrarea a stârnit o puternică opoziţie a credincioşilor moderaţi şi extremişti, denunţând caracterul „blasfemator" şi „anticreştin" al fotografiei. Directorul muzeului s-a plâns că a a primit 30.000 de mailuri extremiste, că se simte persecutat şi că „Evul Mediu revine cu paşi mari".

Monseniorul Jean-Pierre Cattenoz, arhiepscop de Avignon, a cerut retragerea cestui „gunoi", însă Liberation consideră că: „Opera în sine nu este deloc trash, este o fotografie foarte frumoasă în auriu şi roşu". „Piss Christ" a fost deja atacată de mai multe ori, încă de la prima prezentare în SUA unde s-a cerut interzicerea expunerii ei, iar ultima dată de către neonaziştii din Suedia, în 2007.

sursa

Niciun comentariu: