marți, 19 aprilie 2011

Gala Premiilor UNITER 2011

Gala Premiilor UNITER 2011: cel mai premiat a fost spectacolul “Strigate si soapte”, montat de Andrei Serban la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca

Teatrele din Cluj-Napoca şi Sibiu au fost marile câştigătoare ale celei de-a XIX-a gale a premiilor Uniunii Teatrale din România (UNITER), ce a avut loc luni seară, în studioul TVR 1.

Cel mai premiat a fost, de departe, spectacolul “Strigăte şi şoapte”, montat de Andrei Şerban la Teatrul Maghiar de Stat din Cluj-Napoca, care şi-a adjudecat premiile pentru cel mai bun regizor, cel mai bun spectacol şi cel mai bun actor în rol principal (Zsolt Bogdán).

Andrei Şerban nu a fost prezent pentru a ridica trofeul pentru cel mai bun regizor, însă a trimis un mesaj prin scenografa Carmencita Brojboiu. Artistul a transmis astfel că, prin “Strigăte şi şoapte”, a pornit pe un nou drum în arta sa. Şerban a dedicat acest spectacol “actriţelor excepţionale din spectacol care nici măcar nu au fost nominalizate” şi “geniului lui Ingmar Bergman”.

Pe de altă pare, Ofelia Popii a primit premiul UNITER pentru cea mai bună actriţă în rol principal, pentru prestaţia sa din spectacolul “Felii” al Teatrului “Radu Stanca” din Sibiu.

Printre decernările de premii s-au strecurat şi mici momente artistice, în cadrul spectacolului din studioul Televiziunii Publice, care a fost prezentat de preşedintele UNITER Ion Caramitru. Unul dintre acestea a fost cel realizat de Horaţiu Mălăele, care a spus ce înseamnă a fi sau a nu fi premiant UNITER.

Juriul care a ales, în seara galei, câştigătorii a fost alcătuit din: Alexandru Berceanu – regizor, Maria Miu – scenograf, Ozana Oancea – actriţă, Ion Parhon – critic de teatru – şi Sebastian Vlad Popa – critic de teatru.

Printre cei care au înmânat premii s-au numărat primarul Capitalei, Sorin Oprescu, şi ministrul Culturii, Kelemen Hunor.

Prezentăm mai jos lista completă a câştigătorilor celei de-a XIX-a ediţii a premiilor UNITER:

Debut: Conrad Mihai Mericoffer, pentru rolul Trofimov din “Livada de vişini” la Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun spectacol de teatru TV: “Unde-i revolverul”, de Görgey Gábor, regia Mircea Cornişteanu

Cel mai bun spectacol de teatru radiofonic: “D’ale carnavalului”, de I. L. Caragiale, regia Gavriil Pinte, producţie a SRR

Cea mai bună scenografie: Dragoş Buhagiar, pentru “Shaking Shakespeare”, Teatrul German de Stat, Timişoara

Cel mai bun actor în rol secundar: Gábor Viola, pentru rolul Valerio din “Leonce şi Lena”, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Cea mai bună actriţă în rol secundar: Ana Ciontea, pentru rolul Mama tânărului din “Avalanşa”, Teatrul Naţional Bucureşti

Cel mai bun actor în rol principal: Zsolt Bogdán, pentru rolul Bergman din “Strigăte şi şoapte”, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Cea mai bună actriţă în rol principal: Ofelia Popii, pentru rolurile din “Felii”, Teatrul Naţional “Radu Stanca” Sibiu

Cea mai bună regie: Andrei Şerban, pentru “Strigăte şi şoapte”, Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Cel mai bun spectacol: “Strigăte şi şoapte”, la Teatrul Maghiar de Stat Cluj-Napoca

Premiile Senatului UNITER:

Premiul de Excelenţă: Tamara Buciuceanu

Premiul pentru întreaga activitate: actorul Ilie Gheorghe, actriţa Coca Bloos, regizorul Tudor Mărăscu, scenografa Gabriela Nazarie, criticul Ion Cazaban (Premiile Senatului UNITER)

Premiul special pentru teatru de păpuşi: Aneta Forna Christu

Premiul special pentru muzică de teatru: Gabriel Bassarabescu

Premiul special pentru coregrafie – Andras Lorant

Premii speciale pentru proiecte inedite şi realizări remarcabile – “Teatru3 (Teatru La Cub)” (Teatrul Naţional “Vasile Alecsandri” Iaşi) şi Muzeul Teatrului de Păpuşi şi Animaţie din România, Asociaţia Culturală GAG, Craiova.

Senatul UNITER a decis ca în cadrul galei să fie acordate diplome de recunoştinţă reprezentanţilor personalului de scenă cu o activitate de peste 30 de ani în instituţiile teatrale de care aparţin.

De asemenea, în cadrul galei au mai fost acordate următoarele distincţii:

Premiul special acordat de Consiliul Britanic: Ion Caramitru

sursa


Niciun comentariu: