Follow by Email

vineri, 9 august 2013

Oana Ionel "Mașina Viselor" curator Olivia Nitis


 
Acum 3 ani mă aflam în Muzeul de Artă din Grenoble…Căutam o lucrare care să mă inspire în scrierea unui text, ce avea ulterior să devină scenariul unui scurt film experimental. Am avut o conexiune puternică cu lucrarea lui Morris Louis ,,Omega 3”. Fantele de culoare ce se deschideau în pânza respectivă m-au făcut să mă opresc și să refac un traseu al memoriei în care percepții vechi din copilărie se amestecau cu amintiri ceva mai noi. Traseul nu era unul succesiv…pe masură ce am început să scriu textul, fantele de culoare din pânza pe care o priveam deveniseră un caleidoscop pulsatil în care lumina și culoarea se contopeau. Revedeam peisaje, reauzeam sunete, refăceam experiențe vechi, totul într-un cumul senzorial –perceptiv ce mă facea să nu mai pot trasa o graniță clară între vis și realitate…Scenariul a fost scris, iar  prima reconstruire a  ,,Mașinii Viselor” s-a regăsit pe acest traseu .
          Inițial construită pentru a fi parte integrantă dintr-un film care să refacă acel set de experiențe  în care realitatea și visarea existau simultan, Mașina Viselor revine acum ca un stimul ce-și propune să refacă diverse trepte ale visării… 

Oana Ionel, iulie 2013

"Am avut o furtună transcendentală de viziuni de culoare în autobuzul spre Marsilia. Alergam printr-o lungă șosea de copaci și mi-am închis ochii către soarele ce apunea. Un val copleșitor de culori intens aprinse mi-a explodat dincolo de ploape: un caleidoscop multidimensional învârtindu-se prin spațiu. Am fost sustras timpului. Mă aflam într-o lume infinită. Viziunea s-a oprit brusc odată ce am depășit copacii. A fost o viziune? Ce mi s-a întâmplat?” Fragment din jurnalul lui Brion Gysin, 21 decembrie 1958

 Mașina de vise a fost descrisă ca primul obiect de artă care trebuie văzut cu ochii inchiși. Pulsațiile de lumină stimulează nervul optic și alterează oscilațiile electrice ale creierului. Sub influența cărții lui William Grey Walter, The Living Brain, împreună cu Ian Sommerville, Brion Gysin a construit The Dreammachine în 1961, un obiect cilindric cu fante a cărui viteză de rotație permite luminii interioare să se propage la o frecvență constantă între 8 și 13 pulsații pe secundă. Această frecvență corespunde undelor alfa, oscilațiile electrice ale creierului în timpul relaxării.

The Dreammachine este o instalație de lumină, sunet și video, în care artista apropriază obiectul experimental din anii 1960 pentru a explora dimensiunile psihice și teoretice ale privirii, de la conștientizarea imaginii privite, ca realitate estetică, până la internalizarea imaginii ca element pur senzitiv. Oana Ionel reconstruiește și recontextualizează un traseu senzorial care pune în dificultate actul privirii aflat la granița dintre relaxare și discomfort hipnotic. Aspectul aparent științific al poveștii din jurul Mașinii de vise regresează către un science fiction fixat pe experiența vizuală imaterială, interioară, o trăire psihedelică lirico-tehnologică specifică avangardei târzii. O astfel de propunere într-o lume contemporană în care adicția suportă un alt tip de reprezentare are efectul unui obiect vitage.
                                                                    
                                                                                                                                          Olivia Nitis
 





Niciun comentariu: