Un excelent interviu a lui Gabriela Adamesteanu cu Dan Perjovschi. Probabil cea mai pertinenta analiza a scenei romanesti de arta.

Un excelent interviu a lui Gabriela Adamesteanu cu Dan Perjovschi. Probabil cea mai pertinenta analiza a scenei romanesti de arta.

DAN PERJOVSCHI
Te faci auzit daca vorbesti o limba personala, dar inteligibila
Suntem toti cool si vrem cash

Draga Perjo, in ultimii ani cariera ta de artist international s-a consolidat. Spune-ne si cum arata acum scena de arta romaneasca ? S-a schimbat in acesti ani sau este aceeasi?
2007 a fost primul an in care am fost nevoit sa refuz proiecte interesante si sa aman sau sa renunt la expozitii promitatoare. Nu mai am timp pentru toti si pentru toate. Pentru ca am stat incuiat in propria tara aproape 30 de ani si pentru ca am visat cu disperare sa calatoresc si sa expun international, nu mi-am permis sa refuz pana acum mai nimic. N-am vrut sa fac nici ierarhii - cutare muzeu faimos mai important decat nu stiu ce spatiu non profit -, asa ca ani de zile m-am dus peste tot luptand sa mentin acelasi nivel calitativ, indiferent cat de cunoscut era sau nu locul unde expuneam. De anul trecut insa, nu mai fac fata... probabil asta inseamna cariera.
Dupa o intepenire in proiect cauzata de disparitia subita a banilor Soros si colapsul demersului neoortodox, scena de arta romaneasca a luat viteza, se agita, se screme, se structureaza. Exista un dinamism real si un numar de pozitii artistice noi. Din pacate, cultura e tot mai dominata de bani si de cariere. Suntem cool si vrem, toti, cash. Artistii debuteaza repede, expun international imediat si ajung fara mare experienta pe piata internationala. Se vorbeste despre o "renastere" a artei romanesti si cativa entuziasti topaie de fericire. Ceva se intampla, cateva succese individuale (artist, curator, galerie, revista) au dat o imagine colectiva pozitiva (ca la film), dar in realitate lucrurile stau prost... Si avem toate motivele sa ne cumparam de urgenta algocalmine.
Socoteala este simpla: o chirie in Bucuresti sau Cluj e de vreo 150 de euro pe luna, un spatiu de atelier 2-300. Viata pur si simplu te costa 200, iar viata artistica inca vreo suta. Simplu spus, daca ai ceva de spus, ai nevoie de minimum 700 de euro pe luna.
Le-a trecut asta prin cap vreunui primar, ministru de cultura sau mare ganditor cultural? Teama mi-e ca nu. Lumea ne crede niste zarzavagii care venim pur si simplu cu rosiile la piata, putin le pasa cum si unde le-am crescut, cu ce apa le-am udat si cat soare ne-a batut in cap.
Scena romaneasca este plina de paradoxuri, de combinatii nefericite intre oameni care n-au nimic de spus si oameni care nu mai stiu sa taca, coabitari periculoase intre practici si idei contrare, autism critic mascat de existenta unor reviste de arta contemporana bine facute.
Muzeul National de Arta Contemporana (ctitorit de Adrian Nastase) detine 16.000 de metri patrati in Casa Poporului, jumatate din etajul 3/4 de la Teatrul National, plus birourile si depozitele Artexpo si gestioneaza Sala Dalles (jumatate devenita nu se stie cum Libraria Noi si jumatate devenita stim noi cum Targ de Martisor).
Dupa acest mamut (care se smiorcaie constant ca n-are destui bani), urmatoarele spatii sunt ca dimensiune cat o batista. Cele mai dinamice batiste sunt galeriile private. Vreo 4 in Bucuresti, plus una la Cluj.
Nu exista polemica si nici competitie, pentru ca batistele private vor sa se puna bine cu mamutul de stat.
Nu mai exista spatii independente sau spatii conduse de artisti. Nimeni nu mai face arta pentru arta, toata lumea face arta ca sa obtina ceva. Nimeni nu mai are unde gresi. Trebuie sa apari pe scena gata format si bun de export. Vorbind de export, institutiile mai destepte, precum ICR, s-au prins cum sta treaba "afara": trimit tineri si ii sprijina pe artistii care au reusit prin forte proprii sa se impuna international, iar la "interior" baga bani in albumele profesorilor la academiile de arta, ca sa le mai calmeze din frustrari. La noi nu s-a schimbat, ca la voi, Istoria Artei. La noi tot Baba e cel mai mare artist contemporan. .. iar muzeele din Romania tot cu tablouri si bronzuri isi umplu spatiile de expozitie.

Zidul Berlinului a cazut pe toata lumea si competitia este globala

Si la noi este mai complicat, nu s-a schimbat Istoria Literaturii. In primul rand, abia incepem sa publicam afara si deocamdata sunt scriitori din mai multe generatii, cei mai tineri, care au carti contractate afara (Filip Florian, Cecilia Stefanescu, Florin Lazarescu), au in jur de 35 de ani. Sub varsta asta inca nu s-a mers si nu sunt multe capodopere scrise intre 1990 si 2007, vezi Bursele noastre, dar sunt scriitori care au dobandit vizibilitate internationala. Dan Lungu si Lucian Dan Teodorovici intra in generatia ‘90. Norman Manea este un scriitor din generatia ‘60-’70, Cartarescu este optzecist, cu cariera de poet facuta in anii ‘80, Tepeneag a debutat cu Norman Manea, odata, Stelian Tanase, alt optzecist, are acum doua carti publicate in SUA. Trecem prin proba traducerii, nu putem fi evaluati fara ea, faptul ca esti tradus inseamna un succes, dar nu inseamna deloc ca esti neaparat mai bun decat altul care nu a avut sansa ta. Pentru ca, in ultima instanta, proba cartilor noastre se face in limba romana.
Sa revenim la scena de arta. Pentru ca studiile sunt un pic mai libere, iar studentii merg in burse sau schimba semestre afara, iar dupa ce termina fac mastere, doctorate sau castiga rezidente, au sansa sa vorbesca direct, ceea ce mie mi-a trebuit zece ani sa silabisesc. Foarte bine, excelent. Numai ca "limba asta" o mai vorbesc inca cateva sute de mii de artisti. Zidul din Berlin n-a cazut numai peste noi, a cazut pe toata lumea. Acum competitia este globala si te bati pentru un loc in nu stiu care bienala cu artisti tailandezi, irlandezi sau din Teheran (bineinteles, locul va fi ocupat de un chinez).
Nu te mai faci auzit decat daca vorbesti o limba personala, dar inteligibila. Poti reusi comercial, dar sa nu contezi istoric, sau poti face istorie si s-o duci relativ prost. Depinde ce vrei sau ce esti in stare. Multe sirene canta nonstop. Piata e in foame mare si, desi vegetariana, abia asteapta sa mestece "fresh flesh".
Generatia copy paste ia cu tupeu si din stanga, si din dreapta si habar n-are ce ia. Vad artisti care fac cu ingamfare o arta vestica la mana a treia. Dar vad si preocupari reale, solutii inteligente si incapatanari pozitive. Intr-un anume sens, tinerii au tot dreptul sa ne traga un sut in cur si sa-si croiasca scena cum li se potriveste mai bine. Sper ca ce este superficial si numai moda sa devina in scurt timp ceva profund si responsabil.
Cu ceva vreme in urma, un foarte tanar curator roman pornise un proiect numit Rebranding Romania. Se saturasera de babalaci si de succesele lor caraghioase. Voiau ceva diferit. Pe urma, UAP a ajuns cu un picior in groapa, neoortodocsii care te obligau sa ingenunchezi in fata tablourilor au disparut cu totul (ori s-au ascuns la Mogosoaia), arhanghelii artei video au facut burta, conservatorii s-au retras in academii, Balasa la Columbeanu. Scena a ramas libera si a fost ocupata cu entuziasm de o cultura life style cum n-a mai fost aici vreodata.
Romania artistica s-a rebranduit, dar nu e clar ca ce-a venit in loc ne place...

Nu investesti azi, nu ai performanta maine

Dar pe piata internationala? Cate nume sunt competitive? Cum se impaca cerinta Occidentului cu cea a Romaniei? Cum traiesc artistii? Cum rezista ca artisti?
Exista mai mult de 15 nume competitive formal si vreo 5 competitive conceptual. Revista de arta si teorie de arta Idea, de la Cluj, e competitiva, mai nou Vector, de la Iasi, sau Pavilion, de la Bucuresti. Pentru ca sunt facute cu pasiune, ca un mod de a fi, si nu neaparat ca o afacere, ele pot ignora piata si reclamele, castigand o libertate care in Occident este, daca nu imposibila, sigur improbabila. Proiectul Liei, CAA Arhiva de arta contemporana/ centrul de analiza artei, e competitiv si arata cum se poate castiga individual independenta artistica si ce multe lucruri se pot face cu resurse limitate. De altfel, ea este des invitata de institutii occidentale sa faca prezentari si worshopuri in care sa-si raspandeasca know how-ul. Interesant! daca stai sa te gandesti, parca era invers, nu? Ei ne invatau pe noi.
A expune la Tate Modern a devenit ceva real si nu un vis. O bursa de cateva luni in Franta sau Germania este aproape la ordinea zilei. Artistii circula si participa international. Lucruri imposibile altadata.
Si Occidentul, si Romania vor noutate, adica consum. Mai des, mai mult. Romania nu are o piata care sa faca mai mult de 20 de artisti sa traiasca din arta. La acest nivel va fi facuta selectia. Nu exista programe interne, nu exista burse si nu exista colectionari destui. La un moment dat, cei care promit vor trebui sa si confirme. Unii pleaca afara si se pierd, altii raman aici si se pierd.
Din pacate, ca de obicei, locurile sunt ocupate de mediocri care, nefiind ocupati cu nimic, au timp sa comploteze si sa traga sfori.
Fie te duci in publicitate si-ti irosesti talentul pe pasta de dinti (si un stil de viata urban adictiv), fie te agati de universitatile de arta si iei culoarea profesorului caruia ii cari poseta, fie incerci sa te integrezi international si sa traiesti pe bani occidentali. Cum traiesc artistii? Pai cui ii pasa?
Nu aud vorbind decat de lipsa de investitie din sport. Nu vad construindu- se decat supermarketuri si zgarie-nori de firme, banci si statii de benzina.
Cate centre de arta contemporana a construit Romania in 17 ani? Cate ateliere de artist? Cate muzee? (fara alea din Casa Poporului?) Ce sala de expozitie noua a ramas in Sibiu in urma "Capitalei Culturale"? Cate galerii are al doilea oras al tarii, Constanta? (Iti spun eu, niciuna.) Cate galerii are Timisoara, cel mai cosmopolit oras din Romania? Una, poate doua...
La Cluj exista o revista, o galerie, un spatiu de arta digitala si un centru interdisciplinar si toata lumea crede ca e o revolutie!
In Berlin sunt 400 de galerii de arta, cel putin 40 de spatii independente si alternative si cam tot atatea institutii de arta contemporana de stat sau sprijinite de stat (muzee, kunstverein- uri, institute). E destul de clar.
Cum va trai artistul roman (ramas acasa)?
Se va prostitua intelectual, cum o fac marii actori ai generatiei de aur, recomandandu- ne nu stiu ce fel de salam, vor picta casele noilor imbogatiti si le vor sculpta fantani arteziene in curte, cum odinioara alti artisti le faceau pe alea de pe Bulevardul Victoriei Socialismului.
Sau poate nu.
Nu ii ajuta nimeni?
Cei mai hotarati se ajuta singuri, de aia exista 3 reviste de arta de calitate in tara asta, toate facute de artisti, si nu de responsabili culturali, sau 3 bienale de arta, toate remarcabile si toate facute de artisti, si nu de politruci culturali. Dar nu este vorba ca cineva sa ajute pe cineva. E vorba ca un sistem sa-si identifice valorile si interesele culturale. Spiritul unei tari este dat de marea performanta (artistica, medicala, sportiva, economica, sociala). Nu investesti azi, nu ai performanta maine.
Artistii nu sunt niste neputinciosi pe care-i asisti sa treaca strada. Sunt niste intreprinzatori incapatanati si energici. Le-ar trebui un minimum de conditii si de logica, un sistem legislativ amical si s-ar descurca singuri.
Singura institutie de stat mai inteleapta este ICR, care are prin cateva antene din strainatate o prestatie remarcabila. Exista de vreo doi-trei ani vointa si ceva viziune si deja se vede si deja se aude. Spre lauda ICR, nu exista eveniment romanesc international important fara logoul ICR.
Exista AFCN, un Fond National esential, dar care este inca incurcat in propria legislatie.. . Legile romanesti pleaca de la premiza ca un creator este un infractor potential.
Nu exista granturi individuale (ia stai anul asta si picteaza, fa un film, scrie o carte, te platim noi), nu exista rezidente artistice la noi (in care sa vina artisti straini cu idei si viziuni diferite), nu ii trimitem pe artistii nostri in rezidente straine (ca sa se intoarca cu idei si viziuni diferite).
Stam frumos in cloaca noastra si asteptam sa aiba careva succes individual, ca sa putem pe urma sa ne laudam colectiv.
Exista cateva galerii, dar care au grija de cativa artisti. De restul cui ii pasa? Cica daca sunt buni sa vanda! Unde sa vanda? In tara unde varful aprecierii estetice oficiale e teapa lui Ghildus? In care educatia vizuala o fac reclamele pe strada si pompierismele TV? Un kilometru de autostrada face cat tot bugetul pe arte vizuale (muzee, personal, artisti, culori, pensule, galerii) dintr-un an in Romania.
Iar e clar.

Viata de artisti in tranzitie

Privind in urma, cum te-ai descurcat?
Am prins deschiderile spre Vest de la inceputul, mijlocul si sfarsitul anilor ’90, dar nu m-am intepenit in ele. Titlul expozitiei mele la Kunsthalle Basel era I am not exotic, I am exhausted (Nu sunt exotic, sunt doar epuizat) si toata lumea de oriunde ar fi se identifica cu titlul asta. Asta am reusit in 17 ani, sa vorbesc o limba internationala cu gramatica romaneasca.
Am muncit de m-am tampit si am pus totul pe o carte. Toata energia si toti banii au fost reinvestiti in arta. Si familia am reinvestit-o in arta. Am decis sa nu avem copii (si sa nu crezi ca a fost sau este o decizie usoara), ne-am taiat toate poftele si am limitat toate excesele (in afara de ala de-a cumpara carti, apropo, ai vazut ce rapid au disparut bibliotecile din casele clasei de mijloc, nu se mai poarta), adica ne-am lasat de fumat si de carne de porc, ca de baut oricum nu beam. Ne-am lasat de moda, de petreceri si cluburi. Facem si traim arta. Pare plictistor, dar nu e.
Ne sculam dimineata in splendidul nostru apartament de doua camere confort doi din Rahova si stam amandoi la o cafea discutand despre starea artei mondiale. Cand ma uit la ceas e deja amiaza si nu mai are rost sa ies in oras, ca partea cea mai misto a zilei s-a consumat deja. Uite-asa ne-am descurcat, unul sprijinindu- l pe altul.
Am avut noroc, dar am si facut o arta real contemporana. Am atras anumiti curatori si anumite institutii care m-au promovat constant. Kristine Stiles, curatoarea primei noastre retrospective, intamplata extraordinar pe bani grei, americani, intr-un muzeu greu, american (ca alea romanesti au alte urgente), ne cunoaste si scrie constant despre noi din 1991.
Cand ne-am vazut lucrarile impreuna pentru prima data (si noi, si mai vechi, si ale Liei, si ale mele), documentatiile unor performante interzise inainte de 1989, primele instalatii impreuna cu ultimele proiecte, primele desene cu ultimele desene, cand am vazut 20 de ani de arta intr-o singura mare incapere, a fost ceva extraordinar. Am avut revelatia ca a meritat.
Apropo, am expus si colectia integrala a revistei 22. Din 1991, de cand lucrez acolo saptamana de saptamana, am strans un metru cub de desene.
Interesanta sculptura!

Merg prin lume desenand-o

Sa vorbim despre tine in 2007. Ai fost mult plecat, ai expus la cel mai important muzeu de arta contemporana din lume, MoMA din New York, si la cea mai mare si mai cunoscuta bienala de arta, Bienala de la Venetia. Ce consideri mai semnificativ, mai important? Dar in 2008 ce te asteapta?
Uite, iti raspund la intrebare dintr-un hotel din Sydney, de unde vad spatiile Bienalei unde expun la vara. La Sydney am venit din New York si maine plec la Berlin. Asta mi se pare semnificativ: lumea a devenit mai mica si mai usor de atins.
Da, am ajuns catarat pe zid la MoMA cu toata lumea (ce faci acolo chiar se vede in toata lumea) holbandu-se la mine. M-am simtit teribil de bine, desi ma balanganeam la 20 de metri inaltime tinandu-ma strans de carioca cu care "mazgaleam" peretele celui mai important muzeu de arta din lume. Teribila libertate, teribila responsabilitate. Unul dintre cele 100 de desene de pe zid arata Zidul din Berlin, care se despica in Zidul dintre Israel si Palestina si in Zidul dintre Mexic si Statele Unite. Cineva a pozat desenul si l-a pus pe un blog, unde a starnit 500 de comentarii, de la cele apreciative la cele fasciste... Se sparie gandul... Si asta este semnificativ in ziua de azi: esti receptat global si fragmentar aproape instantaneu. Despre ce faci si cum vezi lumea se pronunta nu numai specialistii care-ti cunosc istoria, contextul si referintele culturale, dar si oameni pur si simplu. Interpretarea lor e citita sau vazuta de alti oameni pur si simplu si, pana sa-ti dai seama, ai o persoana care nu mai depinde de tine. Cu alte cuvinte, trebuie sa fii bun si coerent si in ansamblu, si in detalii.
Dar sa stii ca pentru mine la fel de important a fost sa desenez peretii Centrului National al Dansului din Bucuresti. Sau sa desenez cu creta pe tablele de pe coridoarele departamentului de statistica al Universitatii Warwick. Acolo sunt table peste tot, ca, daca geniilor matematice le vine o idee in timp ce merg la buda, sa aiba unde sa o scrie. A fost cea mai scurta lucrare din viata mea. A durat 15 minute pana a trecut un geniu care avea nevoie de aceeasi tabla...
Anul trecut am fost in locuri mici si in locuri mari, in institutii cu vizibilitate si in spatii invizibile. Mi-a placut in toate.
Anul care vine trebuie sa mentin ritmul si calitatea. Din Copenhaga in Caen si din Basel in Bruxelles prin Bristol.
Fac ce altadata visam sa fac: merg prin lume desenand-o.. .

Interviu realizat de Gabriela Adamesteanu