miercuri, 16 februarie 2011

Vernisaj aniversar Ilie Boca - lansare album





detaliu




Ilie Boca
 Un impunator si superb album Ilie Boca    - Carmen Mihalache/Desteptarea/16/02/2011

 Am în mâini un somptuos album dedicat operei maestrului Ilie Boca. N-ar fi nimic neobisnuit în asta. Un mare artist, cum este Ilie Boca, merita de multa vreme o astfel de recunoastere si un asemenea omagiu. Remarcabil este faptul ca acest mare album, de dimensiuni impresionante, cu o superba prezentare, îsi datoreaza aparitia unei initiative private. E un gest de cultura, absolut laudabil, pe care ne face placere sa-l semnalam si sa-l apreciem la justa lui valoare. Autoarea albumului, constanteanca de origine, se numeste Georgeta Djordjevic, are studii de drept, dar este un om preocupt si pasionat de arta, dovedind o buna cunoastere a domeniului. Detine multa informatie din teritoriul artelor vizuale, spirit critic si selectiv, un limbaj adecvat, da dovada de bun gust, astfel ca toate cele 260 de pagini ale voluminosului album se parcurg cu maximum de interes si de delectare estetica, gratie conditiilor grafice de exceptie. Cei care îsi doresc o incursiune în fascinantul univers al picturii lui Ilie Boca au acum un pretios instrument la îndemâna. Editura Eurogama INVENT, colectia ANEMONE, a reusit sa scoata pe piata de arta o lucrare valoroasa, dând cezarului ce-i al cezarului. Adica lui Ilie Boca, personalitate charismatica a artei contemporane românesti, un om de o rara modestie, în particular, chiar daca faima lui a trecut multe fruntarii. Lucrarile maestrului se afla în importante colectii publice si particulare, iar opera i-a fost încununata, în dese rânduri (la prestigioase manifestari nationale si internationale), cu distinctii de prim rang.
Mai adaug ca iubitorii de pictura, care vor avea privilegiul sa rasfoiasca acest album, vor putea citi, pe lânga argumentul introductiv, succint dar bine articulat, al Georgetei Djordjevic, câteva minieseuri dense despre creatia artistului, purtând semnaturile lui Constantin Prut, Dan Haulica si Pavel Susara. Reproduc o foarte frumoasa si expresiva notatie a lui Constantin Prut: "El (Ilie Boca - n.m.) osteneste fara încetare asupra unui palimpsest care îsi dezvaluie încet-încet secretele, prima dintre tainele sale fiind fantastica desfasurare si configurare a lumii de azi". Pentru a va convinge de forta creatoare a acestui artist de exceptie, cu o grifa inconfundabila, prolific, posesor al unei ample mitologii personale, alternând sinceritatea trairilor cu ritualizarea lor, mergeti sa-i vedeti noua expozitie de la Galeria "Frunzetti", caci va fi un regal de neuitat.
Carmen MihalacheArticol din ziarul  Desteptarea despre albumul Ilie Boca
http://www.desteptarea.ro/un-impunator-si-superb-album-ilie-boca.html

2 comentarii:

victor v. ciobanu spunea...

Cum se pate procura si cat costa albumul

dad spunea...

Albumul costa 150 ron , nu am informatii despre cum este el distribuit , daca sunteti din Bacau il veti gasi cu siguranta la Magazinul Fondului Plastic.