Follow by Email

vineri, 10 februarie 2012

HABEMUS PAPAM in cinematografe

INDEPENDENŢA FILM aduce in cinematografele din Romania un nou film european de referinta:

HABEMUS PAPAM
un film de Nanni Moretti

SINOPSIS:
După moartea Papei, Conclavul se reuneşte pentru a alege succesorul. Mai multe runde de vot sunt necesare înainte de a se ridica fumul alb. În cele din
urmă, un cardinal este ales! Credincioşii adunaţi în Place Saint-Pierre aşteaptă însă în zadar apariţia în balcon a noului pontif.
Noul Papă, proaspăt-ales, pare să nu poată duce greutatea noii responsabilități. Anxietate? Depresie? Frica de a nu se ridica la înălţimea sarcinilor care îl aşteaptă? Întreaga lume este afectată de incertitudine, în timp ce la Vatican se caută soluţii pentru a depăşi criza...
Consilierii papali nu îl pot convinge că el este omul potrivit și în cele din urmă apelează la un psihanalist celebru, dar ateu.
__
Printre cele mai amuzante momente ale filmului este cel în care şedinţa de
terapie are loc în prezenţa tuturor membrilor Conclavului, deşi ar trebui să
fie un moment doar pentru pacient şi psihoterapeutul său.

„Adevăratul Palme d'Or la Cannes 2011, Habemus Papam, irezistibila comedie de la Vatican şi
melancolia unui Nanni Moretti, într-o stare de graţie…" (TRANSFUGE)

„Acest film, cu multe întorsături neaşteptate (...) este unul dintre cele mai bune ale lui Nanni
Moretti, un spectacol de o inventivitate constantă." (LE MONDE)

„Habemus Papam este o capodoperă, cel mai bun film al autorului.”

„Măreţia formală şi dimensiunile incredibile individualizează punerea în scenă a autorului.“

„Incredibilul personaj Melville, papa fugind, interpretat de un admirabil Michel Piccoli.”

„Frumuseţea lui Habemus Papam se află în această indecizie ce face din acesta un fel de
filmcatastrofă fară finalitate, împarţit între negare (comedia misterelor de la Vatican) şi consternare (lumea exterioară încremenită în teroare)." (LES CAHIERS DU CINEMA)

„Nu numai că Habemus Papam nu este nicidecum ceea ce te aştepţi să fie, dar el menţine echilibrul perfect între comedie - cardinalii, prezentaţi ca nişte copii mari, participă la un turneu de volei în aşteptarea întoarcerii liderului lor evadat - şi melancolia personificată de Piccoli, supărător de vulnerabil." (LE PARISIEN)

„Noul film al lui Nanni Moretti, melancolic şi malițios, ne arată un Michel Piccoli la cel mai înalt nivel al artei sale*...+ O odă inspirată de libertatea individuală, o reflecţie caustică despre capriciile puterii, o critică ironică a psihanalizei, un amestec foarte subtil de umor şi melancolie.“ (MARIANNE)

„Un papă magnific: Moretti îi oferă lui Piccoli unul dintre cele mai bune rolurile ale sale." (PREMIERE)




INTERVIU CU NANNI MORETTI

Care a fost punctul de plecare al filmului?
Am început să lucrez simultan cu Federica Pontremoli şi Francesco Piccolo, dar pe idei diferite.
Apoi, într-o a doua etapă, am început să dezvoltăm subiectul Habemus Papam. Există un fapt care ne-a dat punctul de plecare al povestirii: un Papă ales nu reuşeşte să iasă în balcon pentru ai
saluta pe credincioşi.

Aţi primit o educaţie religioasă? Sunteţi un credincios?
Părinţii mei au fost credincioşi şi am primit o educaţie catolică (fără exagerare...).
Dar eu, nu, eu nu sunt un credincios.
Filmul este construit în mod clar din două părţi: secvenţele de izolare şi cele de libertate.

Cum s-a născut acest echilibru şi această simetrie a scenariului?
M-a interesat să coexiste în acelaşi film comedia şi drama, registrul grotesc şi registrul realist.
Pentru a evita conclavul cardinalilor, care este rodul imaginaţiei noastre, respectînd însă
adevăratele ritualuri şi liturghiile, Papa fuge din Vatican. El umblă prin oraş, unde intră în contact cu realităţile cu care nu s-a confruntat de o lungă perioadă de timp.
Peregrinările lui prin Roma fac ca și el şi publicul să-şi pună întrebări. Psihanalistul rămâne în
acest timp prizonier în Vatican unde, după o primă fază de rătăcire, se pare că se va simţi în largul său.

Ce părere aveţi de atacurile al căror subiect sunteţi azi?
Nu au existat atacuri împotriva filmului meu, doar reacţii izolate, care nu sunt reprezentantive
pentru lumea catolică.
Biserica Catolică a trecut recent printr-un număr de scandaluri, atitudinea demnitarilor săi a
fost deseori criticată.

De ce aceste dezbateri sunt absente din film?
Încerc să evit să spun publicului ceea ce se aşteaptă. Niciodată nu m-a interesat să reiterez în
filmele mele ceea ce publicul deja ştie, nu-mi place să fac cu ochiul privitorului prin revenirea la
ştiri. Despre scandalurile care implică Biserica Catolică (de exemplu, pedofilia sau finanţarea),
există cărţi, documentare, articole de ziar. Am preferat să nu fiu condiţionat de ştiri. Este o
poveste inventată: filmul meu este despre Vatican, conclav, cardinali.

Este posibilă extinderea temei filmului la puterea politică, în general?
Am prezentat în maniera mea o lume bine precizată, care este cea a Vaticanului. Dar cred că
temele filmului şi angoasa personajului principal se pot referi şi la alte realităţi, la alte lumi, şi să
atingă spectatorii mai depărtaţi de personajele pe care le-am pus în scenă.

Care este relaţia dintre confesiunea în ritualul catolic şi confesiunea în procesul de analiză?
Cred că aceste două lucruri nu au nimic în comun.

Se poate spune că sunteţi mai critic faţă de psihanaliză decât faţă de Biserică?
În filmele mele, am râs de stînga, de generaţia mea (atunci când am avut douăzeci, apoi treizeci,
apoi patruzeci...), am făcut haz de relaţia dintre părinţi şi copii, de mediul meu social, de şcoală,
de lumea filmului, în JURNALUL INTIM am râs de un cancer pe care l-am avut acum douăzeci de ani. Cred că este permis să ridiculizez şi psihanaliza.

Care este relaţia dintre Melville (Michel Picolli), care refuză rolul, şi actorul care vrea să joace toate rolurile, inclusiv indicaţiile autorului “Pescăruş”-ului?
Este într-adevăr necesar, cu toate costurile, să devin exegetul meu, al propriilor alegeri, al
filmelor proprii?
Uneori este foarte dificil să teoretizez munca mea.

De ce Cehov?
Scriind scenariul, am dorit ca textul teatral să fie al unui autor uşor de recunoscut. Cehov a
fost cea mai adecvată soluţie în raport cu lirismul filmului şi al personajelor sale.

Refuzul de a vă implica mai mult în politică, după acţiunea d-voastră civică, corespunde refuzului personajului d-voastră de a deveni Papă?
Această comparaţie îmi pare forţată. La începutul experienţei mele "politice” am spus că aş
reveni cât mai curând înapoi la munca mea de regizor. N-am dorit niciodata să-mi fac din
politică o meserie.

Care este partea autobiografică a filmului? Aţi dorit vreodată să jucaţi "rolul" lui Nanni Moretti?
Ca întotdeauna, filmul iţi dă sentimentul ca este autobiografic. Şi dacă dorim să intrăm în
detalii, există bineînţeles ceva din mine în personajul psihanalistului, și în neliniştea şi
sentimentul de inadaptare al lui Melville.

sursa: http://www.independentafilm.ro/cinema/habemus-papam





Niciun comentariu: