Follow by Email

joi, 2 februarie 2012

Codruta Farcas "Cod secret"@Carturesti



Cod secret
- Vernisaj expozitie de pictura - JOI 16 febr ora 19, Carturesti

Dragi prieteni,

Cu bucurie si fluturasi in stomac :) sunteti invitati sa petrecem o seara colorata impreuna la ceainaria Carturesti din strada Arthur Verona.

Oare ce ne pregateste Universul? Cu siguranta are niste surprize pentru noi.....sa va spun sau le descoperim impreuna la vernisaj? :)

Ei bine, cu ceva noroc, am aflat cate ceva despre Codruta, asa ca haideti sa va povestesc ce stiu... :)

Traieste in lumea culorilor si prin culori, descopera pas cu pas infinitul vast si magnific al ............. si aduce acest univers pe panza. Are cautari spirituale, este pasionata de arta, carti, evolutie.

Pune pasiune in tot ce face si impartaseste intodeauna cu deschidere descoperirile sale.

Ca oricarui artist, ii este greu sa vorbesca despre ea, sa se prezinte in cateva cuvinte … de aceea cred ca momentul cel mai oportun este sa descoperiti COD SECRET, dincolo de cuvinte, joi seara -16 febr.

Daca sunteti la fel de nerabdatori ca si mine, pana atunci ne-a trimis ultimele doua poezii compuse in timp ce picta.

Versuri... Cod Secret

de Codruta Farcas

Cerul și pământul au adormit într-o îmbrățișare.

Suntem sus pe geana muntelui.Un nor alburiu

îmi mângâie palma stângă.Păsări albastre

dorm în părul tău. Iți ascult inima.

Aud cel mai frumos cantec, de parcă nori și flori,

furnici și pitici, animale și copaci măiaștri

s-au ascuns acolo împletind cântecul vieții.

Mă uit în ochii tăi și e atât de multa lumină

soarele și stelele, și luna nebună s-au adăpostit acolo.

Respiri ... inspir ...

respir ... inspiri ...

Mă uit în ochii tăi ... te uiți în ochii mei

Te uiți în ochii tăi ... mă uit în ochii mei

O ploaie aurie de petale cade peste noi, conturul lumilor dispare.

Acum, suntem ca marea cea mare și ca cerul,

e atât de multă frumusețe albastră,

încât nu mai știu unde se termina marea

și începe cerul.


Intr-o zi un nor neguros a acoperit inima lui

și el a uitat să vorbească limba lor.

El a uitat și cine era acea ființă din fața lui

care se aruncă la pieptul său bătând cu pumnișorii strânși.

Și oare de ce îi curge apa neâncetat din ochi ?

.... oare ce vrea de la el ?

.... of ... dacă l-ar lăsa în pace

.... are nevoie de liniste ....si somn acum.

Ea nu înțelege ce s-a întâmplat

... de ce el nu mai răspunde, de ce

....se poartă de parcă nu își mai amintește

de ea, de căldura lor, de .... .

A încercat să-i vorbească de nenumarate ori, până și

stânca muntelui o înțelege mai bine. Ea a plecat,

cu ochii cuprinși de ape calde, povestind munților, florilor și norilor,

revărsând cu ochii ploaia aurie a inimii ei în întregul univers.

Picături mari, picături mici pentru lumina ochilor lui, picături pentru

felul în care el respira și pășea, picături pentru surâsul lui, picături

pentru ca el există, picături pentru Universul care l-a creeat atât de desăvârșit

picături, picături, până ea a devenit Lumină.

La fel de brusc precum apăruse, norul de pe inima lui

s-a ridicat și a zburat departe, în Nord .

El a fugit în grabă să o caute, a strigat-o simțind înțepături

în locul unde stătuse norul până nu demult. Dar ea era de negăsit.

În juru-i, în casa lor pluteau culori, picături strălucitoare, umede.

Un parfum delicat de iasomie îl învăluia, e parfumul ei. O muzică

duioasă și cristalină îi îmbrățișează ființa, e cantecul ei. Un dor nespus

crește în interiorul lui, încă o mai caută ... uneori el găsește urme, pași și semne.

E un cod secret, este poemul pe care ea l-a scris pentru el.

În zăpada incandescentă roz, înfloresc muguri de lumină

ce îi șoptesc la fiecare pas:

mulțumesc ......t.....e..............sc!!!

Ea e pretutindeni dar de negăsit.

Cel mai aproape el o simte

când închide ochii și intră

în cel mai sacru loc, în inima sa!!!


sursa

Niciun comentariu: