Se afișează postările cu eticheta pictura. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta pictura. Afișați toate postările

luni, 6 februarie 2012

Rodica Toth Poiata "ECOURI TACTILE"@Galeria Orizont

Rodica Toth Poiata - ECOURI TACTILE
expozitie de pictura, Galeria Orizont

deschide de criticul de arta Constantin Dumitru.

vernisaj, 8 februarie, ora17:00

Expozitia va fi deschisa intre 8-21 februarie 2012, la Galeria de arta Orizont, Str. N. Bălcescu nr. 23 A.





joi, 2 februarie 2012

Codruta Farcas "Cod secret"@Carturesti



Cod secret
- Vernisaj expozitie de pictura - JOI 16 febr ora 19, Carturesti

Dragi prieteni,

Cu bucurie si fluturasi in stomac :) sunteti invitati sa petrecem o seara colorata impreuna la ceainaria Carturesti din strada Arthur Verona.

Oare ce ne pregateste Universul? Cu siguranta are niste surprize pentru noi.....sa va spun sau le descoperim impreuna la vernisaj? :)

Ei bine, cu ceva noroc, am aflat cate ceva despre Codruta, asa ca haideti sa va povestesc ce stiu... :)

Traieste in lumea culorilor si prin culori, descopera pas cu pas infinitul vast si magnific al ............. si aduce acest univers pe panza. Are cautari spirituale, este pasionata de arta, carti, evolutie.

Pune pasiune in tot ce face si impartaseste intodeauna cu deschidere descoperirile sale.

Ca oricarui artist, ii este greu sa vorbesca despre ea, sa se prezinte in cateva cuvinte … de aceea cred ca momentul cel mai oportun este sa descoperiti COD SECRET, dincolo de cuvinte, joi seara -16 febr.

Daca sunteti la fel de nerabdatori ca si mine, pana atunci ne-a trimis ultimele doua poezii compuse in timp ce picta.

Versuri... Cod Secret

de Codruta Farcas

Cerul și pământul au adormit într-o îmbrățișare.

Suntem sus pe geana muntelui.Un nor alburiu

îmi mângâie palma stângă.Păsări albastre

dorm în părul tău. Iți ascult inima.

Aud cel mai frumos cantec, de parcă nori și flori,

furnici și pitici, animale și copaci măiaștri

s-au ascuns acolo împletind cântecul vieții.

Mă uit în ochii tăi și e atât de multa lumină

soarele și stelele, și luna nebună s-au adăpostit acolo.

Respiri ... inspir ...

respir ... inspiri ...

Mă uit în ochii tăi ... te uiți în ochii mei

Te uiți în ochii tăi ... mă uit în ochii mei

O ploaie aurie de petale cade peste noi, conturul lumilor dispare.

Acum, suntem ca marea cea mare și ca cerul,

e atât de multă frumusețe albastră,

încât nu mai știu unde se termina marea

și începe cerul.


Intr-o zi un nor neguros a acoperit inima lui

și el a uitat să vorbească limba lor.

El a uitat și cine era acea ființă din fața lui

care se aruncă la pieptul său bătând cu pumnișorii strânși.

Și oare de ce îi curge apa neâncetat din ochi ?

.... oare ce vrea de la el ?

.... of ... dacă l-ar lăsa în pace

.... are nevoie de liniste ....si somn acum.

Ea nu înțelege ce s-a întâmplat

... de ce el nu mai răspunde, de ce

....se poartă de parcă nu își mai amintește

de ea, de căldura lor, de .... .

A încercat să-i vorbească de nenumarate ori, până și

stânca muntelui o înțelege mai bine. Ea a plecat,

cu ochii cuprinși de ape calde, povestind munților, florilor și norilor,

revărsând cu ochii ploaia aurie a inimii ei în întregul univers.

Picături mari, picături mici pentru lumina ochilor lui, picături pentru

felul în care el respira și pășea, picături pentru surâsul lui, picături

pentru ca el există, picături pentru Universul care l-a creeat atât de desăvârșit

picături, picături, până ea a devenit Lumină.

La fel de brusc precum apăruse, norul de pe inima lui

s-a ridicat și a zburat departe, în Nord .

El a fugit în grabă să o caute, a strigat-o simțind înțepături

în locul unde stătuse norul până nu demult. Dar ea era de negăsit.

În juru-i, în casa lor pluteau culori, picături strălucitoare, umede.

Un parfum delicat de iasomie îl învăluia, e parfumul ei. O muzică

duioasă și cristalină îi îmbrățișează ființa, e cantecul ei. Un dor nespus

crește în interiorul lui, încă o mai caută ... uneori el găsește urme, pași și semne.

E un cod secret, este poemul pe care ea l-a scris pentru el.

În zăpada incandescentă roz, înfloresc muguri de lumină

ce îi șoptesc la fiecare pas:

mulțumesc ......t.....e..............sc!!!

Ea e pretutindeni dar de negăsit.

Cel mai aproape el o simte

când închide ochii și intră

în cel mai sacru loc, în inima sa!!!


sursa

sâmbătă, 22 octombrie 2011

Marius Burhan “Prospecţiuni figurale”@Veroniki Art

Galeria Veroniki Art vă invită joi, 27 octombrie, ora 18.00, la vernisajul expoziţiei de pictură: Prospecţiuni figurale, semnată de Marius Burhan.

Prin pictură, Marius Burhan pune întrebări despre spaţiu, despre relaţia mereu deschisă dezbaterii dintre spaţiul experienţei trăite, cu constrângerile şi manifestările sale, şi spaţiul experienţei estetice, construit pe baza unor coduri ale conceptualizării, stabilite prin speculaţie intelectuală şi informaţie perceptivă, sau prin dictat subiectiv susţinut de fondul perceptiv sau de o grilă conceptuală profundă.

Exerciţiile sale pleacă de la conştiinţa că istoria artei europene premoderne, moderne şi postmoderne a propus mai multe teorii asupra condiţiei spaţiului secund, transferat din concretul qvadridimensional al realităţii imediate în realitatea construită a artei, şi, în mod special, în/pe suprafaţa plană a picturii. Unele strategii sunt angajate în virtuozitatea mimetică, în manevrele iluzionismului care sintetizează aportul unei geometrii complexe, propunând prin punctele şi liniile de fugă şi tehnica ecranelor succesive o arhitectură pe care şi obiectele şi containerul lor spaţial se definesc formal şi, pe de altă parte, al compoziţiei cromatice, operând prin complexitatea de interrelaţii între luminile de context, direcţionate sau difuze, proiectate pe obiecte sau irizate de ele, şi umbre dependente de sursele luminoase şi de calitatea texturală şi cromatică a obiectelor, proiectate, purtate, ţesând o reţea subtilă, senzuală de reliefuri şi de presiuni în spaţiul imaginii.

Altă direcţie urmăreşte tocmai eludarea iluzionnismului, şi, definitoriu programului modernist, suprafaţa îşi reimpune condiţia, iar formele se organizează (fie că apelează sau nu la figură) pe această suprafaţă, revendicându-şi autonomia faţă de o realitate model.

Marius Burhan se confruntă cu această contradictorie moştenire reducţio-nismul formal modernist, cu apogeul în abstracţionism căruia i s-a substituit recurentul mimetism mai amprentat de expresiomism sau mai rece, odată cu reverberaţiile în pictură ale noilor realisme, care fie revin la tehnicile tradiţionale de reprezentare, fie apelează la tehnicile fotografice, fie părăsesc declarat suprafaţa pentru o tridimensionalitate ambiguă de obiect sau ambient. Seria „Prospecţiuni figurale” abordează nucleul problematic al spaţializării independente faţă de iluzionism, a relaţionării figurilor coerent definite formal şi cromatic şi a cadrelor geometrice la rândul lor ferme, pe suprafaţa ce permite sugestia profunzimii ca multiplicare de planuri, între care evoluează figurile, sugerând evenimente, deci temporalitate condensată. Este un mod de a determina să coopereze formele abstracte şi morfologiile figurative, depăşind recurenta lor intoleranţă reciprocă, şi să impună conceptual prezenţa spaţiului, raţional, ordonat, controlat geometric şi dinamic.

Prezente cu toată densitatea lor de sugestii şi semnificaţii secunde, cu narativitatea lor condensată, figurile nu dezvoltă totuşi un discurs autonom, care să substituie aventurii constructive, picturale, a unei suprafeţe pe punctul de a genera obiecte tridimensionale şi disoluţii informale dincolo de rigiditatea geometrică, prin suplimente fabulatorii. Această explicită concentrare asupra picturii şi exigenţelor sale determină şi selecţia formatului pânzelor, pe un canon compoziţional foarte dificil de echilibrat, cel al dreptunghiurilor cu baza foarte îngustă faţă de înălţime, compoziţiile trebuind să satisfacă exigenţele unei verticalităţi imperative.

Beneficiul unor astfel de experimente de organizare compoziţională, determinate de interogări asupra picturii adresate picturii înseşi şi soluţiilor ei ingenioase, glisând între modelul oglinzii şi cel al structurii din spatele/interiorul formelor, structuri statice sau generative, este dobândirea unei capacităţi de manevrare a oricărei tipologii formale, a oricărei sintaxe pentru a determina nu atât soluţii definitivabile, cât a delimita alte zone de interogare, alte câmpuri problematice şi pentru a susţine traseul ieşirii din plan spre o tridimensionalitate inalienabil aparţinând picturii, delimitată de cu obiectul apropriat din realitatea producţiei tehnice sau altui gen artistic.

Ca şi precedentele sale expoziţii – „Către formă”, „Identităţi formale”, „Între static şi dinamic” – şi „Prospecţiuni figurale” aparţin unui ciclu de explorări de atelier, definitca locul în care provocările adresate artistului angajat în practicarea coerentă şi perspicace a genului/mediumului specific, de evoluţiile artei contemporane sunt nu doar asimilate, ci declanşează nevoia raportării critice, a experimentării şi reformulărilor specifice, generatoare ale unei originalităţi care nu se formulează ca scop, ci este efectul căutărilor, interogărilor şi verificărilor experimentale ale problemelor formulate teoretic.

Alexandra Titu, critic de artă


Expozia este deschisă în perioada 27 octombrie – 26 noiembrie 2011.

Mai multe detalii în comunicatul anexat.

Galeria Veroniki Art,

Organizator Doina Roman, artist plastic

Galeria Veroniki Art,

Intrarea Murmurului nr. 2-4,

Sector 1, Bucureşti

Tel: 021 232 82 77; 0726 141 427

www.veronikiart.ro

veronikiart@veronikiart.ro

Program:

Marţi – vineri: 16.00 – 20.00

Sâmbătă: 12.00 – 20.00





vineri, 2 septembrie 2011

Silvia Traistaru@Atelier 35

THE LAST COMMUNISTS´CONVENTION / Silvia Traistaru, Atelier 35


Luni, 5 septembrie 2011, ora 19.00, Atelier 35 va invita la deschiderea expozitiei Silviei Traistaru, intitulata The Last Communits´Convention.


La peste 20 de ani dupa caderea comunismului, majoritatea liderilor comunisti sunt inca la o scara larga in memoria colectiva a poporului. In 2004 am inceput acest proiect cercetand fenomenul comunismului.

Instalatia The Last Communists´ Convention” include 24 de tripticuri dimensiunea 40x80 cm, concepute intr-un stil pop, reprezentand portrete ale liderilor comunisti: Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Lenin, Joseph Stalin, Leon Trotsky, Ho Chi Minh, Josip Broz Tito, Mao Zedong, Nikita Khrushchev, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Deng Xiaoping, Wladyslaw Gomulka, Leonid Brezhnev, Salvador Allende, Enver Hoxha, Todor Zhivkov, Kim Ilsung, Janos Kadar, Erich Honecker, Nicolae Ceausescu, Alexander Dubcek, Fidel Castro, Che Guevara, Hugo Chavez. Prezentarea instalatiei in expozitie se face gradual, in functie de anul nasterii personajelor care fac subiectul lucrarilor. Titlul face referire la o intalnire a tuturor liderilor comunisti, indiferent de epoca in care acestia au trait.

Acest proiect a fost expus partial in 2005 in Mainz, Germania, iar in 2010 expus in totalitate la Nord Art, Germania (curator Wolfgang Gramm).


Silvia Trăistaru (1979) traieste si lucreaza in Bucuresti ca artist vizual si restaurator de arta independent. Demersul sau artistic se extinde spre fotografie si video, insa o latura speciala a practicii sale ramane desenul si pictura. O tema importanta pe care o abordeaza este cea a portretului care surprinde realitatea din Romania post comunista. Pretextele culturale, politice, sociale si economice sunt subiectele centrale ale lucrarilor ei, dezvaluind lacunele sistemului din care face parte. Folosind o abordare vizuala care se concentreaza pe identitatea individului, prin prisma istoriei personale dar si a celei colective, lucrarile ei permit privitorului sa analizeze rolul memoriei sociale in viata de zi cu zi din Romania.


In 2010, lucrarea „My Mom at a Funeral" a fost selectata ca finalista si castigatoare a unui premiu special la cea de a 4-a editie a Concursului International Arte Laguna, Venetia Arsenale (curator Igor Zanti); in 2010 a participat la Expozitia Internationala Nord Art, Germania (curator Wolfgang Gramm); in 2009, "The Artists´s Magazine" ii selecteaza o lucrare ca finalista pentru cea de-a 26 editie a concursului anual organizat de respectiva publicatie; in 2009 participa la Cursul Experimental de Arta Contemporana, Loule, Portugalia si lucrarile le expune in cadrul „Mobilehome”, (curator Nuno Faria).


Expoziția este deschisă până la data de 19 septembrie 2011, miercuri - duminica 15.00 – 21.00


atelier 35 / strada S E L A R I numarul 13 / sector 3 BUCURESTI /


http://silviatraistaru.wordpress.com/

http://www.atelier35.eu/

THE LAST COMMUNISTS´CONVENTION / Silvia Traistaru, Atelier 35


Venue: Atelier 35, Bucharest

Dates: 5 – 19 September 2011, We-Su 3 -9 pm

Opening: 5 September 2011, 7 pm


More than 20 years after the fall of the Communism, most communist leaders are still present in the collective memory of the people. In 2004 I started this project by researching the communist phenomenon.
The instalation "The Last Communists´Convention" includes 24th trypthics, 40x80 cm in size, painted in a pop style, representing portrets of the communist leaders: Karl Marx, Friedrich Engels, Vladimir Lenin, Joseph Stalin, Leon Trotsky, Ho Chi Minh, Josip Broz Tito, Mao Zedong, Nikita Khrushchev, Gheorghe Gheorghiu-Dej, Deng Xiaoping, Władysław Gomułka, Leonid Brezhnev, Salvador Allende, Enver Hoxha, Todor Zhivkov, Kim Ilsung, János Kádár, Erich Honecker, Nicolae Ceauşescu, Alexander Dubček, Fidel Castro, Che Guevara, Hugo Chávez. Presentation of the installation in the exhibition will be done gradually, by the birthyear of the subject's character. The title of this project refers to an imaginary meeting of all communist leaders, regardless of the era in which they lived. This project has been partially exhibited in 2005 in Mainz, Germany and totally exhibited in 2010 at Nord Art, also in Germany.
Silvia Traistaru (1979) lives and works in Bucharest, as a visual artist and independent art restorer. Her art extends to photography and video, but a very special part of her practice remains drawing and painting. An important theme of her approach is the portrait capturing the reality in the post communist Romania. Cultural, political social and economic pretexts are the central subjects of her works, revealing gaps in the system to which she belongs. Her work questions the role that social memory plays in everyday life. She uses a visual approach that focuses on individual identity through both personal and collective history and thus her works enables the viewer to analyze the role of social memory in Romania's everyday life.
In 2010, the painting „My Mom at a Funeral" was selected as finalist and winner of a special prize for the 4th International Arte Laguna Prize, Venice Arsenale (curated by Igor Zanti); in 2010 she has participated at Nord Art, Germany (curated by Wolfgang Gramm); in 2009 The Artist’s Magazine has selected one of her works as finalist for its 26th Annual Art Competition; in 2009, she participated at the Experimental course of contemporary art and exhibition ”Mobilehome´´, Portugal (curated by Nuno Faria).

atelier 35 / strada S E L A R I 13 / sector 3 BUCHAREST /


http://silviatraistaru.wordpress.com/

http://www.atelier35.eu/

miercuri, 17 august 2011

“Jurnalul veneţian al Dianei”@Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia


Andu Avasilinei - “Jurnalul veneţian al Dianei”

ISTITUTUL ROMÂN DE CULTURĂ ŞI CERCETARE UMANISTICĂ
Palazzo Correr - Cannaregio 2214 (Campo Santa Fosca)
30121 Veneţia, ITALIA

COMUNICAT DE PRESA:

Coordonator proiect:
Alexandru Damian

“Jurnalul veneţian al Dianei” de Andu Avasilinei, expoziţie de pictură în cadrul programului de sprijinire a bursierilor şi studenţilor români din Italia

Sâmbătă, 20 august, ora 20.00, în Mica Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia va avea loc vernisajul expoziţiei de pictură „Jurnalul veneţian al Dianei” de Andu Avasilinei.

Proiectul se înscrie în cadrul programului Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia de promovare şi sprijinire a bursierilor şi studenţilor români din Italia care activează în domeniul artelor vizuale.

Andu Avasilinei, masterand al Accademiei de Arte Frumoase din Veneţia, abordează o tematică sensibilă care vizează estetica urâtului, utilizând un limbaj artistic frust, care vizează problemele esenţiale ale filosofiei, cu precădere filosofia freudiană.

“Naşterea Dianei se petrece atunci când pudoarea devine obscenă iar urâtul devine frumos, o naştere într-o dublă dualitate ce nu-şi schimbă valenţele în moarte. Diana îşi trage puterea de atracţie din pudoare şi obscenitatea din ritual iar frumuseţea dulceagă seamănă unui păcat din urâtul frumos al propriei sale fiinţe”.

Expoziţia va rămâne deschisă publicului până pe 5 septembrie 2011, de miercuri până luni, în intervalul orar 15.00- 19.00.


http://www.icr.ro/venetia/arte-vizuale~8/
http://www.andu-avasilinei.blogspot.com/













luni, 23 mai 2011

CARTEA DE ARTĂ. Theodor Aman, „academist“ şi militant?

Vasile Florea a dat la lumină o nouă monografie Theodor Aman. Pentru autor nu era un subiect nou deoarece, în 1965, publicase un volum Theodor Aman – cu o versiune în limba franceză, în seria de lux Les maîtres de l’art roumain a Editurii Meridiane – şi, în 1972, mai semnase o plachetă Th. Aman în seria „Mica Bibliotecă de Artă“ a aceleiaşi edituri, unde, o lungă perioadă, a fost redactor. Volumul de faţă este bilingv, român-francez, şi este, practic, o ediţie adăugită a anterioarelor lucrări. De altfel, comparîndu-le, se observă că anumite formulări de frază şi idei sînt identice ori vag modificate. Aportul important al actualului volum constă în ilustraţia mult mai bogată decît în anterioarele publicaţii şi în excelenta ei calitate, exceptînd tocmai coperta, ale cărei culori sînt cu cel puţin o tonalitate mai închise decît originalul Seratei.

Cîteva erori de încadrare în epocă

Autorul nu intră în prea multe detalii biografice, deoarece preferă să se ocupe de operă, pe care o supune unei detaliate analize plastice. Din cînd în cînd depistează înfluenţele suferite de artist din mediul extra-artistic, social sau politic. Unele afirmaţii apar lipsite de acoperirea documentului de arhivă, cum este, spre pildă, activitatea revoluţionară a tînărului: „[...] la vîrsta de numai 17 ani s-a înscris în Clubul revoluţionarilor de la Craiova şi a participat cu tot entuziasmul tineresc la desfăşurarea evenimentelor de la 1848“. În ce mod s-a angrenat în luptă? Cum a participat? Aceasta autorul nu o spune. Or, numele lui Aman nu apare în documentele acelei perioade alături de acelea ale luptătorilor care şi-au jertfit libertatea, sănătatea şi cariera pentru cauza revoluţionară. Prietenia cu Bălcescu, Iscovescu şi alţi fruntaşi revoluţionari se cimentează abia la Paris, în 1850, cînd viitorul artist se afla la studii şi frecventa aceleaşi cercuri cu exliaţii români. La sfatul Bălcescului va strînge el documentaţia legată de epoca lui Mihai Viteazul, studiind stampele de la Bibliothèque Nationale din Paris, pe care mai tîrziu le va folosi în lucrările cu tematică istorică. Cînd pictorul se afla la Constantinopol, în octombrie 1854, spre a fi prezentat sultanului Abdul Medjid, căruia îi dăruise pictura sa cu subiect de actualitate Bătălia de la Olteniţa, se reîntîlneşte cu Iscovescu, aflat acolo ca musafir al padişahului. Dar cînd amicul său se stingea din viaţă, Aman nu se afla în preajma patului său de suferinţă şi, deci, nu putea „să ia asupra sa sarcina de a transporta în ţară ultimele lucrări ale muribundului“, aşa cum pretinde autorul. Cercetările au dat la lumină documente care lămuresc destinul moşenirii lui Iscovescu, ajunsă în ţară abia peste trei ani, în 1857, fără ca Aman să aibă vreun aport la transportul lăzilor. Altă aserţiune nefondată şi neverificată, pe care Florea o preia de la alt exeget, este aceea că „după consumarea spectaculoasă a primelor entuziasme juvenile, Aman s-a apropiat de partidul conservator“. Din corespondenţa cu fratele său mai mare, Alexandru Aman, reiese că nu îndrăgea Partidul Liberal, aflat la putere, şi că nu-l agrea pe şeful acestuia, Ion C. Brătianu, care fusese prim-ministru de mai multe ori. Dar nu rezultă de aici nici un motiv pentru a-l considera apropiat de conservatori, căci în favoarea lor nu se pronunţă în nici o misivă ori act oficial. Ceea ce denotă că autorul nu şi-a bazat cercetarea pe documentaţie de arhivă, pentru că nu ar fi comis asemenea regretabile erori.
Alteori autorul caută explicaţii pentru anumite lucrări sau decizii ale artistului în zona supoziţiilor, ceea ce nu concordă cu o lucrare ştiinţifică. Astfel, motivul călătoriei în Crimeea, pentru a se documenta la faţa locului în vederea elaborării unor lucrări cu tematică de actualitate, din războiul dintre Imperiul Rusesc şi cel Otoman, aliat cu Franţa, Anglia şi Sardinia, este pus pe socoteala jocurilor politice: „S-ar mai putea ca tînărul Aman să fi fost animat şi de motive politice. Faptul că înfrîngerea Rusiei în conflict avea să ducă la pierderea de către aceasta, în favoarea Moldovei, a celor trei judeţe din sudul Basarabiei, Cahul, Ismail şi Cetatea Albă, aşa cum s-a decis prin Tratatul de pace de la Paris (1856), putea să explice în parte prezenţa artistului în tabăra învingătorilor“. O asemenea afirmaţie este total deplasată, pentru că, la data cînd Aman s-a aflat pe cîmpul de luptă din faţa Sevastopolului, pe 17 octombrie 1854 – cînd abia începea bombardamentul asupra fortificaţiilor ruseşti –, rezultatul era încă foarte nesigur şi avea să mai treacă aproape un an pînă la căderea Turnului Malakoff, care a decis soarta războiului. Iar Aman nu putea să prevadă cum vor evolua evenimentele şi nici faptul că Basarabia se va întoarce în trupul ţării. Preliminariile călătoriei artistului în zona de conflict şi aventurile prin care a trecut le-ar fi putut găsi Florea în paginile de corespondenţă, majoritatea edită. Pe sultan îl chema Abdul Medjid – sau, mai corect, Abdulmecid – şi nu Nedjid, cum apare în carte, presupunem a fi greşeală de tipar.
De peste 70 de ani, în istoriografia românească – ce încerca să fie în consonanţă cu aceea occidentală a anilor ’40 – academismul este incriminat ca o etapă malignă a creaţiei artistice, fără a se fi înţeles prea bine ce a fost, de fapt, academismul şi fără a sesiza importanţa acestuia în evoluţia plasticii universale şi naţionale. Originile dispreţului pentru Academie se găsesc în răzbunarea lui Jacques Louis David faţă de instituţia fondată de Ludovic al XIV-lea, care, în tinereţea artistului, îl respinsese de trei ori la concursul pentru Premiul Romei şi apoi, în chiar anul izbucnirii Revoluţiei Franceze, încercase să oprească expunerea unui mare tablou al său la Salon. În calitatea sa de director al artelor, o va desfiinţa în 1793. A fi considerat „academist“ în anii ’60 ai veacului al XX-lea era infamant, iar artistul etichetat astfel – sau, în argou, „pompier/pompierist“ – era retrogradat pînă la totala excludere din rîndul plasticienilor care meritau atenţie.
Academismul însemna însă baza educaţiei artistice, ABC-ul tînărului învăţăcel întru arte, căruia îi erau oferite formule sigure de încadrare şi colorare, destinate succesului imediat, bazele unui desen viguros şi ale unei compoziţii clare şi echilibrate, siguranţă în execuţie, finisaj impecabil, în maniera vechilor maeştri. Aceasta era însă, pentru a doua jumătate a secolului al XIX-lea, doar o platformă de pornire pentru artistul inspirat şi dornic de a investiga noi mijloace de expresie. Aman a fost unul dintre aceştia şi întreaga sa operă demonstrează, fără putinţă de tăgadă, aspiraţia sa de a explora noi teme şi noi tehnici, dar cu păstrarea, în general, a manierei de lucru. De aceea etichetarea cu intenţie peiorativă, de „academist“ care adesea i-a fost aplicată, fără nuanţări, lui Aman este răuvoitoare şi total lipsită de justeţe, denotînd imposibilitatea celor ce au folosit-o de a avea o viziune clară şi detaliată asupra operei în ansamblul ei. Pentru el, academismul, în sensul propriu al termenului, a fost doar o etapă de început pe care a depăşit-o destul de repede, chiar dacă a fost fondator de Academie şi şef al ei. Vasile Florea reuşeşte să prezinte acest aspect în mod diplomatic, pentru a nu ofensa nici pe exegeţii tradiţionalişti, nici pe cei moderni, deşi, în esenţă, păstrează preconcepţiile generaţie ’60 a istoricilor de artă români: „Aspiră la cîştigarea rapidă a unui prestigiu care să îi asigure consacrarea oficială. Îşi stabileşte sarcini cutezătoare; ţinteşte la «arta mare», la realizarea de tablouri istorice importante, pe lîngă care modestele peisaje intimiste sau scenele de gen îi par cu totul minore, concepţie împărtăşită de toţi reprezentanţii academismului. Nu este surprinzător deci că se va lăsa atît de lesne atras de strălucirea exterioară şi falsă a unui academism neoclasicizant. [...] Atitudinea proacademistă a lui Aman, într-o vreme cînd această orientare era în declin pe plan european, se justifică mai degrabă prin faptul că, în etapa dată din istoria picturii româneşti, academismul era o fază necesară istoriceşte.“ Mai departe, autorul nu se poate abţine să nu reintre în clişeele anilor ’60, cînd afirmă că „tehnica academistă prăfuită, uscată, lipsită de prospeţime“ diminua valoarea lucrărilor artistului. Şi numai prăfuită şi uscată nu a fost pictura lui Aman, ci strălucitoare şi proaspătă de-a lungul întregii sale cariere!

Urmele viziunii realist-socialiste

Este ciudat cum se uită faptul că arta românească de şevalet era încă foarte tînără, avînd doar vreo trei sau patru decenii de cînd era practicată, şi că era axată exclusiv pe portret, în vreme ce, în restul Europei, genurile principale erau statuate de cîteva sute de ani, începînd cu Renaşterea. Iar procesul acomodării publicului cu temele majore ale plasticii era dificil şi de durată. Aşa că apariţia lui Aman a însemnat a adevărată revoluţie pentru artele naţionale prin însăşi parcurgerea, cu rapiditate, a etapelor şi a curentelor europene: clasicism în faza sa academistă, romantism şi tatonări în zona impresionismului, chiar dacă el nu a fost vreodată impresionist în adevăratul înţeles al cuvîntului.

Este ciudat că în aceste lucrări recente se încearcă, la fel ca în anii victoriei viziunii realist-socialiste şi ai analizelor materialist-dialectice la care era supusă arta, a fi evidenţiată poziţia de artist angajat a lui Aman, conştient de valoarea de manifest a operei de artă: „[...] Un alt obiectiv al revoluţiei «din 1848», căruia el i-a acordat o atenţie sporită, a fost emanciparea ţăranului. [...] Orientarea progresistă de totdeauna a pictorului a făcut ca el să arate, încă de tînăr, un viu interes zugrăvirii ţăranului“. Dar, prin felul în care tratează subiectele cîmpeneşti – pe care nu le abordează de tînăr, ci abia în a doua parte a vieţii – este evident că obiectivul urmărit era acela al revelării hedonismului vieţii de la ţară. În cadrul operei sale, aceste lucrări par un divertisment necesar prin care reuşea să se distanţeze de scenele de gen şi de portretele cotidiene, majoritatea dominate de acromatisme. Era un fel de evadare, de întoarcere la natură, pentru a regăsi curăţenia şi puritatea, sinceritatea şi naivitatea, bucuria simplă şi voioşia sănătoasă a omului de la ţară, nealterat de civilizaţia urbană, mult diferite de sofisticatele petreceri de salon cu care era el obişnuit şi pe care, adesea, le prilejuia în atelier. Dar, de aici pînă la un real protest era o cale foarte lungă! Pentru că Aman nu a fost vreodată militant.
Aman a fost cel mai important şi cel mai bine documentat pictor de scene istorice din arta românească. Doar Constantin Lecca o practicase înaintea sa, însă cu mijloace mult mai modeste, contigue generaţiei anilor ’30. Iar după el, G. D. Mirea a abordat-o cu mare succes, depăşindu-şi magistrul. Florea este destul de nedrept în aprecieri – chiar dacă formularea este plină de poezie, translatînd limbajul specific artelor plastice spre o zonă conexă, aceea a sonorităţilor – atunci cînd conchide: „Aşadar, cu toate scăderile, pictura sa istorică trebuie judecată şi preţuită pentru ceea ce este, o chemare însufleţită de trîmbiţă, şi nu pentru ceea ce, cu alte scopuri şi cu alte mijloace, ar fi putut să fie: o simfonie. Aceasta cu atît mai mult cu cît pictorul a ştiut – şi uneori a şi reuşit! – să schimbe trîmbiţa cu violoncelul“. O analiză nepărtinitoare, comparatistă l-ar fi edificat pe autor că Aman a compus chiar simfonii în pictura sa istorică, nici una mai prejos creaţiilor contemporanilor săi Vernet, Pils, Meissonier, Yvon, Bellangé, Menzel, Homer, Matejko sau Surikov – din a căror familie făcea, cu cinste, parte. Dacă s-ar organiza, cîndva, o mare expoziţie internaţională cu opere de inspiraţie istorică, Aman şi-ar găsi un loc de frunte pe simeză, alături de toţi cei menţionaţi şi de mulţi alţii, mai mărunţi.
Independent de cele cîteva adăugiri făcute după bibliografia mai recentă – între care studiile adunate în volumul Centenar Theodor Aman 1991 se pare că i-au fost de cel mai mare ajutor – monografia Theodor Aman de Vasile Florea este doar o actualizare şi, în termeni dragi zilelor noastrre, o „cosmetizare“ a celor din 1965 şi 1972, păstrînd intactă viziunea „de clasă“ a anilor cînd au fost redactate acele cărţi. Nu a fost făcută o minimă încercare de primenire sau de aducere de noi informaţii privind activitatea maestrului, cum ar fi, spre pildă, contribuţia sa la ceremoniile încoronării din 1881 şi la elaborarea schiţelor pentru însemnele regale – subiect tabu pentru istoricii de artă din intervalul 1950-1989. Pentru anul apariţiei acestui volum, 2010, Aman ar fi meritat mai mult şi s-ar fi pretat a fi scris altfel!
Se pare că mai trebuie aşteptat pînă să vedem o monografie definitivă dedicată acestui prim plastician modern din arta românească. Cum, la fel, va mai dura pînă să putem vizita, din nou, Muzeul Theodor Aman – frumoasa casă în stil neoclasic de pe str. C.A. Rosetti nr. 8, decorată cu acroterii de teracotă, cu medalioane simbolice şi cu efigiile lui Michelangelo şi Tiţian. Beneficiind, în 2001, de o generoasă donaţie din partea Ambasadei Americane, muzeul a fost închis pentru lucrări de consolidare şi restaurare. Dar acestea s-au terminat în 2008 şi a fost făcută o redeschidere de jure, în cadru intim, pentru primarul general al Capitalei, care ieşea atunci din funcţie. Însă de atunci şi pînă acum, publicul nu a avut acces la muzeu. Este păcat că generaţii întregi de studenţi de la Universitatea Naţională de Arte nu pot vizita acel lăcaş al muzelor pe care l-a construit Aman, în 1869. Foarte puţină lume mai ştie că acolo este un muzeu, iar Casa Aman nu mai poate fi dată ca reper în trama stradală a contemporaneităţii, ca altădată, cînd te puteai referi „Vis-à-vis de Muzeul Aman sau în diagonală de... sau pe strada cu Muzeul Aman...“. Şi uite aşa ne dispar, încet-încet, reperele – mai ales culturale – ale Capitalei!

Secolul al XXI-lea nu este, certamente, un veac propice memoriei marelui Aman!

Vasile FLOREA
Theodor Aman
album, 121 de tabouri
Editura Monitorul Oficial, Bucureşti, 2010, 152 p.

sursa

vineri, 20 mai 2011

Ce este PICTURA?

Pictura este materia dominantă utilizată de către pictori şi care pune în aplicare diferite materiale (pigmenţi en pudră, guaşe, uleiuri, acrylic, cerneală, etc.) destinată exprimării personale si creerii operelor de artă. Cuvîntul pictură denumeşte de asemenea si opera însăşi creată cu această tehnică. Utilizate în decoraţia interioară şi pentru tot tipul de obiecte din viaţa cotidiană, picturile utilitare sînt produse vîndute, într-o bună parte din lume, în rafturile magazinelor cu produse uzuale, casnice sau de santier, produsele specifice artiştilor fiind vîndute mai mult în raioanele de „Arte-frumoase”. De la începutul celui de-al XX lea secol, artiştii au experimentat noi direcţii, şi au încercat să spargă normele şi tabuurile întroducînd în operele lor materiale din diverse domenii. Pictura ca şi material se prezintă în general sub formă lichidă, şi este aplicată în funcţie de utilizare într-unul sau mai multe straturi, cu un penson, un rulou sau prin proiecţie. Culorile pot fi şi sub formă vîscoasă şi se pot aplica prin utilizarea unor cuţite speciale (ca nişte mici mistrii). Ïn practica artistică sau domestică pictura se aplică uneori şi cu mîna (pictura parietală, arta contemporană) dar mult mai des cu pensula, cu ruloul, cu cuţitul şi chiar cu mătura la unii artişti contemporani care lucrează în plan, pe foarte mari suprafeţe. În mod industrial, se utilizează şi coulori en poudră, aplicate prin proiecţie electrostatică iar pe urmă coapte.

Pictura este compusă în general din trei componenţi :

  • pigmentul, care dă couloare şi opacitate (Pămînt de Siena, de exemplu) ;
  • liantul (agent de lipire), care leagă pigmentul şi dă consistenţă şi transparenţă (ulei de in, răşine, gumă arabică ...) ;
  • diluantul, care face ca pictura să fie lichidă şi uşurează aplicarea ei (ulei de terebentină) ; după aplicare, diluantul se evaporează şi pictura se întăreşte (se spune că se usucă).

Ïn afară de pigment şi de liant, mai găsim în pictură şi diferite produse care îmbunătăţesc elasticitatea şi rezistenţa picturii. Putem găsi de asemenea şi sicative (produse care îmbunătăţesc uscarea). Putem recunoaşte unele curente artistice după modul în care au folosit solvanţii si sicativele (foarte sumbru în Nordul Europei, foarte clar în Italia). Culorile sub formă de pudră nu au solvant. Liantul este des un produs care se transformă în polimer, pictura formează atunci un strat de plastic ; această polimerizare se poate face prin evaporarea solvantului, sau prin expunerea la caldură ( coacerea într-un cuptor).

  • Oamenii au pictat de un timp de şase ori mai lung decât timpul în care au folosit un limbaj scris.
  • Desenarea este un proces de a face semne pe o suprafaţă prin aplicarea presiunii cu o unealtă în mişcare.
sursa

vineri, 29 aprilie 2011

Gradina cu Artisti si Ateliere de creatie la Sun Plaza

Eşti pasionat de artă? Vrei să înveţi să pictezi, să-ţi faci propriul obiect din lut ori să ştii dacă eşti talentat la fotografie?

Îţi place teatrul sau îţi doreşti să faci singur bijuterii şi accesorii?

Vrei să-ţi alegi un suvenir hand- made sau pur şi simplu ai chef să evadezi din cotidian într-o grădină boemă ?

Vino să-ţi petreci weekendul de 13-15 mai, între orele 9:00-22:00, alături de artişti pricepuţi la “Atelierele de creaţie” sau să vizitezi expoziţia de produse handmade în “Grădina cu artişti”, la parterul Sun Plaza (Calea Văcăreşti, nr.391,Sector 4, Bucureşti).

Nu-i lăsa acasă pe cei mici!

Mai multe informaţii găseşti şi pe www.gradinacuartisti.wordpress.com.


Intrarea este liberă!


Pentru a-ţi rezerva un loc la Atelierele de creaţie scrie pe gradinacuartisti@gmail.com sau caută în Grădină “Colţul înscrierilor” !

joi, 28 aprilie 2011

METAMORFOZE / PICTURA SUSPENDATA

Va invitam sa vizitati expozitia de grup "Metamorfoze", al carei vernisaj va avea loc Joi, 28 Aprilie, ora 17.30, la Liceul de Arte Plastice "Romulus Ladea" Cluj-Napoca.

De ce metamorfoza? Metamorfoza este insasi viata operei de arta.
De ce pictura suspendata? Pentru ca s-a dorit o expozitie vie, spectatorul fiind invitat intr-o calatorie printre imaginile expuse, nu doar la o un act de contemplatie ci si de reconstructie, de cautare si poate de regasire.

28 aprilie - 9 mai
Sala de expozitie - Liceul de Arte Plastice “Romulus Ladea” / Cluj-Napoca / Romania

Vernisaj: Joi, 28 Aprilie, ora 17.30

Artisti: Bianca Balaie, Maria Boldor, Alina Cotisel, Raluca Has, Vasile Hirdo, Tudor Oltean, Cora Pojaru, Adrian Pop, Alexandru Bogdan Pop, Claudiu Pop, Vlad Rus, Andrei Sclifos, Oana Stepan, Ionut Serdean, Matei Tigareanu, Bogdan Turculet
Profesor: Adela Gocan

Locatia: Calea Dorobantilor nr. 56, Cluj-Napoca, Romania (etaj 3)
Orar: Luni - Vineri, 09.00 - 13.00 / Sam - Dum, inchis
Telefon: 0264 431 449 / http://www.arteplasticecj.ro/

Expozitia este sponsorizata de Cora România. http://www.cora.ro/
Parteneri media: ArtClue, Modernism, Vernisaje, Neaparat, TATAIA, Vice Magazine, Citynews Stiri, Ziua de Cluj, Flip Flop, Welcome 2 Cluj, 24Fun

sursa

marți, 26 aprilie 2011

Paul Gherasim și Ion Grigorescu, “Toată făptura să laude pe Domnul” / Recycle Nest, Bucuresti

Paul Gherasim si Ion Grigorescu @Recycle Nest

Galeria de artă contemporană Recycle Nest gazduiește două expoziții semnate
Paul Gherasim si Ion Grigorescu

Primul eveniment "Umbrite sunt urmele" a avut loc pe 11 aprilie 2011,
Al doilea eveniment este intitulat
"Toată făptura să laude pe Domnul", iar vernisajul va avea loc joi 28 aprile 2011.
orele 18.00.

Imaginile celei de-a doua secvențe celebrează cântecul păsărilor și aerul ca doi termeni prezenți să închipuie lauda pentru creatorul lor. Construcția alcătuită în galeria Recycle Nest folosește mijloacele unor forme tăcute, sărăcăcioase, “prăfuite” de atata îmbătrânire, dar continue generatoare de poezie. Suma acestor co-memorari a obiectelor seamăna cu practica unui arheolog atras de investigarea prețiosului artefact, producător de meditație și contemplare.
Obiectele expuse sunt martorii unor generații anonime de creatori ai imaginii și ai cuvântului, ferite de emfaza demiurgică a artistului cunoscut.

BUCUREȘTI, STRADA ICOANEI 17,
BUCURESTI@RECYCLENEST.RO,
WWW.RECYCLENEST.RO
MARȚI,MIERCURI, JOI, VINERI 17.00-21.00,
SÂMBĂTĂ 13.00-21.00
0771 136 780

sursa

luni, 11 aprilie 2011

Irina Tănase "The White Room" @ ATELIER 030202

ATELIER 030202
Sfânta Vineri nr. 11
Bucuresti, Romania

The White Room / Irina Tănase

"Un rafinat son interior, cu o construcție la limita dintre hiperfigurativ și plonjarea în oniric, se revelează în ”The White Room”, noul album vizual al Irinei Tănase, unul cu afinități de baladă pop-rock, într-un baldachin în care pulsează fragmente de viață trăită și viață visată. O cameră în care albul devine background și chiar passepartout pentru detalii și linii pline de tensiune și vibrație epică și energetică. O cheie ...de lectură folosită pentru resurecția figurativului, loc de întâlnire a realismului cu introspecția. Efectele acestui tip de asumare artistică produc un fundal afectiv estompat de linii și decorațiuni cu adevărat interioare. Din acest fundal al albului pre alb explorat, albul unui cearceaf de sentiment nealterat, ies, ca în urma unui cutremur al interiorității ori al exploziei de lavă vulcanică, fragmente, schițe, vigniete, crochiuri de nostalgii, amintiri și reverii. Pariul pe lecția flashback-ului este asumat fără false adăugiri posmoderne, cu o foarte curată tehnică a desenului și a unei lumi stimulate de dualitatea alb-negru. Personajele principale ale Irinei Tănase ies din matrița secvențialității pentru a aglutina, în cele opt pânze mari, morfologia unei stări. O stare ce își va căuta sensurile și povestea în finalul imaginat de artistă: 60 de perne, din instalația-baldachin gândită pentru spațiul galeriei Atelier 030202, vor fi cartolinele imaginare ale scrisorilor din ”The White Room” pe care le vor primi vizitatorii acestei încântătoare și profunde expoziții."

Dan Mircea Cipariu



joi, 7 aprilie 2011

Loreta Isac @Triptic

ANUL IEPURELUI -
Vernisaj Loreta Isac


Curator: Adriana Luca

Libraria Triptic - Bucuresti


7 aprilie 19:00 - 21 aprilie la 22:00

Intr-un cadru cineatic plin de refulari grafice, in lumini de foc si para, ni se prezinta o lume extrasa dintr-o amintire dulce-amara.
Dezvoltand un plan compozitional plin de imagini senzoriale, artista te initiaza intr-un univers atemporal cu o armonie aparte in forme si culoare. Povestea se continua ca un puzzle constituit din elemente puternic simbolistice care te introduc intr-o lume a copilariei intens tulburata de zbucium.... Atmosfera este incarcata de viata si vibratie, sentiment si gandire. Loreta Isac reconstruieste realitatea in planuri fluide si estetice.
Iepurele, atlet ce se remarca pe drumuri de frunzaris, cateodata apare numai pe furis. De la copilaresc, firav si visator, te pierzi in cadre bizare ce exploreaza bogatia imagistica. Pleci cu liniile la plimbare si te amesteci, te invarti printre print-uri, geometrii si personaje.

Pentru ca e magic sa compui lumea dupa reteta proprie, fiecare lucrare ajunge sa te surprinda prin faptul ca-ti serveste, picatura cu picatura, din alta stare. Anul Iepurelui este despre povesti, ceai, briose si multa fantezie.